Dupa o legenda olteneasca, mierea si ceara ar proveni din sudoarea si sîngele ei, cînd Dumnezeu a chemat la sine toate vietuitoarele: „Albina veni si ea ostenita si plina de naduseli de multa munca si alergatura, cu trupui zgîriat si plin de sînge tot alergînd pîn spini si maracini dupa hrana.
Bunului Dumnezeu îi placu vrednicia ei si o blagoslovi ca sudoarea si sîngele ei sa se prefaca în miere si ceara, sa-i fie destula hrana ei si altora si ceara sa se arda în sfintele biserid’ (47, p. 138).
Dar cele mai multe legende pun mierea în legatura cu blestemul ariciului. Lui Dumnezeu, creînd pamîntul,
i-a prisosit o parte de pamînt (sau nu avea loc apa pe pamînt, sau nu încapea pamîntul sub cer). Nestiind cum sa iasa din impas, trimite a. sa ceara sfat ariciului (v. Arici, Facerea lumii). Ariciul o refuza, dar ea îl pîndeste alaturi si retine din monologul lui ca ar trebui facute de~luri si vai. ‘Cînd’ îsi ia zborul, ariciul vede ca a fost spionat si o blestema sa i se manînce „scîrna”, dar Dumnezeu „o blagoslovi sa fie sfînta, iar scîrna ei sa se faca miere mai dulce ca orice-n lume” (47″ p. 130).