Desen de iconografie pentru pictură religioasă ce îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe văzut în picioare, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Desenul este clasat în categoria fond, aflat în patrimoniul Muzeului Municipiului București.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Cappadocia, din părinți creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303 p. Chr.

După ce și-a mărturisit credința în Dumnezeu, el a fost întemnițat și torturat, fiind ucis prin decapitare pe data de 23 aprilie, ziua în care creștinii îl sărbătoresc, an de an. Sfântului Gheorghe îi sunt dedicate în calendarul popular un număr de trei zile, după cum era obiceiul pentru sărbătorile mai mari: pe data de 22 aprilie este sărbătorit ajunul sau Sângiorzul vacilor, pe data de 23 aprilie Sfântul Gheorghe și pe 24 aprilie Calul Sfântului Gheorghe.

Aceste evenimente au o importanță deosebită în cultura tradițională românească, fiind însoțite de o multitudine de legende și obiceiuri.

În legendele populare românești, Sfântul Gheorghe este considerat „străjer al timpului”, ținând la sine cheile vremii, având astfel puterea de a „deschide” anotimpul cald și odată cu acesta și ciclul vegetațional, care se va încheia cu sărbătoarea Sfântului Dumitru sau Sâmedru.

Sfântul Gheorghe, cunoscut popular și ca Sângiorz, mai este considerat și patronul păstorilor, deoarece sărbătoarea lui coincide și cu debutul sezonului pastoral.

Apa, focul şi ramurile verzi sunt prezenţe emblematice ale aceste sărbători, având calităţi purificatoare, apotropaice şi stimulatoare. În fiecare dintre cele trei zile ale sărbătorii au loc anumite ritualuri, după cum urmează:

  • În dimineaţa ajunului Sângiorzului, are loc Împroorul, adică păşunatul pe rouă, gest menit să asigure sănătatea vitelor și a unei cantități suficiente de precipitaţii. Ziua marchează și începutul anului pastoral, și Mânecătoarea – când sunt prezente spiritele malefice, strigoii și strigoaicele, împotriva cărora se foloseau plante apotropaice, cum ar fi usturoiul, pelinul, rostopasca sau leușteanul.
  • În ziua de Sângiorz au loc ritualuri de alungare a strigoilor, cum ar fi aprinderea de focuri rituale, cântatul din bucium, fumigaţii şi stropirea cu apă, producerea de zgomote şi pomenile de îmbunare a defuncţilor. Pe lângă acestea, pentru a marca renașterea naturii, oamenii își împodobeau casele și anexele gospodărești cu simboluri vegetale specifice zonei.
  • A treia zi în care este serbat Sfântul Gheorghe este considerată a fi una deosebit de importantă, impunând restricţii severe legate de muncă pentru a preveni atacurile animalelor sălbatice asupra vitelor şi gospodăriilor. În această zi se celebrează calul Sfântului Gheorghe, datorită rolului său în uciderea balaurului.

În iconografie, Sfântul Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

Este înfățișat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar cu o diademă pe cap, cu o platoşă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă. Pe unele icoane, el apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

Mai multe informații despre frumoasele obiceiuri și legende privitoare la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, cât și despre alte momente importante din calendarul pastoral românesc puteți citi accesând secțiunea dedicată Sărbătorilor și obiceiurilor tradiționale de pe site-ul nostru, la domeniul Etnografie.

Dacă sunteți pasionați de iconografie, în baza de date Bunuri Culturale Mobile Clasate în Patrimoniul Cultural Național sunt expuse o serie de icoane cu reprezentări ale sfântului.

Despre Focul ritual de Sfântul Gheorghe în Oltenia puteți citi în articolul cu același nume, realizat de Alexandru Zamfir pentru numărul din 2021 al revistei Litua – Studii şi Cercetări, publicația Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu.