text de Costin Popa

Era firesc ca Ediția 2024, a treia, să fie dedicată compozitorului de la a cărui trecere în eternitate se împlinește, în noiembrie, centenarul. Organizatoarea, Opera Națională București, nu a ezitat să solicite invitaților titluri pucciniene, existente peste tot în repertorii, așa că în 10 zile publicul primește ca dar 10 opusuri, plus concertul Gala Puccini 100 cu soliști veniți de foarte departe, de la Daegu Opera House, Republica Coreea. Alături de cele foarte cunoscute și îndelung cântate, se prezintă și lucrări ce nu au mai figurat pe afișele bucureștene, istoric vorbind. Mă refer la operele „Rândunica” („La Rondine”), „Mantaua” („Il Tabarro”), „Sora Angelica” („Suor Angelica”). Binevenit program, mai ales că tematica aleasă a împiedicat includerea de operete sau musicaluri, ca în alți ani, nepotrivite unei manifestări festivaliere dedicate exclusiv operei.

Iau parte ansambluri lirice din București, Budapesta, Cluj – Napoca, Iași, Timișoara, Galați, Constanța și Brașov.

Din bogata ofertă am ales să vizionez producții nevăzute anterior la sediile premierelor iar în caz contrar cele ale căror distribuții sau conduceri muzicale aveau caracter de noutate. Dar, le voi nota pe toate, pentru arhive.

Precedat de o conferință de presă, festivalul s-a deschis cu ingenioasa montare clasic-modernă, coerentă muzical–dramatic, semnată de echipa condusă de Rareș Trifan (regie, lighting design, concept video), ce i-a inclus pe Adrian Damian (scenografie), Ovidiu Pop (costume), Magdy Hawash (conținut video), Anca Opriș Popdan (coregrafie), prezentată de Opera Națională Română Cluj-Napoca cu soliștii celui de-al doilea spectacol al grupajului de premieră din 2022, soprana italiană Valentina Boi (Minnie), baritonul Florin Estefan (Rance), cărora li s-a alăturat cunoscutul tenor bucureștean Daniel Magdal (Johnson), toți sub bagheta italianului David Crescenzi, care a dirijat și la Cluj-Napoca.

Gala vocilor excepționale

În seara următoare, am avut parte de o surpriză de anvergură, prefațată la scenă deschisă prin alocuțiunile festive ale managerului Daegu Opera House, Kab Gun Chung și ES ambasadorul Coreei în România, Rim Kap Soo, Gala Puccini 100 cu șase soliști de la teatrul liric coreean, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale București, dirijor Kim Kwang-hyun. Un regal al vocilor de clasă, impecabil pregătite tehnic și stilistic, cu remarcabile realizări artistice care au adus în fața unui public entuziasmat largi fragmente din „Boema”, „Tosca” și „M-me Butterfly”, alături de arii din „La Rondine”, „Manon Lescaut”, „Il Tabarro”, „Gianni Schicchi”, „Turandot”.

Lee Myung-joo și James Lee. Foto Andrei Grigore / Opera Națională București

L-am reauzit pe tenorul James Lee, fost debutant în rolul Calaf din ultima operă pucciniană, în concert pe scena bucureșteană acum 12 ani. În iunie 2024 a interpretat ariile „Nessun dorma” („Turandot”), „Donna non vidi mai” („Manon Lescaut”), „E lucevan le stelle” din „Tosca”, titlu din care a ales și primul duet cu eroina titulară, aici soprana Lee Myung-joo. James Lee este tipul autentic de tenor spint cu inserții dramatice, omogenitate și robustețe de sunet, modelări de fraze (aria din „Tosca”) și acute fabuloase (mai întâi remarc un Si bemol în duet, apoi finalul glorios  „Vincerò” din „Turandot”, care a cutremurat sala).

Dirijorul Kim Kwang-hyun și Lee Myung-joo. Foto Andrei Grigore / Opera Națională București

Soprana parteneră, cu nuanțări și expresii de gelozie chiar furibundă în duet, a mai cântat celebra „Vissi d’arte” (culori sombrate de glas, inflexiuni interiorizate de rugăciune încărcată pasiunal). Note grave în emisie „de piept” au dat apoi tente tragice ariei „Sola, perduta, abbandonata” („Manon Lescaut”), alături de trăirea intensă a presimțirilor funeste ale personajului. Cu aceleași daruri interpretative și expuneri de glas penetrant, Lee Myung-joo a mai cântat marele duet de dragoste din „M-me Butterfly” (alături de tenorul Seok Jeong-yeob), conferind frazelor pucciniene pianissime vaporoase și dezvoltări colorate. Ambii cântăreți au încheiat cu note de Do acut sigure și prelungi. Soprana a tălmăcit și gândurile micuței Cio-Cio-san prin aria „Un bel dì vedremo”, atacată cu un rafinat, evocativ pianissimo și înzestrată cu desene melodice piano-legato, nelăsând nicio măsură fără nuanțări. Un Si bemol înalt a finalizat însuflețit și captivant secvența.

