– propunerea Festivalului Internațional Meridian – Sonimagicon
text de Ana Sireteanu
Sunet, imagine, magie și iconic: acestea au fost temele actualei ediții a Festivalului Internațional Meridian –Sonimagicon, o serie de manifestări care au invitat la o adevărată explorare a granițelor dintre arte prin intermediul simțurilor. Patronată de imaginea reginei Sonimagiconului (realizată de artista vizuală Ioana Buraga), prima ediție a trilogiei bazate pe relația captivantă dintre universul sonor și cel vizual a dezvăluit multiplele sale posibilități de exprimare, prin intermediul tradiționalelor concerte și recitaluri, dar și prin sesiuni de improvizație, performance sau instalații interactive.
Organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR) prin Secțiunea Națională Română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC), festivalul a propus o impresionantă varietate de manifestări în București în perioada 3-10 noiembrie, o parte dintre acestea fiind oferite și publicului din principalele centre culturale din țară – pe scene din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara –,în perioada 3-5 noiembrie. Au fost aduși laolaltă artiști români și muzicieni din Olanda, Italia și Polonia, urmărindu-se astfel extinderea viziunii de ansamblu și asupra muzicii noi europene.
Călătoria prin lumea imaginarului sonor și vizual a fost prilejuită de cine-concerte – precum cel ce a deschis festivalul, New Grooves, Old Mov(i)es, desfășurat concomitent în toate cele patru orașe, explorarea sonorităților tradiționale de tulnic, îmbinate cu muzici noi – în cadrul Underground Tulnic Reverberations, coordonat de Ariadna Ene-Iliescu, dar și prin instalații interactive sau performative precum Catoptro-tono v.2 de Alexandru Zaharencu şi SIMMSirl, concepută de Vlad Ciocoiu. În zona performativă, publicul s-a întâlnit cu grupul The Mad Hatterpillars într-un spectacol suprarealist coordonat de Irinel Anghel și intitulat MirrorrriM, având ca tematică oglinzile și reflexia acestora. Oferta festivalieră a inclus și scurtmetraje de animație puse pe muzică semnată de Octavian Nemescu și Călin Ioachimescu, dar și recitalul Haute Piano Couture, în care pianul a fost asociat cu o prezentare de modă.
Seri de video-operă
Teatrul muzical a fost reprezentat în cadrul festivalului prin două seri de video-operă, puse în scenă la Teatro Real din Spania: în parteneriat cu Institutul Cervantes din București, festivalul a proiectat spectacolele El Público (Publicul) de Mauricio Sotelo – bazat pe piesa omonimă de Federico García Lorca – și El abrecartas (Deschizătorul de scrisori) de Luis de Pablo– după romanul lui Vicente Molina Foix.
Am urmărit prima proiecție de video-operă, având în prim-plan conflictul interior al unui regizor, Enrique, prins între iubirea sa autentică pentru Gonzalo și conformismul impus de societate prin căsătoria cu Elena. De asemenea, Deschizătorul de scrisori explorează viețile a cinci poeți cunoscuți (Vicente Aleixandre, Andrés Acero, Federico García Lorca, Miguel Hernández și Eugenio D’Ors), cărora li se alătură patru personaje fictive: informatorul Ramiro și protagoniștii unui triunghi amoros format din Alfonso, Setefilla și Manuela. Aici este reflectată dificultatea personajelor de a-și îndeplini adevăratele dorințe într-un climat de cenzură și opresiune, iar conflictele sunt reprezentate muzical prin cântarea exclusiv în registrul grav al vocilor soliste, creându-se o atmosferă de distanțare, irealitate și reinterpretare temporală și spațială.
Haute Piano Couture
Dat fiind numărul mare de evenimente propuse de festival, am selectat câteva impresii personale rezultate din cele la care am asistat. Mai întâi, în cadrul Haute Piano Couture, recitalul Adrianei Toacsen din 6 noiembrie, experiența sonoră a fost potențată vizual de pălării – personaje muzicale Fandacsia (concepute de designer Cosmina Niculescu) și bijuterii (realizate de Roxana Davidescu), etalate prin coregrafii sugestive de modele-performeri (Ariadna Ene-Iliescu, Maia Axinte, Lizi Marin, Adora Tănase, Ana Creangă). În ceea ce privește repertoriul, pianista a invitat publicul la explorarea imaginarului, piesele tranScent de Vlad Maistorovici și Contrapluma lui Mikel Urquiza având ca sursă de inspirație procesul sinestezic, respectiv textura unei pene de pasăre. Adâncirea în zona senzorială s-a produs odată cu piesa Série Rose pentru pian și bandă de Pierre Jodlowski, unde amalgamul de sonorități preînregistrate au invocat conversațiile unor îndrăgostiți. Cu următoarele două piese revenim la muzica de inspirație mai clasică, în Preludio e toccata numerico pentru pian preparat de Mihai Măniceanu regăsind caracteristica improvizatorică ce stă la baza preludiului baroc, urmând ca toccata să aibă la bază un strict algoritm numeric. De asemenea, Fantasia on an Ostinato de John Corigliano este concepută pe a doua mișcare a Simfoniei nr. 7 de Ludwig van Beethoven, exploatând pe rând ritmica și armonia temei de bază. Cea mai tânără dintre compozitorii interpretați în acest recital, Irina Perneș, îmbină în partitura sa Tektonik sonorități dure, de tip industrial cu altele ce invocă senzualul și întunecatul.
