text de Ana Sireteanu
Stagiunea actuală a Filarmonicii bucureștene reușește să surprindă plăcut cu fiecare nou concert, mai bogat în spirit decât precedentul, lăsând în urma sa momente muzicale de neuitat. Acestea sunt observațiile pe care nu le pot lăsa deoparte nici când vine vorba despre concertele la care am asistat recent, două evenimente în adevăratul sens al cuvântului, reunind programe incitante și interpretări remarcabile.
Pentru prima dată pe scena Ateneului Român, pianistul ucrainean Alexander Gavrylyuk s-a transfigurat într-un veritabil pictor al universului prokofievian, când a fost protagonistul „Concertului nr. 3 în Do major pentru pian și orchestră”. Partitura solistică a cunoscut atunci o interpretare absolut fermecătoare, încărcată de mister, muzicianul redând cu măiestria unui creator constanta metamorfoză a stărilor sufletești evocate, gingășia și sensibilitatea fiecărei melodii, amețitoarele ritmuri caracteristice muzicii compozitorului rus. De asemenea, acest minunat univers sonor a fost zugrăvit de Alexander Gavrylyuk cu atingerea fermă dar gingașă a clapelor, dând la iveală o paletă de culori perfect adaptată fiecărei expuneri tematice.
Într-un cuvânt, fascinant! Desigur, pitoresca viziune interpretativă a solistului nu ar fi fost aceeași fără aportul Orchestrei Filarmonicii George Enescu care, sub bagheta dirijorului Andrei Boreiko, a întregit o interpretare dinamică, echilibrată și încărcată de sentiment. Aplauzele furtunoase ale publicului au prelungit frumusețea momentului cu un bis; de această dată, Alexander Gavrylyuk a explorat intimitatea muzicii lui Alexandr Scriabin, într-o interpretare a „Studiului op. 2, nr. 1 în do diez minor”, redată cu aceeași forță expresivă și delicatețe a tușeului.
În partea a doua am vibrat la sonoritățile încărcate de tragism ale „Simfoniei nr. 13, op. 113, Babi Yar” de Dmitri Șostakovici, compozitorul rus de la moartea căruia comemorăm anul acesta 50 de ani. Muzica profund impregnată de suferință, dramatism și ironie a fost redată de Orchestra și partida de bași a Corului Filarmonicii, conduse de dirijorul Andrei Boreiko. Evocând evenimentele sângeroase de la lagărele naziste din Babi Yar, ciclul de poeme omonim semnat de poetul Evgheni Evtușenko este pretextul pentru monumentala simfonie a lui Șostakovici, tulburătoarele versuri prinzând viață prin glasurile bașilor din cor, precum și prin cel al solistului Taras Shtonda, vocea unei povești încărcate de suferință și patos. În acompaniamentul orchestral, atmosfera întunecată și masivitatea sonorității în care tromboanele, tubele și percuțiile au jucat rolurile principale ne-au dat fiori, imaginându-ne pe fundalul muzical evenimentele petrecute la Babi Yar.
Într-o bine gândită prelungire tematică, programul unor concerte ulterioare a fost dedicat Zilei internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, la 80 de ani de la încetarea agresiunilor asupra evreilor, invocate în fascinante pagini muzicale de secol XX.
Cu acest prilej am avut ocazia să ascultăm „Psalm” de Anatol Vieru, compus în 1993, alternând cromaticul cu diatonicul și ducându-ne cu gândul la o invocație, redată mai întâi de instrumentele de suflat, urmată de comentariul corzilor: o muzică peste care plutește o atmosferă misterioasă, mai întâi întunecată, apoi senină și în sfârșit neliniștită, ca o apă tulbure.
Din creația lui Ernest Bloch, compozitorul care a dedicat un întreg ciclu rădăcinilor sale evreiești, în sala Ateneului Românam ascultat „Rapsodia ebraică Schelomo pentru violoncel și orchestră”. Aici, compozitorul a imaginat o muzică în care să se regăsească „sufletul evreiesc – complex, strălucitor, agitat, pe care îl simt fremătând în întreaga Biblie” (după informațiile oferite în programul de sală), lucrarea având ca subiect întâmplările din „Ecleziastul”, iar instrumentul solist personificându-l pe Regele Solomon. Explorând expresivitatea registrului grav al violoncelului, Valentin Răduțiu a oferit o sonoritate interiorizată și totodată încărcată de sentiment, transformând-o mai apoi, în registrul acut, într-una mai strălucitoare. Cu un timbru frumos învăluit, tânguielile violoncelului pe fondul acompaniamentului orchestral (asigurat de dirijorul Alexandre Bloch) m-au determinat să înțeleg subtextul propus de compozitor, iar cadența instrumentului solist – un moment cu adevărat tulburător – a adus o nouă metamorfoză sonoră. Astfel, ne-am putut elibera imaginația, trăind parcă dramatismul lucrării de parcă am fi vizionat un film pe coloana sonoră a rapsodiei. Aprecierile publicului l-au înduplecat pe Valentin Răduțiu să ofere un bis, „Cântecul păsărilor” de Pablo Casals, o ocazie de a redescoperi sensibilitatea muzicală a violoncelistului.
În „Simfonia nr. 3 Kaddish” de Leonard Bernstein am avut parte de trăiri la fel de profunde, chiar amplificate, dată fiind abordarea teatral-muzicală a compozitorului american, precum și lărgirea aparatului orchestral, căruia i s-a alăturat un cor mixt, narator și o soprană solistă. Având la bază rugăciunea „Kadiș”, rostită în primele 11 luni după despărțirea de o ființă iubită și la comemorarea morții ei, simfonia lui Bernstein este, de fapt, o rugăciune a omului către Dumnezeu. Pentru personajul naratorului a fost aleasă o voce feminină puternică și expresivă, cea a actriței Ana Ularu (apreciată în domeniul cinematografic, câștigătoare a Premiilor UNITER și Gopo), care a redat (cu o admirabilă dicție în limba engleză) adâncimea filosofică a dialogului, precum și dimensiunea teatrală a rolului său. Incantațiile ritmice și densitatea armonică au fost subliniate printr-o largă paletă de culori de ansamblurile Filarmonicii George Enescu, conduse de Alexandre Bloch, conflictul interior al personajului fiind marcat o dată în plus de intervențiile expresive ale sopranei Ana Maria Labin. Corul a fost pregătit de Iosif Ion Prunner.
Nu ne rămâne decât să lăudăm inspirația cu care au fost alese programele muzicale, precum și nivelul înalt al prestațiilor artistice ale muzicienilor din ansamblurile Filarmonicii George Enescu, alături de prestigioși invitați cu renume internațional; momente muzicale care rămân, cel puțin pentru mine, de neuitat.