Seok Jeong-yeobFoto Andrei Grigore / Opera Națională București

Seok Jeong-yeob a sedus publicul prin linia vocală și dezvoltarea sonoră a ariei „Addio fiorito asil” („M-me Butterfly”), model de trăire lăuntrică și continuitate fluidă a desenului puccinian înalt, bazată pe o  respirație ideală. A impresionat prin lirismul elegant al expozeului și în aria „Che gelida manina” sau duetul din primul act al operei „Boema”, alături de Yi Yun-kyoung, soprană lirică dar cu voce puternică, strălucitoare, afișată și în propria arie „Sì, mi chiamano Mimì”. O atmosferă delicată au comunicat cei doi îndrăgostiți în duetul lor, cu subtilități precum „Che m’ami dì…” (tenorul în mezzavoce) și „Io t’amo!…” (răspunsul suav al sopranei).

Yi Yun-kyoung. Foto Andrei Grigore / Opera Națională București

Yi Yun-kyoung a mai cântat și aria „O mio babbino caro” („Gianni Schicchi”), implorare delicată cu atacuri de sunete în pianissime, continuate în crescendo și încheiere transparentă.

Ambilor li s-au alăturat soprana Jeong Seon-kyong (Musetta) și baritonul Lee Dong-hwan (Marcello) în cvartetul din actul al treilea al „Boemei”, plin de poezie și savoare verbală. Remarcile veniseră deja în aria Musettei cântată eclatant sau urmau să se confirme prin legato-ul ariei Magdei din „La Rondine”.

Lee Dong-hwan și Jeong Seon-kyong. Foto Andrei Grigore / Opera Națională București

Baritonul serii, Lee Dong-hwan, a dominat tot ce a cântat, îndeosebi „Te Deum”-ul din „Tosca” și aria „Nulla!… Silenzio!” din „Il Tabarro”), prin forța teribilă și penetranța glasului, prin autoritatea expresiei, prin declamația amenințătoare și notele acute colosale.

Trebuie negreșit reținute numele acestor șase importanți cântăreți, deși nu pare simplu, pentru urmăriri de cariere și eventuale dorite revizitări lirice ale Bucureștiului.

O notă bună pentru dirijorul Kim Kwang-hyun, baghetă energică, solidă cunoscătoare a tempilor puccinieni, a rigorii lor, dar și a indicațiilor agogice ale compozitorului, rezultând în construcții expresive ce au condus ansamblurile Operei Naționale din Splai la realizări fericite.

Reproșuri critice? Minime. Oboseala unui program solicitant s-a strecurat la unele glasuri devenite pe alocuri ușor „drepte” sau frizând stridența în partea a doua a concertului, un final al ariei Musettei care a contrazis notațiile pucciniene, apoi Tosca a dorit să facă o demonstrație a potențelor de susținere prelungă a finalului ariei și, cu oarecare ostentație, a dezvoltat enorm Si bemol-ul acut, continuând fraza descendentă într-un singur arc imens de respirație până la un pianissimo pierdut în eter. Cu largul accept al dirijorului. Nu a contat. Seara a fost magnifică.

O nouă carte dedicată Haricleei Darclée

Înaintea celei de-a treia seri, în Foaierul Galben, a avut loc prezentarea volumului „Hariclea Darclée. Diva muzicii lirice care a fermecat artiștii și publicul” de Ida Garzonio, apărută în limba română la Editura Rediviva, Milano, 2024, după versiunea inițială italiană din 2023. Evenimentul a prilejuit decernarea distincției-simbol de Ambasador onorific al Anului Puccini directorului general al Operei Naționale București Daniel Jinga, de către Luigi Viani, directorul Fundației Giacomo Puccini de la Lucca, un omagiu din partea Comitetului Național Italian pentru Anul Centenar Puccini, în semn de prețuire pentru organizarea Festivalului de Operă București și dedicarea ediției 2024 marelui compozitor.

Despre cartea recent apărută și dezvelirea în 2023 a unei plăci comemorative marcând prezența Haricleei Darclée în orașul lombard între 1890 și 1910 a vorbit Violeta Popescu, directorul Centrului Cultural Italo-Român din Milano, iar Luigi Viani a prezentat și comentat un scurt film documentar cu imagini istorice inedite din viața lui Giacomo Puccini. După-amiaza dedicată lansării cărții, moderată de muzicologul Oltea Șerban Pârâu, consilier artistic al ONB, a mai cuprins un scurt cuvânt al muzicologului milanez Ioana Hădărig.
Semnatarul acestor rânduri va publica în paginile blogului o recenzie a noului volum.

