
În data de 06.06.2022, în intervalul orar 10:00 – 12:00, în Sala de Spectacole din cadrul Direcției de Cultură Oltenița, se organizează conferința de lansare a proiectului „Arheologia la Dunărea de Jos în 3D”, finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), realizat în colaborare cu Direcția de Cultură Oltenița și în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Colegiul Național „Neagoe Basarab” Oltenița, Liceul „Nicolae Bălcescu” Oltenița și Asociația „Eurocentrica”.
De asemenea, în cadrul aceleași conferințe este prezentat și proiectul „SE-MOVEH: Social inclusion and Employment Opportunities through the Valorization of European cultural Heritage”, proiect finanțat prin programul Erasmus+ , în care Institutul Național al Patrimoniul este partener alături de asociațiile „Fattoria Pugliese Diffusa APS” (Italia), „E-Seniors Association” (Franța) și „Genista research foundation ” (Malta).
În cadrul conferinței se urmăresc următoarele obiective:
Obiective principale:
1. Promovarea obiectivelor și rezultatelor proiectului „Arheologia la Dunărea de Jos în 3D” în rândul tinerilor, elevi de liceu;
2. Promovarea tehnicilor de digitizare a patrimoniului cultural.
Obiective secundare:
1. Educarea tinerilor în sensul implicării active pentru conservarea și valorificarea patrimoniului cultural național, prin activități de voluntariat;
2. Introducerea bunurilor de patrimoniu în procesul de învățământ preuniversitar având ca obiectiv o mai bună cunoaștere a evenimentelor și o reconciliere a generației tinere cu istoria;
3. Creșterea sensibilității comunităților locale față de patrimoniul cultural național.
***
Ce pot însemna pentru noi, astăzi, obiectele descoperite în siturile arheologice, fabricate cu mii de ani în urmă, și ce însemnau pentru cei care le-au creat și le-au folosit? De unde putem obține informații despre artefacte vechi, unde le putem vedea, cum putem interacționa cu modele digitale ale acestora și cum le putem integra în interesele și activitățile noastre?
Le povestim elevilor de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”și Colegiul Național „Neagoe Basarab” din Oltenița, județul Călărași, despre patrimoniul cultural arheologic, într-o conferință sub forma unei întâlniri-atelier defășurată ca parte a proiectului „Arheologia la Dunărea de Jos în 3D”.
Scopul proiectului este acela de a pune la dispoziția publicului modele 3D ale unor obiecte de patrimoniu arheologic şi istoric din colecţiile păstrate la Muzeul Civilizației Gumelnița, provenind din perioada preistoriei și până în perioada Evului Mediu.
O parte dintre obiecte sunt deja disponibile pe platforma Sketchfab, gata de a fi explorate, studiate în detaliu și din toate unghiurile.
La întâlnirea cu specialiștii INP, elevii liceelor partenere au ocazia să dobândească noi cunoștințe referitoare la istoria zonei în care locuiesc, la obiectele de patrimoniu aflate în muzeul din proximitatea lor și la siturile arheologice din care acestea provin.
Proiectul este derulat de către Direcția de Cultură Oltenița în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul de Istorie și Artă Zalău, Asociația Eurocentrica, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” și Colegiul Național „Neagoe Basarab”.
Vă invităm să urmăriți canalul de Sketchfab, pentru a descoperi noi obiecte – recipiente din ceramică, statuete antropomorfe și zoomorfe din lut și altele – pe măsură ce acestea sunt publicate, precum și turul virtual al noului spațiu expozițional al Muzeului Civilizației Gumelnița.