text de Dumitru Avakian
Concertul Filarmonicii bucureștene, cel la care mă refer – concert al sfârșitului ce lună mai – a fost în adevăr concertul unor importante momente. Le voi enumera.
Mă voi referi în primul rând la faptul potrivit căruia cea de a treia simfonie enesciană revine pe scena Atheneului, cu participarea Orchestrei Filarmonicii, după aproximativ trei decenii! Este adevărat, lucrarea a putut fi audiată anterior, în București, pe parcursul diferitelor ediții ale Festivalului ce poartă numele ilustrului compozitor.
Pe de altă parte, la conducerea ansamblurilor reunite ale Filarmonicii a fost invitat dirijorul Leo Hussain, un muzician apropiat vieții noastre muzicale, fiind prezent pe parcursul diferitelor ediții ale aceluiași eveniment festivalier.
Este important de reținut, această simfonie enesciană marchează un moment important în evoluția artistică a compozitorului fiind scrisă și prezentată la Atheneul Român pe parcursul celui de al patrulea deceniu de viață al marelui artist, la sfârșit de mai 1919! Este o creație realmente închegată din punct de vedere stilistic, al construcției acesteia, preluând modelul inițiat de Cesar Franck, cel al simfoniei în trei părți și nu în patru. Limbajul componistic este realmente personalizat, la nivelul unui simfonism european de înaltă clasă. Este o primă și importantă lucrare complexă a unei evidente maturități creatoare. Trebuie menționat, atât dirijorul cât și muzicienii ansamblului au înțeles motivațiile aspectelor componistice; inclusiv Corul Academic al Filarmonicii, ansamblu eminent coordonat de maestrul de cor Vlad Stănculescu. Există o particularitate privind participarea – în acest caz – a ansamblului coral. Anume aceea a unei culori timbrale aparte, perfect integrate ansamblului.
Prima parte a programului a fost integral dedicată creației marelui compozitor finlandez Jan Sibelius. Este artistul față de care Enescu a păstrat o rezervă de natură spiritual-artistică și nu profesională. În schimb Menuhin a fost cel care i-a cântat concertul și – mai mult – a avut prilejul de a-l informa pe Enescu privind anume aspecte ale creației compozitorului finlandez. Pe de altă parte, Sibelius l-a considerat pe Enescu drept „fenomen muzical complex”, în calitate de violonist, de compozitor, de dirijor.
Am putut asculta în debutul programului, celebrul Vals trist, lucrare ce are o semnificație aparte în viața compozitorului însuși. În primii ani ai secolului, această mișcare melancolică a fost compusă drept muzică de scenă pentru o piesă de teatru din repertoriul național, o scenă dramatică, supranaturală, de-a dreptul terifiantă, mlădiată cu certă sensibilitate de mișcarea valsului.
Solista serii a fost violonista Karen Gomyo, artist de origină japoneză, muzician performer solicitat actualmente pe toate marile meridiane ale muzicii, în Europa, în Statele Unite și Canada, inclusiv la București. Dispune de o impresionantă suplețe a sunetului, aspect coordonat cu claritate, susținând cantilena de natură romantică a Concertului datorat lui Jan Sibelius.
Revenind la dirijorul serii, nu trebuie uitată apropierea specială a maestrului Leo Hussain față de creația enesciană. Ne aducem aminte, exact cu zece ani în urmă a condus premiera londoneză a operei Oedipe, pe scena de la Covent Garden.
