Cercetări teoretice și experimentale pentru reducerea riscului seismic
al clădirilor din patrimoniul cultural național

Proiectul de cercetare este consacrat elaborării bazelor științifice, tehnice și manageriale pentru realizarea unei strategii naționale de reducere a riscului seismic pentru cladirile ce aparțin patrimoniului cultural național.

Proiectul se încadrează în aria tematică FP7 a Comisiei Europene „6. Mediul ambiant (inclusiv schimbările climatice)”, subtema „6.1. Schimbări climatice, poluare și risc”, punctul „Catastrofe naturale”, pentru care documentul COM(2005) 119 specifica dezideratul „Îmbunătățirea evaluării integrate hazard-vulnerabilitate-risc pentru catastrofe datorate hazardurilor geologice, seismice, îmbunătățirea strategiilor de prevenire și atenuare”. Proiectul este corelat cu obiectivele platformei tehnologice PT.2 „Tehnologii în construcții”, care specifica, în documentul „Termeni de referință”, la capitolul „Calitatea vieții”, necesitatea asigurării siguranței construcțiilor împotriva dezastrelor naturale, precum și a îmbunătățirii sănătății, confortului, securității și siguranței cetățenilor în mediul construit. Platforma Europeana pentru Tehnologii în Construcții (ECTP) prevede între provocările cheie ale secolului XXI: crearea unor medii de lucru și viață sigure pentru cetățenii europeni; promovarea unei noi abordări în cercetare-dezvoltare, care aduce în prim plan rolul central al construcțiilor în asigurarea infrastructurii necesare pentru a controla efectele hazardurilor naturale în creștere în societatea contemporană (cutremure, alunecări de teren s.a.m.d.).

Proiectul integrează și elemente referitoare la ariile tematice 3.3 Aplicații ale cercetării 3.3.1, „Tehnologiile informatice ca răspuns la provocările societății”, direcția de cercetare referitoare la „reducerea vulnerabilității și combaterea consecințelor dezastrelor naturale și accidentelor industriale”.

Proiectul își propune să realizeze conștientizarea la nivelul instituțiilor și specialiștilor din domeniul culturii și cultelor care au în responsabilitate protecția patrimoniului cultural național, a riscului cumulativ și evolutiv produs de hazardul seismic din România asupra fondului construit existent în domeniu: palate, biserici, muzee, teatre, săli pentru întâlniri publice, biblioteci, alte clădiri importante aparținând categoriei patrimoniului național. Listele cuprinzând monumentele istorice sunt deci liste ale unor imobile în risc, potențial subiect al unor modificări ce ar afecta substanța istorică și dimensiunea valorilor culturale.

Clasificarea de monumente în risc, monumente amenințate și monumente în pericol este sprijinită de abordări internaționale ale problematicii.

Importanța evidențierii monumentelor aflate în pericol nu trebuie demonstrată. Protecția monumentelor istorice presupune în primul rând împiedicarea distrugerii sau dispariției lor. A determina care sunt acele monumente asupra cărora planează un pericol real și care determină la rândul lor un pericol public, care este acel pericol și urgența necesității de intervenție sunt probleme de importanță deosebită ce nu mai pot constitui obiective înscrise numai în programul unui singur minister, ci reprezintă o prioritate națională.

Scopul principal al proiectului CETERS este efectuarea unor cercetări teoretice și experimentale pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor/clădirilor din România ce aparțin patrimoniului cultural național și elaborarea strategiei de intervenție specifică acestei categorii de construcții, așa cum s-a dezvoltat strategia antiseismică națională pentru construcțiile de locuit ce prezintă pericol public, construcțiile din domeniul învățământului și din domeniul sănătății. Se urmărește, de asemenea, stabilirea măsurilor de prioritizare a intervenției de punere în siguranță a construcțiilor aparținând patrimoniului cultural național. Obiectivele proiectului sunt următoarele:

