text de Dumitru Avakian

Așa s-a dovedit a fi fost concertul care a reunit cele două colective simfonice ale celor două colegii bucureștene de muzică, Colegiul „George Enescu” și Colegiul „Dinu Lipatti”, instituții fundamentale ale învățământului artistic muzical din țara noastră.                                    

Nu exagerez dar momentul a fost unul realmente istoric. Iar entuziasmul întâlnirii pe aceeași scenă – cea a sălii Auditorium a Muzeului de Artă – a fost realmente emoționant; în primul rând pentru tinerii instrumentiști, în egală măsură pentru publicul larg, pentru părinții tinerilor, pentru prietenii celor aflați pe scenă, pentru colegi, pentru marele public. În mod simbolic, întregul eveniment s-a desfășurat sub genericul atât de evocator, “Împreună în Muzică”.

Cum era firesc, conducerea artistică a fost susținută de cei doi dirijori, de cei doi importanți pedagogi ai evoluției orchestrale, anume de către maeștrii Gheorghe Iliuță si Andrei Ștefan Racu.     

Programul? Foarte divers! …adresat marelui public, a inclus pagini de largă popularitate, lucrări semnate de Johannes Brahms, de Johann Strauss, de G. Bizet, de Dmitri Sostakovici, pagini de largă popularitate aparținând lui Eugen Doga sau lui Morricone, celebra Passacaglia de G. Fr. Haendel, momente muzicale savurate de întreaga asistență, datorate lui A. L. Webber… Evident, nu putea lipsi din program una dintre cele doua Rapsodii enesciene, anume cea de a doua!

Concertul pentru patru viori si orchestra de Antonio Vivaldi a fost prezentat de Marina Felicia Mihai, David Andrei Iancu, Alina Cazacu, Albert Florian Cristea, elevi fruntași ai celor doua colegii. În final, spre bucuria generală, una dintre paginile celebre ale lui J. Strauss a antrenat întregul public spre marea bucurie a acestuia. Nu perfecțiunea, ci bucuria de a fi împreună sub semnul marii muzici, a constituit imboldul suprem al acestui moment pe care îmi permit a-l considera ca fiind istoric. Evident, în acest context, concurența dintre cei tineri, se constituie într-un imbold firesc privind drumul spre marea muzică! Este de menționat, ansamblul, orchestra tinerilor muzicieni, se constituie într-un organism viu, dinamic, aflat in continua primenire pe drumul către muzică. Nu pot să nu evoc în acest context aportul prețios al celor doi maeștri, dirijorii Nicolae Racu și Petru Andriesei, muzicieni și pedagogi ai baghetei, cei care au pregătit, cei care au constituit de-a lungul deceniilor, inclusiv evoluția actuală a celor două colective orchestrale ale tinerilor muzicieni performeri, reuniți pentru prima oară sub semnul Muzicii.

Este de menționat, Asociația culturală Ion Voicu, actualul director al acesteia, d-ul Mădălin Voicu Jr. a sprijinit – în bună parte a făcut posibilă – desfășurarea acestui eveniment aparte. Este motivul pentru care îmi permit a considera că un asemenea moment absolut simbolic putea fi găzduit de marea sală a Atheneului Roman. Desigur, multitudinea evenimentelor acestui sfârșit de stagiune si-a spus cuvântul. Iar înțelegerea de care a dat dovada, in acest sens, conducerea Muzeului Național de Artă al României, gazda acestui inedit eveniment, trebuie menționată.                         

Ne vom bucura cu siguranță de un asemenea eveniment cu prilejul viitorului concert susținut de orchestrele reunite ale celor două colegii bucureștene de muzică.