Ziua Mondială a Sănătății se sărbătorește anual în data de 7 aprilie și are rolul de a atrage atenția asupra sănătății globale prin evenimente organizate sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Interesul pentru sănătate exista încă de la jumătatea secolului XX. În anul 1948 a avut loc Prima Adunare Mondială a Sănătății, în cadrul căreia s-a decis ca data de 7 aprilie să devină Ziua Mondială a Sănătății. Începând cu anul 1950, această zi marchează prin diverse evenimente fondarea OMS și atrage atenția la nivel mondial asupra câte unei teme de importanță majoră pentru sănătatea globală, alta în fiecare an.
Anul acesta, tema este construirea unei lumi echitabile și mai sănătoase pentru toți. Totodată, anul 2021 este dedicat și lucrătorilor medicali din toată lumea, cu scopul de a reaminti rolul major pe care aceștia îl au în îngrijirea pacienților, în general și în contextul pandemiei actuale, în special.

Știm însă, că preocupările legate de medicină sunt atestate din cele mai vechi timpuri. Cu această ocazie, reamintim faptul că primele mărturii despre îndeletnicirile medicinale din spațiul nostru se regăsesc în două lucrări antice de medicină și cuprind notarea numelor unor plante medicinale în vechea limbă a dacilor.
Prima lucrare aparține lui Dioscoride Pedanios, medic în armata romană în secolul I p. Chr., farmacolog și botanist grec. Lucrarea sa, „De Materia Medica”, numără cinci volume și este considerată precursoarea farmacopeilor moderne și unul dintre cele mai importante atlase botanice din istorie. Aici sunt notate cu caractere grecești denumirile dacice pentru numeroase plante medicinale, însă redarea limbii dacilor nu a putut fi realizată decât cu o mare aproximație, intervenind inclusiv erori cauzate de repetatele copieri ale manuscriselor, dar și limitări rezultate din utilizarea literelor grecești.
Cea de-a doua sursă aparține lui Pseudo Apuleius, despre care avem astăzi prea puține informații pentru a-i stabili cu certitudine identitatea. El este autorul unei lucrări al cărei titlu inițial s-a pierdut, fiind păstrată sub numele „De medicaminibus herbarum”, „De herbarum virtutibus” sau „Herbarius”, care cuprinde plante medicinale cu denumire dacică. Se crede că a trăit la un secol după Dioscoride și că astfel ar fi putut cunoaște numele dacice ale plantelor medicinale care se găseau pe teritoriul Daciei cucerite de Traian.
Accesând Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale, ProEuropeana, aflăm despre plantele medicinale utilizate de daci în perioada preromană din articolul Simonei Stanciu „Etnoatria în Dacia preromană (plante de leac)”, iar despre numele dacice ale plantelor medicinale citim într-un studiu semnat de Ion Mocioi, cu titlul „Nume dacice de plante medicinale”.
Practicile medicinale și instrumentele medicale folosite în Dacia romană sunt descrise în articolul „Repertoriul medical din Dacia romană – instrumente medicale (inventar mobil)” semnat de Simona Stanciu, precum și în studiul „Instrumentarul medical şi/sau de cosmetică din Moesia Inferior” semnat de Dan Aparaschivei și Viorica Vasilache.
Pentru cititorii de limbă engleză recomandăm și articolul „Medical instruments in Roman Dacia: a survey beyond typology and functionality” semnat de Timea Varga.
Revenind mai aproape de zilele noastre, studiul „Asistenţa medicală bucureșteană în prima jumătate a veacului al XIX-lea”, semnat de Camelia Ene și Ionel Zănescu, povestește despre cele mai importante spitale bucureștene și despre asistenţa medicală care se practica în prima jumătate a veacului al XIX-lea.