Din nou, oaspeții budapestani la înălțime

După un memorabil spectacol cu „Pelléas și Mélisande” anul trecut, Opera Maghiară de Stat din Budapesta a prezentat semi-scenic în concert „Manon Lescaut”, cu concursul Corului Operei Naționale București.

Foarte pretențioasă ca formulă, o operă în concert pune diverse probleme, chiar dacă este semi-staged. Sau chiar mai multe. Mai întâi deoarece cântăreții nu se mai pot piti după mișcarea și jocul scenic reduse la maximum, mai apoi formula aleasă poate să nu acopere toată regia pe care un spectacol produs normal ar presupune-o. În cazul de față, cel mai văduvit a fost actul secund. În fine, imobilismul corului și lipsa decorului minimizează efectele unei montări scenice obișnuite.

Și totuși, varianta budapestană de „Manon Lescaut” a câștigat partida și a impresionat. În mod deosebit datorită implicării plenare a artiștilor, și o numesc îndeosebi pe eroina principală, soprana Gabriella Létay Kiss. Dar nu numai. Vom vedea. Pentru început, să remarc că singurele elemente aparținătoare unei montări au fost costumele de epocă, reușite (Manon), cu o anume sobrietate (restul) și chiar extravaganță (Madrigalistul). Fundalul scenei a permis folosirea unor lumini monocrome iar jocul a părut lăsat la imaginația eroilor, cu minime indicații. Oricum, niciun realizator de scenă nu a fost menționat în program. Dar, repet, a ieșit bine. Spectacolul a crescut, divergențele, nesincronizările între partidele orchestrale, între istrumentiști și coriști, micile erori punctuale la alămuri (cine nu greșește?) au dispărut pe măsura derulării lui, doar Des Grieux în cumplita arie a „disperării” din actul al III-lea „No! No! Pazzo son!… Guardate…” a grăbit pentru comoditate tempii peste acel „Largo sostenuto” cerut de partitură. Noroc că dirijorul István Dénes s-a pliat rapid și a ținut-o așa până la sfârșitul scenei, răpind însă monumentalitatea durerii clipei.

Gabriella Létay Kiss. Foto Andrei Grigore / Opera Națională București

Gabriella Létay Kiss nu se mai află la prima tinerețe a carierei dar vocea, ingolată pe alocuri în registrul centro-grav și-a păstrat prospețimea coloristică, bogăția de armonice, volumul sonor, strălucirea pe marea majoritate a ambitusului, inclusiv a celui acut care însă nu mai are lungimea de sonet obligatorie pentru maximă expresivitate. Soprana a evitat pianissimele în aria „In quelle trine morbide” dar a compensat cu un final poetic. Duetele cu Des Grieux, ca și marea arie „Sola, perduta, abbandonata” au fost momentele cele mai bune ale prestației. Dăruirea artistei s-a transferat impresionant auditoriului, trăirea așișderea,  dramatismul a răscolit, iar teatralitatea a suplinit lipsa scenei, soprana fiind o tragediană înnăscută.

Adorján Pataki. Foto Andrei Grigore / Opera Națională București

Adorján Pataki a fost Renato des Grieux. Este un tenor cu voce frumoasă, rotundă, plină și importantă. Are un simț deosebit al frazării în fluent legato, un simț al plasării accentelor adecvate care îl așează în specificitatea liric-spintă, câteodată conducând-o chiar către dimensiuni eroice. Cântă desori liniar ca expresie, rigid. Nu l-am simțit îndrăgostit, înveșmântat în pasiune, decât în puține secvențe. Iată, spre pildă, duetul din actul al II-lea prin declamativul „Ah! Manon, mi tradisce il tuo folle pensier…” sau în ultimul, prin arioso-ul „Vedi, vedi, son io ch’io piango…”. Nu are o constanță sigură privind emiterea acutelor, Si bemol-ul culminant de forță al ariei „Donna non vidi mai” a fost șters, alte sunete extrem înalte au fost ușor survolate. Despre finalul actului al III-lea am notat deja.

Pentru celelalte roluri, observ o ordonare. Așadar, Csaba Szegedi (Lescaut), András Kiss (Hangiul/Căpitanul de navă), András Káldi Kiss (Sergentul), Benjamin Beeri (Lampagiul), Gergely Ujváry (Edmondo), Balázs Papp (Maestrul de dans), Diána Ivett Kiss (Madrigalistul), Géza Gábor (Geronte di Ravoir).

Aplauze. Foto Andrei Grigore / Opera Națională București

Festivalul BOF 2024 „All Puccini Edition” continuă la Opera Națională a Capitalei.