La 2 noiembrie 1784, Crişan (pe numele său real Marcu Giurgiu) i-a îndemnat pe țăranii adunaţi în localitatea Curechiu (Hunedoara) să se răscoale împotriva nobilimii transilvănene. Răscoala din 1784, numită în mod tradițional și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a reprezentat o revoltă a iobăgimii transilvănene față de situația economică precară în care aceasta se afla din cauza obligațiilor feudale.
Iobăgia a reprezentat un sistem juridic istoric în care țăranul iobag era legat de pământul unui stăpân feudal, fiind obligat de senior să presteze muncă. Iobagul ducea o viață grea, trăind la limita subzistenței, fără prea multe prospecte de ridicare a condiției materiale și spirituale. Viața sa era plină de munci grele și lipsită de drepturi sau beneficii, mobilitatea socială și prospectele educaționale fiind inexistente pentru aceștia.
Iobagii trebuiau să presteze munci agricole, să lucreze în topitorii și să transporte lemne, fiind în același timp taxați în bani sau în bunuri de guvernarea imperială. Până și dreptul la căsătorie stătea în mâna stăpânilor feudali.
Astfel, răscoala a avut atât un caracter reformator de natură economico-socială, cât și național, iobagii români punând în discuție statutul de tolerați pe care aceștia îl aveau în Transilvania.
Una din cauzele care a dus la izbucnirea răscoalei a fost anularea singurei posibilităţi de mobilitate socială pe care iobăgimea o avea, și anume înrolarea în armată. Mai exact, vorbim despre decretul de înrolare a ţăranilor din ianuarie 1784. Iobagii se puteau înrola în trupele de grăniceri ale Imperiului, primind în schimb pământ pentru agricultură, libertate faţă de seniorii feudali, dar și scutiri de taxe.

Realizând faptul că înrolarea putea provoca puternice transformări sociale și că va duce la emanciparea țărănimii și la scăderea productivității și veniturilor, în mare parte prin plecarea iobagilor de pe domeniile feudale, nobilimea transilvăneană a convenit (împreună cu guvernarea imperială) anularea posibilității de înrolare și a interzis plecarea acestora de pe domeniile feudale.
La revoltă au participat atât iobagi români, cât și maghiari și sași, de pe diferite domenii ale nobililor și statului. Au fost comise numeroase atrocități și crime, din partea ambelor tabere. Țăranilor li s-au alăturat și mineri, preoți și meșteșugari din zona Transilvaniei.
Evenimentul s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, atunci când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități. Crișan s-a spânzurat în închisoare, pe 13 februarie, iar Horea și Cloșca au fost executați pe 28 februarie 1785, prin tragerea pe roată, pe platoul „La furci” (în apropiere de Alba Iulia).
Soarta răsculaților a fost pecetluită de împăratul Iosif al II-lea. Au fost aduși în zonă mii de iobagi, aceștia fiind forțați să privească execuția publică. Organizarea acestui eveniment avea rolul de a descuraja apariția unor alte răscoale.
ProEuropeana – Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale cuprinde numeroase lucrări dedicate acestui eveniment istoric. Vă invităm să le accesați de aici: răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, răsunetul european al răscoalei.