La data de 22 septembrie 1968 se finaliza transferul celor două temple din situl arheologic de la Abu Simbel din Egipt, sit de importanță mondială listat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Odată cu proiectul amenajării pe fluviul Nil a barajului antropic „Aswan High Dam” (1960-70) și a formării lacului Nasser, situat între statele Egipt și Republica Sudan, a apărut pericolul scufundării vestigiilor arheologice din zonă, pe o suprafață de peste un milion de hectare de teren.
Pe una din zonele aflate în pericol de a fi acoperite de ape se aflau și cele două temple de la Abu Simbel, construite în timpul domniei faraonului Ramses al II-lea, în secolul al XIII-lea a. Chr., cu scopul comemorării faimoasei Bătălii de la Kadesh (1274 a. Chr.) dintre egipteni și Imperiul Hitit, în urma căreia s-a semnat primul tratat de pace internațional.

Conștientizând pericolul, în anul 1964, o echipă multinațională formată din arheologi, arhitecți, ingineri și alți specialiști din țări membre UNESCO au evaluat situația, propunând o serie de metode de salvare a sitului arheologic. În final a fost adoptată ideea demontării monumentelor și mutării lor la circa 200 de metri depărtare de locul lor de origine, eliminându-se astfel pericolul de a fi scufundate sub apele Nilului. Acest proiect de salvare s-a desfășurat pe o perioadă de 4 ani, având însă un ecou îndelungat în comunitățile specialiștilor preocupați de conservarea patrimoniului cultural și mai ales de gestionarea, protejarea și conservarea patrimoniului arheologic.
Unul dintre specialiștii preocupați de aceste problematici este arheologul Jes Wienberg, care în cartea sa apărută în 2021 și intitulată „Heritopia, Patrimoniul mondial și modernitatea”, explorează semnificația patrimoniului la scară globală, având ca exemplu central salvarea sitului arheologic de la Abu Simbel. Printre alte subiecte relevante atinse în această carte se numără și relația dintre conservare și schimbare; imposibilitatea păstrării trecutului; protecția și conservarea ca o excepție; însemnătatea amenințărilor; relația dintre patrimoniu și modernitate; trendurile și tendințele modernității și caracterul patrimoniului (local și global).
Analizând cazul sitului arheologic de la Abu Simbel, putem observa faptul că procesul de salvgardare a patrimoniului arheologic necesită un efort comun atât din partea autorităților statului cât și a altor entități, publice sau private.
De cele mai multe ori însă, după cum observă și arheologul Jes Wienberg, procesul de salvgardare este condiționat de anumiți factori de natură socio-economică, fiind astfel necesară o selecție a anumitor situri arheologice, prin prisma relevanței pentru comunitatea locală și pentru înțelegerea trecutului istoric, cât și prin capacitatea acestora de a genera profit prin turism, crearea de locuri de muncă în muzee construite în proximitatea siturilor arheologice, crearea de oportunități de investiții și cercetări naționale și internaționale obținute prin parteneriate între instituții, etc.). Stabilirea unui anumit nivel de valorificare a patrimoniului pare a fi o necesitate pentru salvarea sa, chiar dacă ne-am putea gândi că patrimoniul este neprețuit.
În contextul schimbărilor climatice și de mediu tot mai accentuate, patrimoniul arheologic devine tot mai vulnerabil, acesta fiind supus unor pericole majore. Astfel, conștientizarea pericolului devine critică, contemporaneitatea având datoria morală de a salva, proteja și conserva cât mai bine vestigiile trecutului istoric.
Dacă doriți să aflați mai multe despre cazul templelor de la Abu Simbel, puteți descărca și citi Heritopia, Patrimoniul mondial și modernitatea (2021).
Pe site-ul Direcției Patrimoniu Digital, rubrica Legislație, puteți consulta diverse resurse legislative și metodologii care reglementează protecția, evidența și cercetarea patrimoniului cultural din România.
Mai multe informații despre protecţia patrimoniului arheologic puteți afla citind ORDONANŢA nr. 43 din 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.
În Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale puteți citi articolul Materiale, intervenții și conservarea în siturile arheologice, scris de către Mihaela Bodea și Doina Boroș și publicat în periodicul Muzeului Judeţean de Istorie din Cluj-Napoca, Acta Musei Napocensis: ActaMN, volumul XXI, apărut în anul 1984.
Tot în Biblioteca Digitală puteți găsi Un model interactiv de punere în valoare a patrimoniului arheologic și etnologic al unui sit istoric, articol redactat de către Monica Bîră, Irina Ene, Corina Borș și Anca Tudor și apărut în periodicul Revista Muzeelor, numărul 1, în anul 2009.
Despre Conservarea și punerea în valoare a siturilor arheologice și a patrimoniului cultural construit puteți citi în lucrarea de masterat cu același nume redactată de către Alexandra Teodor în anul 2009, în cadrul Facultății de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.