Experiment artistic
Apoi, Republica Muzicală Socialistă România (R.M.S.R.), experimentul artistic propus de tânărul compozitor Andrei Virgil Popescu pe 8 noiembrie, a introdus publicul într-o lume distopică, ce a amintit de restricțiile regimului comunist prin elemente precum prezența Miliției și Poliției Gândirii și Interpretării. De această dată, figura dictatorului era reprezentată de cea a Compozitorului, The Big Brother, care veghează asupra bunei desfășurări a evenimentelor muzicale. În acest sens, un rol important l-a avut publicul care a răspuns afirmativ la invitația organizatorilor de a se implica activ în desfășurarea spectacolului, semnalând erorile apărute în execuția piesei date. Aceștia aveau la dispoziție partitura cântată de pianista Sofia de la Hoz și Constituția Republicii Muzicale Socialiste România, urmând ca orice nerespectare a acesteia să atragă după sine pedepsirea aspră a interpretei. Acesteia nu îi era permisă în execuție orice abatere de la indicațiile scrise, ea trebuind să redea partitura fără nicio implicare emoțională sau exagerare a oricărei intenții muzicale. Astfel, ca răspuns la vigilența publicului, vocea Miliției indica pedepsele pianistei – cântarea piesei având pianul „preparat”, executarea ritmică a partiturii pe capacul pianului etc., proces încheiat cu arestarea acesteia pentru săvârșirea de crime împotriva muzicii interpretate și a tovarășului Compozitor. Impactul spectacolului imaginat de Andrei Virgil Popescu (cel care a semnat și sonoritățile folosite) a fost conferit de detaliile atent gândite – de la intrarea și așezarea publicului în sală și decoruri, la redactarea constituției R.M.S.R., cântarea imnului statului imaginar, statuia tovarășului Compozitor și difuzarea postului de radio Rezonanța liberă. De asemenea, vocea Miliției (Oana Diana Popescu) i-a însoțit pe spectatori la fiecare pas, îndemnând la supunere necondiționată.
Simpozionul Rădăcini
În fine, în ultima zi a festivalului, Simpozionul Rădăcini, coordonat de Vlad Ghinea, a adus un omagiu principalelor figuri care au marcat destinul muzical românesc în secolul XX și la începutul secolului XXI. Astfel, pornind de la legăturile ideologice între URSS și România în a doua jumătate a veacului trecut, expuse în comunicarea Valentinei Sandu-Dediu, discuțiile au fost îndreptate în prezentarea Lenei Vieru Conta spre corespondența dintre partitura operei Iona de Anatol Vieru și lucrările artiștilor plastici Maurits Cornelis Escher, Francisco de Goya și Hyeronimus Bosch, intercalată cu referiri la textele lui Vieru despre artă și metaartă. În timp ce muzica lui Pascal Bentoiu a fost invocată de Vlad Ghinea prin intermediul analizei Cvartetelor de coarde op. 27, Vlad Văidean a propus ca temă universul enescian, evocat în lucrări omagiale semnate de compozitorii „generației de aur”. Fascinantă a fost prezentarea Gabrielei Bejan, care a urmărit în analiza trioului Trommelbass de Myriam Marbé conceptul de timp muzical, explicat în relație cu parametrii ritmic și timbral și ilustrat prin audiția unor interpretări relevante. De asemenea, George Păiș a oferit o captivantă abordare analitică a tehnicilor componistice, cu o atenție specială asupra raporturilor dintre consonanțele și disonanțele utilizate în Ison II de Ștefan Niculescu. În final, figura lui Marcel Mihalovici a fost discutată în comunicarea Alexandrei Magazin, discuția continuând cu descoperirea principalelor trăsături stilistice ale compozitorului în creațiile pentru pian.
Putem conchide că amploarea și diversitatea actualei ediții a Festivalului Internațional Meridian cel mai probabil și-a atins scopul, acela de a atrage un public curios și dornic de noi experiențe. Așadar, nu ne rămâne decât să așteptăm cu nerăbdare surprizele pe care le vor aduce următoarele ediții proiectate în trilogia Sonimagicon.