Textilele au o istorie lungă și foarte interesantă, deoarece timp de mii de ani meșteșugurile prin care oamenii și-au țesut haine și alte obiecte trebuincioase traiului zilnic au evoluat neîncetat. Torsul, țesutul, cusutul sau brodatul se practicau încă din preistorie și antichitate, cu ajutorul unor instrumente rudimentare și prin intermediul unor tehnologii foarte diferite de cele pe care le cunoaștem astăzi.
În cercetările lor de teren arheologii descoperă obiecte felurite, care stau mărturie pentru practicarea meșteșugurilor textile în așezările din vechime, de exemplu: fusaiole din lut, rocă, os sau lemn, care erau folosite pentru a toarce fibrele textile, greutăți confecționate din lut ars cu care erau tensionate firele de urzeală la războiul de țesut vertical și ace de cusut din os, lemn sau metal.
Chiar dacă pe parcursul secolelor sau chiar mileniilor majoritatea țesăturilor s-au descompus din pricina naturii lor organice, în prezent cercetătorii încearcă să afle modul în care oamenii din vechime își confecționau hainele și alte textile pe care le foloseau în gospodărie pentru a-și înfrumuseța locuința și pentru a se înveli.
Nu sunt mai prejos nici țesăturile pe care navigatorii le foloseau ca pânze și frânghii pentru vasele cu care navigau pe mare, sau cele cu care soldații își confecționau corturile atunci când plecau în campanii militare de durată. Iată, deci, cum textilele au reprezentat dintotdeauna un factor esențial în viața comunităților din trecut.

Recent, datorită interesului deosebit pe care istoricii, arheologii, etnografii, muzeografii, dar și alți specialiști din domeniul disciplinelor umaniste, al științelor sociale și științelor naturale l-au avut pentru textilele din vechime, a luat naștere cel mai mare proiect internațional dedicat textilelor europene: „EuroWeb – Europe Through Textiles: Network for an integrated and interdisciplinary Humanities” (Proiect finanțat prin COST European Cooperation in Science and Technology, CA19131).
În cadrul acestui proiect, în care Institutul Național al Patrimoniului este partener, peste 200 de specialiști din 27 de țări europene și-au propus misiunea de a facilita cercetarea interdisciplinară a textilelor și a meșteșugurilor textile practicate din preistorie până în perioada preindustrială, prin crearea unei rețele europene de specialiști.
Dacă v-am convins cât de fascinante sunt textilele, ca bunuri indispensabile vieții, vă invităm să descoperiți instrumente preistorice și antice pentru tors, țesut și cusut, în baza de Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național:
Despre textile din vechime puteți citi în numeroase publicații din Biblioteca Digitală a Publicațiilor culturale.