90, o (lungă) viaţă de om, între icoana medievală şi dansul contemporan
text de Vivia Săndulescu-Dutton
Ne-am obişnuit să o întâlnim la toate evenimentele de balet sau de dans contemporan, împreună cu Ioan Tugearu. Indiferent de vreme sau de sănătate, cei doi păreau dependenţi de implicarea în viaţa coregrafică, încercau să nu rateze nimic. Făceau parte din ea dintotdeauna iar dansul, la rândul lui, le era în sânge. N-am fi bănuit că timpul a trecut şi peste ei, dar iată, Liana Tugearu a împlinit 90 de ani!
A schimbat relativ de timpuriu ipostaza de interpret cu cea de privitor activ. A avut privilegiul de a studia în adolescenţă cu Elena Penescu-Liciu şi Floria Capsali şi de a fi martor al unor momente definitorii din istoria dansului românesc.
Traiectoria ei s-a bifurcat odată cu cursurile de licenţă în istoria şi teoria artei, urmate la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. La serviciu – ca istoric de artă, apoi muzeograf la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), secţia de Artă Medievală, până la pensionare. A organizat expoziţii, a susţinut comunicări ştiinţifice, a fost coautor a numeroase lucrări de specialitate, răsplătite cu premii ale Academiei şi ale altor foruri culturale.
Acasă, ca autor de librete pentru baletele pe care Ioan Tugearu le monta la Operele din Capitală, Iaşi sau Timişoara, la Teatrele de Balet din Constanţa sau Sibiu, la compania Orion Balet Bucureşti şi nu numai.
La mijlocul drumului, ca organizator a opt programe din cadrul Studioului „Artele plastice şi dansul” la MNAR, al Panoramicului de balet contemporan de la Focşani şi Bucureşti etc.
Ipostaza sa cea mai cunoscută rămâne însă cea de critic şi istoric de dans. A scris cronici la ziarul Contemporanul, revistele Balet, Amfiteatru, Melos, Ballet International, Tanz Aktuel și Dance for You Magazine din Germania, a colaborat cu Televiziunea Română şi cu Radioul, unde a realizat un serial documentar despre Istoria baletului european. Dar mai ales a fost credincioasă României literare, la care a publicat vreme de peste o jumătate de secol.
S-a apropiat cu acelaşi ochi deschis de spectacolele de dans clasic, neoclasic, modern și contemporan, de pantomimă și de euritmie. Cu un condei precis, opinii argumentate, fără parti-pris-uri sau îndulciri, cronicile ei au fost întotdeauna bine documentate, cu poziţionări asumate, niciodată formale şi redactate fără preţiozitate. Şi, rara avis, scrise cu cunoaşterea dinlăuntru a domeniului, atât din experienţa proprie cât şi din convieţuirea îndelungată cu un reprezentant de frunte al dansului românesc, maestrul Ioan Tugearu.
Şi-a adunat majoritatea cronicilor în primele două volume din O lume întreagă din fărâme (1972-2012) apărute la editura Coresi din Bucureşti, apoi în cel de-al patrulea (2012-2022), dar a continuat să scrie şi ulterior (unde altundeva decât la România literară?!). În 2015 a adăugat în volumul 3, Ioan Tugearu, dansul, visul şi viaţa mea, articole, consemnări, amintiri despre partenerul său datorate altora.
Deşi se afirmă în general că în spatele unui bărbat important se află o femeie puternică, în cazul lor aceasta s-a aflat nu în spate, ci alături şi, aş spune, în preajmă, chiar dacă unul a fost pe scenă iar cealaltă după cortină. Două destine care au evoluat pe acelaşi drum vreo şapte decenii. Se întâmplă rar în general, în lumea dansului şi mai rar. Iar când vârsta nu alterează spiritul sau memoria, e aproape un miracol.