Institutul Național al Patrimoniului vă invită la cea de-a 12 ediție a conferințelor Arheologia pentru toți, dedicate promovării patrimoniului arheologic din România, inițiativă a Direcției Patrimoniu Digital.

În această nouă ediție vor fi aduse în prim-plan rezultatele cercetărilor arhelogice preventive de la Jijila – La Grădini, din județul Tulcea: Un pod suspendat peste timp. Cercetările arheologice preventive de la Jijila. Situl se află pe un platou, în imediata apropiere a zonei de sud-vest a satului Jijila şi a fostului lac Jijila, pe malul tulcean al Dunării.

Cercetătorul care ne va introduce în universul fascinant al sitului este Sorin-Cristian Ailincăi, în prezent arheolog expert și manager al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea. Cu o experiență de peste 20 de ani în studiul primei epoci a fierului în Dobrogea, acesta a fost responsabilul științific al șantierului arheologic Jijila – La Grădini, din județul Tulcea.

Zona supusă investigațiilor a devenit cunoscută în literatura de specialitate în urma unor descoperiri de suprafață aparținând perioadei eneolitice și a perioadei timpurii a epocii fierului. Aceasta se află în apropierea unei mici fortificații romane „La Ghermea”, în prezent distrusă, identificată de arheologul român Pamfil Polonic încă de la sfârșitul sec. al XIX-lea.

Săpăturile arheologice s-au efectuat cu ocazia construirii podului suspendat peste Dunăre între Măcin și Brăila. Cercetările arheologice de pe ambele maluri ale fluviului au fost inițiate în toamna anului 2018 și s-au finalizat în următorul an, în luna mai.

În urma cercetărilor efectuate, în sectorul sudic s-au identificat 135 de structuri arheologice ce pot fi datate în epoca bronzului (mil. III-II a.Chr.) și în perioada romană timpurie (sec. II-III p. Chr.).

Pentru a înțelege în esență ce presupune cercetarea arheologică și pentru a afla mai multe despre descoperirile ce au avut loc la Jijila, te așteptăm să ne fi alături la prima conferință Arheologia pentru Toți din anul acesta.

Moderatorul întâlnirii noastre este Bogdan Șandric,director adjunct și coordonator al Direcției Patrimoniu Digital din cadrul Institutului Național al Patrimoniului.