text de Smaranda Oțeanu-Bunea
Madrigalul a fost decorat, prin bagheta sa, a fost aplaudat la Festival. Felicitări!
Nu știu de ce, dar și eu, și colegi ai mei de breaslă, am simțit ca e momentul să ne gândim, măcar câteva clipe, și la Maestrul Marin Constantin. Eram în Conservator, 1963, când la avizir a apărut o notiță, o invitație la casting, pentru toți cei care vor să facă parte dintr-o corală fondată de Maestru. A fost bătălie. Veneau și studenți de la canto, și de la pedagogie. S-a muncit pe brânci, ore și ore de repetiție. Pentru stingerea unei fraze se lucra peste două ore. Se construiau vocile pentru paginile renascentiste, pentru cântul gregorian, pentru creațiile românești inspirate de folclor. Este o mare artă a cântului coral cameral, să poți aborda, în stil, piese de virtuozitate.
Maestrul Marin Constantin primea, în 68 – medalia UNICEF, în 71 – Premiul Criticii Muzicale Germane, în 92 – Madrigalul a fost numit bun al Patrimoniului Universal.
Concerte? Peste 4500. Turnee peste tot în lume, în celebre centre culturale. Muzicieni cu faimă spuneau că nu au auzit niciodată o asemenea sonoritate. Maestrul a respectat ansamblul, a iubit publicul de oriunde. A fost invitat să cânte pentru minerii din Valea Jiului, chiar la ieșirea din mină – acolo a fost! Minerii plângeau, madrigaliștii erau impresionați.
Nu era cel mai comod manager, dar fără exigența lui, măiestria lui, greu de închipuit incredibilele succese.
I se spunea „Legendarul”!
Arcul peste timp este binevenit!
Dorim să fie mereu Madrigalul în atenția lumii muzicale, iar bijuteriile lor renascentiste să fie, în continuare, inconfundabile. La fel, compozițiile românești.
Vă amintiți de Ritualul pentru Setea Pământului, de Myriam Marble?