Aşa va arăta cerul în dimineaţa zilei de 15 aprilie 2020, ora 5.40. Știm aceasta pentru că printre noi sunt oameni care își fac timp să privească cerul înstelat, și, mai presus, să îl înțeleagă. Și o fac cu o pasiune și o bucurie de invidiat.

Astroclub Bârlad, Luna în conjuncţie cu planetele Jupiter şi Saturn, în stânga spre est, se observă şi planeta Marte. Animaţia a fost realizată cu ajutorul simulatorului astronomic Stellarium.

Despre ei și despre cercetările lor puteți afla răsfoind în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale – ProEuropeana, revista Perseus – o revistă pentru astronomii amatori de toate vârstele și toate nivelurile. Și mai ales pentru cei ce vor deveni.

Este o publicație cu apariție anuală, editată de secția de astronomie a Muzeul Vasile Parvan din Bârlad, sub auspiciile Astroclubului Perseus. Cu siguranță veți găsi articole care vă vor răspunde unor curiozități despre Univers sau despre cum a fost perceput pe Pământ de-a lungul civilizațiilor.