29 septembrie

Perioada cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie are o însemnătate deosebită în calendarul activităților agrare și pastorale, fiind numită, în sudul țării, Vara lui Mioi sau Vara lui Sânmihai.

Obiceiuri și tradiții

Turmă de oi în faţa unei stâni, clișeu, Emil Fischer, secolul XX

Vara lui Mioi
Încălzirea trecătoare a timpului, caracteristică latitudinii geografice a țării noastre, permitea terminarea cositului și a culesului porumbului, celor care, din diferite motive nu reușiseră să încheie muncile agricole.

Nunta Oilor
Ciclul de reproducere al ovinelor și caprinelor debutează, pe teritoriul României, atât primăvara, caz în care acestea fată toamna, cât şi toamna, pentru a făta primăvara. Astfel, mieii şi iezii, care prind sezonul călduros şi abundent în hrană, sunt pregătiţi pentru a face faţă rigorilor sezonului rece.
Din motive economice, ciobanii vărează turmele de oi separat de berbeci, iar zilele în care berbecilor li se dă drumul în turme, pentru împerechere, poartă, în calendarul populare numele de Nunta Oilor, Năpustitul Berbecilor sau Arieţii.

Credințe și superstiții

  • dacă a căzut ghinda, va veni iarna curând;
  • se-ncălzeşte parcă ar vrea să se întoarcă vara din nou.


Surse:
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2001;
Ion Ghinoiu, Mitologie română: dicţionar, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013;
Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Academia Română, Bucureşti, 1910;
Narcisa Știucă, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri, Editura „ASTRA Museum”, 2014;
Ion Ghinoiu, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, fiinţelor fabuloase, eroilor şi miturilor, din panteonul popular românesc, Editura Univers Enciclopedic, 2018.