Remus Georgescu a fost compozitor, dirijor, pedagog (1932, Timișoara-2021). A studiat la Conservatorul din București și s-a perfecționat în Statele Unite. A fost pe rând la Institutul de Folclor din București, apoi dirijorul orchestrei Teatrului Muzical din Constanța, al orchestrelor filarmonicilor din Sibiu, Oradea, Târgu Mureș și Timișoara. A creat piese muzicale în aproape toate genurile (muzică de cameră, lucrări vocal-simfonice) pentru care a primit mai multe premii si distincții.
CD-ul conține înregistrări sonore din concerte cu lucrări vocal-simfonice și orchestrale, interpretate de Orchestra şi Corul Filarmonicii din Timişoara, dirijor Remus Georgescu; solişti: Pompei Hărăşteanu, Alexandru Moisiuc, Ioana Mogos.
Printre înregistrări: muzică simfonică (Concert pentru orchestră de coarde – 1965; „Exorcism” – concert pentru flaut şi orchestră de coarde – 1975; Mica suită de cântece şi dansuri vechi din Banat, subintitulată „Suita I almăjană” – 1977; Suita concertantă pentru flaut, oboi, clarinet, fagot şi orchestră de coarde, subintitulată „Suita a II-a almăjană ” – 1984; Suita burlescă – 2000); muzică vocală (lieduri…); muzică vocal-simfonică (Oratoriul „Ecouri” pentru bas, cor de femei, bandă magnetică şi orchestră mare – 1983, care a fost distins cu Premiul de compoziţie „George Enescu“ al Academiei Române; „De profundis” oratoriu pentru solist, cor mixt, cor de copii şi orchestră -1993).
Mai multe despre Remus Georgescu pueți citi aici.
1. Concert pentru orchestră de coarde – Fuga
2. Concert pentru orchestra de coarde – Interludium
3. Concert pentru orchestră de coarde – Intrada
4. Concert pentru orchestră de coarde – Toccata
5. De Profundis – Lied 1
6. De Profundis – Lied 2
7. De Profundis – Lied 3
8. De Profundis – Lied 4
9. Exorcisme
10. Oratoriul Ecouri
11. Suita burlescă 1
12. Suita burlescă 2
13. Suita burlească 3
14. Suita burlescă 4
15. Suita burlescă 5
16. Suita I almăjană, partea a II-a
17. Suita I almăjană, partea a III-a
18. Suita a II-a almăjană 1
19. Suita a II-a almăjană 2
20. Suita a II-a almăjană 3
21. Suita a II-a almăjană 4
22. Suita a II-a almăjană 5