La data de 28 ianuarie 1983 a avut loc primul zbor cu pasageri al primului avion de pasageri produs în România. RomBac 1-11 a fost primul avion de pasageri cu reacție produs în România, fiind construit la Întreprinderea de Avioane din București, după licența avionului mediu curier BAC 1-11, proiectat la începutul anilor ’60 și produs între anii 1963-1982 în cadrul companiei British Aircraft Corporation.

Primul exemplar, denumit RomBac 1-11 YR-BRA, a fost terminat în luna august 1982 și a fost prezentat oficial la finalul lunii august 1982. Zborul inaugural cu pasageri a avut loc la 28 ianuarie 1983, pe ruta București – Timișoara, iar prima cursă externă a fost efectuată pe ruta București – Londra. Conform proiectului RomBac, ar fi trebuit să se construiască 80 de aeronave de acest tip, însă doar 9 au fost produse, în timp ce alte două au rămas la stadiu de kit, fiind distruse după anii `90.
În perioada în care se afla în flota TAROM, avionul RomBac 1-11 YR-BRA fost închiriat către Istanbul Airlines și JAT, iar apoi a ajuns în flota Aero Asia. În 2009, avionul a fost cumpărat de Bucharest Airports, iar în prezent se află pe aeroportul Otopeni, în apropierea hangarului TAROM. Alte șapte aparate RomBac 1-11 au fost vândute de TAROM către companii aeriene din Asia și Africa.
Modelul RomBac 1-11 rămâne singurul avion comercial cu reacție construit în Europa aflată sub regimul comunist, exceptând URSS.
În urma progreselor înregistrate în domeniul aviației, după 1989 prezența aeronavelor RomBac 1-11 nu a mai fost permisă pe mai multe aeroporturi din Europa, motivul principal fiind zgomotul puternic produs de motoare.
Pentru pasionații de tehnică și de aviație recomandăm un articol care poate fi accesat în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale, având ca subiect Motoarele de avion din colecția Muzeului Științei şi Tehnicii „Ștefan Procopiu” din laşi.
De asemenea, puteți vizita Muzeul National al Aviatiei Romane, despre care puteți afla mai multe accesând pagina de prezentare din baza de date Ghidul Muzeelor și Colecțiilor din România.