text de Vlad Ghinea, câștigătorul Premiului I la Concursul Național de Critică Muzicală „Mihail Jora”, 2023

Când ne gândim la bis, înțelegem o piesă de scurtă durată pe care un interpret o oferă în dar publicului la finalul unui recital sau concert. Ce se întâmplă atunci când mai multe astfel de miniaturi constituie programul în sine al unui recital? Pianista Adriana Toacsen a lansat această întrebare în anul 2023, când a implementat proiectul Encore, ce și-a propus prezentarea pe scenele din țara noastră a nu mai puțin de 12 bisuri semnate de compozitori români contemporani. Mai mult decât atât, proiectul a presupus și organizarea unui concurs de compoziție pentru tineri, patru dintre lucrările câștigătoare fiind incluse în programul recitalurilor desfășurate de pianistă. Ultimul dintre acestea a avut loc în data de 8 noiembrie 2023, la Sala mică a Ateneului Român, în contextul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional Meridian.

Pe tot parcursul evenimentului, pianista Adriana Toacsen s-a regăsit în postura de dublu narator, relatând experiența studierii fiecărei lucrări în parte înainte de „povestirea” propriu-zisă a muzicii. Naturalețea discursului pianistei a sugerat intenția de a realiza un recital-lecție, fapt ce denotă și experiența acumulată de-a lungul implicării în numeroase proiecte educative, dedicate în special copiilor (precum spectacolul muzical-teatral Poze și pozne).

O bună parte a programului a fost alcătuită din lucrările unor compozitori deja aflați în plină maturitate creatoare. Am remarcat că unele piese au împărtășit intenția de explorare a dimensiunii expresive și pline de mister, de pildă Debumesquisse de Diana Rotaru, care a deschis recitalul, cu trimiterile la creația lui Debussy, cărora li s-au atribuit nuanțe mai întunecate în registrul grav. O atmosferă asemănătoare s-a configurat și în cadrul Sturm und Drang, miniatură compusă de Sabina Ulubeanu, al cărei titlu a anunțat intenția de conturare a unui fir muzical caracterizat de intensitate dramatică.

Prin lirismul pronunțat al liniilor melodice din Le Vent de Transylvanie de Dan Dediu, pianista a putut să își etaleze larga paletă expresivă, dublată de stăpânirea tehnicii din pasajele de virtuozitate, implicând uneori și bătăi din palme. Tot în zona lucrărilor de virtuozitate s-a situat și Mirror Spiders de Șerban Marcu, o piesă remarcabilă prin „păienjenișul” traseului atribuit fiecărei mâini, ca spre final să creeze imagini vizuale sugestive ale arahnidelor prin lovirea ușoară a pianului cu degetare. Pe de altă parte, Sebastian Androne-Nakanishi a imaginat în Lip of Fate o desfășurare meditativă, deosebit de expresivă, întreruptă numai de un crescendo care a condus către un climax impresionant, ce parcă a dorit să sugereze intensitatea spirituală.

Trei miniaturi au explorat limitele posibilităților tehnice pianistice, dar și integrarea noilor tehnologii. Deși melodica a avut un aspect simplu, diversitatea timbrală a constituit un element cheie în configurarea lucrării Pendulum de Cătălin Crețu, a cărui strategie componistică a constat în configurarea unui dialog între pianul preparat și mediul electronic. Câteodată, un recital evidențiază coincidențe surprinzătoare în materie de alegeri componistice: atât Gabriel Mălăncioiu (în Typoncello), cât și Cristian Bence-Muk (în Schizophrenia) au conturat construcții muzicale de virtuozitate în care au presărat strigături și interjecții ce încearcă serios concentrarea interpretului, dar rezultatul spectaculos garantează uimirea publicului.

Nici lucrările premiate în cadrul concursului Encore nu s-au lăsat mai prejos. În Allemande à la Chopin, Andrei Virgil Popescu a reimaginat discursul baroc într-un dans îmbogățit de virtuozitatea briliantă a stilului chopinian, la rândul său amplificată de complexitatea unei scriituri pianistice moderne. O lume coșmarescă, dominată de anxietate și groază, a fost recreată muzical de Rubin Szabó Básza Lovász în Malneirophrenia prin structurile disonante și pasajele ce amintesc de virtuozitatea pianistică (demonică) a lui Franz Liszt. Am descoperit o fascinantă reinterpretare a vâltorii vremurilor contemporane în Vertij de Andrei Petrache, unde desfășurarea de tip perpetuum mobile de virtuozitate a conținut și savuroase comentarii în stil jazz sau boogie-woogie. Finalul recitalului a adus în prim plan lucrarea Old Women Falling Out a Irinei Perneș, remarcabilă prin caracterul său cinematografic, conferit în special de pantele suitoare și coborâtoare.

Creionând o adevărată călătorie muzicală, recitalul Encore a lăsat o impresie puternică asupra publicului reunit în Sala mică a Ateneului Român, care a rămas fermecat de posibilitățile creative ale limbajului muzical contemporan. Nu a lipsit nici componenta umoristică, datorită intrării neașteptate la mijlocul programului a grupului The Mad Hatterpillars din cadrul Festivalului Meridian, ce au amuzat publicul prin dansul lor însoțit de ritmuri tribale. Tot acest spectacol nu ar fi fost posibil fără forța expresivă a Adrianei Toacsen, pianista configurând un adevărat tur de forță al bisurilor contemporane.