text de Costin Popa

… după aproape 12 ani, de data aceasta în sala inaugurată din 2015 la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. O producție analogă celei anterioare, datorată unor realizatori maghiari avându-l drept cap de afiș pe regizorul Attila Béres, asistat de scenograful Balazs Horesnyi (decoruri simple, carteziene, cu minimum de piese de mobilier și schimbări de cadraje grație turnantei scenei), de desenatoarea costumelor Rita Velich (de la natural la extravagant), de designerul luminilor Dreiszker József (varietate de coloristică și efecte speciale imaginative), al sunetului, Tamas Istvan Ditzman. Aceeași echipă ca în 2011, exceptându-l pe autorul luminilor, nou sosit.

Se știe, „Rebecca” de Michael Kunze & Sylvester Levay, în traducerea și adaptarea lui Ernest Fazekas, are la origini renumitul roman omonim scris de Daphne du Maurier. Transpunerea în lumea muzicii și teatrului este una dintre cele mai potrivite realizări de gen. Există un echilibru ideal în dramaturgia derulării tramei, ariettele sunt scurte și concludente, prezentările personajelor, eroi – vedetă sau de caracter, se fac rapid, ariile, monologurile, duetele sunt de efect, proza capătă pondere în momentele absolut necesare, corurile comentează, susțin acțiunea fie din „auf”, fie din scenă alături de dansurile vivace, incitante (coregrafia Ákos Tihanyi, cadențată cu nerv), totul în condițiile unei orchestrații fluide și eficiente atât în narațiunea simplă, cât și în momentele de intens lirism sau tragic. La înălțime, Orchestra, Corul și Baletul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, dirijor Constantin Grigore alături de dirijorul corului Aurel Muraru. Important în realizare a fost coordonatorul muzical Tamás Balba, întrucât pregătirea a fost impecabilă, cu rezultate coerente, evidente, binevenite.

Iata cheile succesului spectacolului bucureștean cu „Rebecca”, desigur, alături de interpreți. Premiera a avut loc la mijloc de iunie 2023. Dar mai întâi câteva cuvinte despre producție.

Totul se desfășoară sub semnul dispărutei Rebecca, într-o atmosferă de amintire, mai mult sau mai puțin prezentă în sufletul și mintea fiecăruia dintre eroi, în funcție de propriile structuri caracteriale. Pâcla care presează și învăluie scena este un simbol al nebuloasei, irealului, trăirilor interioare. Rebecca nu lipsește nimănui.

Regizorul a construit o dinamică intensă a spectacolului, a lucrat cu actorii-cântăreți, modelându-le personalitățile, gestica, mimica, deplasările neobosite pe platou, șlefuindu-le cultura de stil, intervențiile vorbite cu teatralitate sau firesc, astfel încât rezultantele să fie convingătoare, pe măsura calităților lor naturale, foarte valoroase.

Așa încât personajul „Ich” („Eu”), principala figură feminină a serii, a avut o gamă extinsă de expresii, de la simplitate, sinceritate, sensibilitate până la vehemența adresărilor „Eu sunt doamna de Winter!” în scenele de confruntări, totul subsumat iubirii pentru Maxim. Interpretă, Daniela Bucșan.

Pe aceleași complexe coordonate a evoluat și Victor Bucur (Maxim de Winter), cu ținută de Lord și atitudini diverse de la nostalgie la disperare, cu glas cald în momentele de intimitate cu „Eu” și declamații dezlănțuite în marele monolog din scena de pe debarcader din partea a doua, o mare reușită.

Desigur psihopată, tulburată, un fel de reîncarnare a Rebeccăi în rău, Mrs. Danvers (Adina Sima) a înfricoșat prin alura implacabilă și glasul vibrant, profund.

În alte roluri, au fost distribuiți cu bune rezultate Adrian Nour (deja renumit în rolul Fantomei de la Operă din musicalul lui Webber, aici Jack Favell), Andras Demeter (Frank Crawley, remarcabil în aria ce urmează procesului), Dumitru Filip (Ben, un excelent mic dar important rol de compoziție), Cristina Trandafir (Beatrice Lacy), Valentino Tiron (Giles Lacy), Marius Mitrofan (Colonelul Julyan), Anton Zidaru (Judecătorul Horridge). Dar și alți 15 interpreți de personaje secundare și figuranți.

Faptul că implicarea actoricească și de cânt a fost la cel mai înalt voltaj s-a confirmat și când minorul accident de sonorizare (s-a cântat cu microfoane) nu a alterat  nimic din trăirea și jocul scenic.

Se poate spune că deja există o școală de musical la „Ion Dacian”, în general în București, bine recepționată de un public ce-și dezlănțuie fără limite entuziasmul, manifestându-se prin ovații, explozii de urale „ca pe stadion”, lucru nemaiîntâlnit la un eveniment artistic, totuși clasic, deși nu adună mulți ani de la apariția la noi, pe eșichierul de spectacol. Ca și de peste un secol opereta, musicalul naște ușor vedete. Așa a fost și la „Rebecca”, un titlu cu care managerul teatrului, Bianca Ionescu-Ballo, se poate mândri. De văzut neapărat.