Portalul Brâncuși

Constantin Brâncuși, sculptor român (n.19 februarie 1876 – Hobiţa; m. 16 martie 1957 Paris)

Într-un sat oltenesc, acum 145 de ani, pe 19 februarie 1876, se năștea sculptorul Constantin Brâncuși. Un artist desăvârșit, unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului XX, acesta a adus un suflu nou în viziunea plastică din sculptura contemporană. În memoria sa, această dată a fost declarată Ziua Națională Constantin Brâncuși.

Brâncuși a venit pe lume în satul Hobița, județul Gorj, într-o familie de țărani. Plecat de-acasă încă din copilărie și muncind din loc în loc ca să se întrețină, ajunge în Craiova, unde se angajează la prăvălia lui Ioan Zamfirescu. Încă de mic cioplea în lemn, însă abia pe la 18 ani își arată îndemânarea, sculptând o vioară din lemnul unei lăzi de portocale găsită în prăvălie. Testată de un lăutar, vioara a primit laude, iar patronul prăvăliei, Zamfirescu, a fost impresionat de talentul lui Brâncuși. Așadar, decide să îl ajute și îl trimite la școala de arte și meserii din Craiova, pe care a absolvit-o 1898.

După absolvire, Brâncuși pleacă în București, unde urmează cursurile Școlii de Belle Arte până în 1902.În 1903 decide să își încerce norocul în Paris, plecând pe jos spre capitala franceză, unde a trăit și a creat până la moartea sa, în 1957. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. În anul 1956, Brâncuși a lăsat moștenire lucrări finalizate, mobilier, schițe, instrumente și unelte, bibliotecă, fotografii etc., statului francez.

Atelierul său este găzduit integral de către Muzeul de Artă Modernă din Paris. Brâncuși a iubit arta și, pe lângă sculptură, a fost pasionat de fotografie și de muzică. Creația sa fotografică a fost strâns legată de sculpturile sale, pe care le-a documentat astfel, în toate stadiile de lucru. Cât despre muzică, lui Brâncuși îi plăcea să cânte la vioară muzică românească.

Mitul Brâncuși

Brâncuşi recomandase celor care veneau să-l viziteze în atelierul său din Impasse Rosin să nu scrie despre el decât după moartea sa. Recomadarea sa nu a fost respectată, astfel încât, încă din timpul vieţii sale, au fost scrise şi reluate, în multiple versiuni, detaliile picante ale extravagantei sale existenţe. Astfel, faptul că s-a născut într-o familie de ţărani din Hobiţa, sau amănunte a căror veridicitate e încă incertă (că a învăţat singur să scrie, că a fost păstor, că a lucrat ca băiat de prăvalie şi a sculptat o vioară din lemnul în care se ambalau coloniale, că ar fi făcut pe jos drumul până la Paris), au devenit semnificative pentru creaţia sa.

Încercând să-i justifice genialitatea, recurgând la atât de eficacele procedeu stilistic al antitezei, biografiile brâncuşiene, fie ele romanţate, sau cu pretenţie de obiectivitate, mizează pe efectul de  contrast dintre simplitatea condiţiei sale şi complexitatea suportului ideatic al creaţiei artistului.

Proximitatea intelectuală cu nu mai puţin iluştrii săi prieteni – Duchamp, Leger, Matisse, Modigliani, Picabia-, nu poate fi invocată drept cauză sau suport al caracterului de excepţie care defineşte creaţia lui Brâncuşi. Fie şi pentru simplul fapt că esenţializarea formelor, sublimarea datelor caracteristice şi maxima finisare sunt trasături definitorii atât pentru lucrări datând din perioada sa de tinereţe (1907-Rugăciune, 1909-Muza adormită), cât şi pentru cele care dau seama de maxima sa maturitate artistică (1932-1940 Pasărea în spaţiu, 1933- Mademoiselle Pogany III).

Mitul Brâncuşi se propagă , imaginea sa cu braţele încrucişate din propriul său atelier face înconjurul lumii, i se dedică fundaţii, iar fotografiile pe care le-a făcut el însuşi lucrărilor sale sunt disputate la licitaţiile internaţionale la fel de intens ca şi lucrările însele. Despre Brâncuşi se scriu lucrări şi studii serioase, se predă în toate marile universităţi de artă din lume, dar cu cât se ştiu mai multe lucruri, cu atât mai mult esenţa creaţiei sale scapă, se refuză hermeneuticii exhaustive. Şi, dacă e adevărat că nu marile acumulări fac un om genial, ci abilitatea de a lega între ele idei, lucruri, concepte din sfere care niciodată altfel nu s-ar fi intersectat, acest gen proxim îl poate circumscrie şi pe Brâncuşi.

Studii:

Lucrări (selectiv):