text de Smaranda Oțeanu-Bunea

E prima zi de Crăciun, ești invitat pe biroul meu, e timpul să citim, să călătorim, să o aplaudăm pe Ortansa Sturza, dar și pe soțul domniei sale – directorul Desturza Expert Consult SRL, colectivul redacțional, excelenți profesioniști, corespondenți din străinătate. Și, de ce nu, suntem cu gândul la românii noștri de pretutindeni care o așteaptă.

Au ce citi! Portrete de scriitori, de pictori, un amețitorcircuit prin țară…nu mai vorbesc de ecourile recentei ediții a Concursului Internațional George Enescu! Se deapănă amintiri despre Perla din Brebu – Complex Arhitectural, care înseamnă și glorioasă istori și prezent, îți ții răsuflarea în fața portretului Zenaida Pally, înobilat de comentariul maestrului Stephan Poen!

Plai Străbun nu este doar o publicație importantă, este o bijuterie de revistă, o onoare, o bucurie pentru suflet, pentru cei care o primesc, indiferent dacă sunt pe plaiurile mioritice sau departe, departe prin lume.

Prietena mea, prof. Ileana Vogellar, mi-a spus că la sărbătorile de familie, acolo unde se află, în Los Angeles – Plai Străbun are întotdeauna un loc de onoare!

Deci: E prima zi de Crăciun!
La mulți ani!
Bucurii fără număr pentru autori, realizatori, cititori, prieteni fideli ai Plaiului Străbun!