„Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea și dulce ca dragostea”, spune un proverb turcesc.
Astăzi este Ziua Internațională a Cafelei, una dintre cele mai populare băuturi de pe întreg mapamondul. Ziua a fost sărbătorită pentru prima dată la Milano, pe 1 octombrie 2015.
Deși consumul de cafea este atestat încă de la sfârșitul secolului al XV-lea, când a fost introdusă pentru prima dată în Peninsula Arabică, documentele arată totuși că la acel moment, în Arabia deja se consuma cafeaua.
În Țările Române, la fel ca la Constantinopol, oamenii au considerat consumul de cafea foarte important. Între secolele XVII-XVIII, cafeaua era accesibilă doar categoriilor înstărite ale populației. Abia spre sfârșitul secolului al XVIII-lea băutura începe să fie folosită și de unii orășeni.
La Curtea Domnească, marele cafegiu (denumire preluată din turcă: kahveci) era dregătorul personal al Domnitorului și avea grijă de cafea, felegean (ceașcă mică fără toartă, joasă), zarfuri (suport în care era fixată ceașca, menit să protejeze mâinile de fierbințeala ceștii) și ibricele de la curte, acestea fiind tacâmurile speciale de servit cafeaua.
Există o legendă privind cunoașterea cafelei de către boieri, redată de către cronicarul Ion Neculce: povestea spune că logofătul Ioan Tăutu, în audiență la sultan, a închinat și servit cafeaua ca pe vinul moldovenesc, fiind complet străin de modul de consum al băuturii, astfel opărindu-și gura și buzele.
Obiceiul consumului de cafea, modul de servire a acesteia, termenii care desemnează tacâmurile și instrumentele speciale, toate acestea demonstrează pătrunderea cafelei pe filiera turcească.
Această influență otomană este vizibilă nu numai în alimentație, ci și în vestimentație, decoruri interioare și în ceremonial. La mesele domnilor sau la primirea oaspeților, cafeaua – delicatesă, era servită cu dulceață sau cu apă, iar oaspeții de seamă plecau cu un cadou: o cutie de cafea.
Odată cu secolul al XVII-lea încep să apară localuri publice de servit cafeaua, cafenele sau magazine de cafea, iar din secolul al XIX-lea numărul lor se înmulțește rapid. La fel ca în zilele noastre, centrul Bucureștiului reprezenta și pe vremuri o atracție deosebită, majoritatea cafenelelor fiind amplasate aici, în vecinătatea Curții Domnești, a Spitalului Colțea și a Bisericii Sfântul Gheorghe.
Dacă vreți să vedeți tacâmuri și ustensile folosite la prepararea cafelei, precum și picturi sau desene cu cafenele și cafea, clasate în patrimoniul nostru, puteți accesa lista Bunurilor culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național.
Mai multe despre istoria cafelei, denumirile acesteia și nu numai, puteți afla din articolele „Cafea, cafegii, felegene și zarfuri în Țara Moldovei (secolul al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea)”, semnat de Alina Felea, publicat în periodicul Cercetări Istorice și „Cafea. Cafenele. Cafegii. Bucureștii de altădată şi moda consumului de cafea”, semnat de Roxana Gâscă, din publicația Muzeul Național, articole pe care le găsiți în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.
„La cafenea”, desen de Dan Ialomițeanu, datat în anul 1937. Este clasat în Patrimoniul Cultural Național la categoria Fond, și se găsește la Muzeul Național de Artă al României.