  1. Studierea efectelor cutremurelor majore asupra construcțiilor din patrimoniul cultural național și evaluarea hazardului seismic:
    • Analiza documentelor civile și religioase cuprinzând descrierea efectelor cutremurelor majore istorice (de exemplu 1802, 1838) și din secolul XX (1940, 1977, etc) asupra clădirilor de patrimoniu;
    • Evaluarea hazardului seismic în România conform exigențelor din codul european EUROCODE 8 „Design of structures for earthquake resistance”, respectiv elaborarea de hărți de hazard seismic având 475 ani interval mediu de recurență (10% probabilitate de depășire în 50 ani);
  2. Dezvoltarea de modele de calcul eficiente și realiste pentru estimarea răspunsului seismic așteptat al clădirilor de patrimoniu;
  3. Efectuarea de investigații in situ, la scară naturală, asupra caracteristicilor mecanice/dinamice și a stării de degradare a clădirilor din patrimoniul cultural național;
  4. Realizarea unor cercetări experimentale la scară naturală în laborator pentru calibrarea caracteristicilor și a legilor constitutive pentru comportarea elementelor structurale la cutremur;
  5. Identificarea caracteristicilor de vulnerabilitate/fragilitate seismică a clădirilor/monumentelor cu valoare de patrimoniu;
  6. Bănci de date pe suport GIS cuprinzând clădirile de patrimoniu vulnerabile seismic. Întocmirea unor norme metodologice generale privind procedurile și criteriilor de evaluare a distrugerilor provocate de cutremur;
  7. Studiu de caz în Municipiul București;
  8. Stabilirea unui format cadru pentru monitorizarea construcțiilor din patrimoniul cultural național aparținând clasei 1 de risc seismic (identificare, expertizare, proiectare și execuție a consolidării) și integrarea informației existente în acest format. Lista Monumentelor Istorice (LMI) a fost aprobată prin Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, an 172 (XVI), Nr. 646 bis din 16 iulie 2004.LMI / 2004 este prima Lista oficială a Monumentelor Istorice din România publicată după cea care constituia o anexă la Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 661 din 1955, cuprinzând un număr de 4345 de monumente istorice;
  9. Completarea legislației de protecție seismică a construcțiilor din România cu elementele specifice protecției seismice a construcțiilor aparținând patrimoniului cultural național. Legislația pentru punerea în siguranță la cutremur a clădirilor/construcțiilor din patrimoniul cultural național va avea ca model legislația corespunzătoare pentru clădirile de locuit încadrate în clasa 1 de risc seismic pe care o va completa cu aspectele specifice și compatibile cu legislația din Uniunea Europeană. Proiectul își propune fundamentarea tehnică a unor capitole legislative noi privind:
    • identificarea monumentelor vulnerabile la acțiunea seismică,
    • regulile de contractare și de obținere a autorizațiilor pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare seismică pentru construcțiile de patrimoniu.
  • Tehnologii informatice ca raspuns la provocările societății; Pentru mediu și dezvoltare durabilă.
    Reducerea vulnerabilității și combaterea consecințelor dezastrelor naturale și accidentelor industriale.
  • Conținut digital, creativitate și dezvoltare personală; Resurse și valori ale culturii digitale.
  • Schimbări climatice, poluare și risc. Constrângeri asupra mediului și climatului; Catastrofe naturale.

Următoarele capitole ale proiectului vor fi elaborate:

1. Colectarea, sinteza și analiza științifică a datelor istorice;

2. Evaluarea hazardului seismic în România conform datelor instrumentale și istorice disponibile în formatul Eurocod 8;

3. Clasificarea construcțiilor aparținând patrimoniului cultural după importanța funcțiunii și valoarea de patrimoniu (istorică, culturală, artistică, valori adăpostite) conform Program RISK-UE, finanțat de Comisia Europeană în Programul cadru 5);

Clasificarea construcțiilor aparținând patrimoniului cultural (RISK-UE):

Observații:

1) Clădiri cu peste 150 persoane
2) Clădiri cu peste 300 persoane sau unde mai mult de 300 de persoane se pot strange într-o singură zonă
3) Muzee adăpostind valori culturale de mare importanță
4) Clădiri cu funcțiuni esențiale și cu aglomerări de persoane
5) Poduri vechi cu rol esențial în trafic

4. Determinarea caracteristicilor mecanice/dinamice de comportare la cutremur a clădirilor cu valoare de patrimoniu prin investigații in situ și cercetări experimentale în laborator – studii de caz.

Programul de încercări structurale pe elemente de zidărie
Pentru elementele structurale de zidărie simplă ce sunt reprezentative pentru clădirile din patrimoniul cultural național sunt necesare teste pentru elemente, ce vor urmări următorii parametrii:

  • Mecanismul de cedare – din forfecare
  • Schema de încărcare – element în dublă curbură
  • Raportul dintre înălțimea și lungimea panoului de zidărie, l=H/L (considerând ca reper H=150 cm)
  • Intensitatea efortului unitar de compresiune centrică, so, daN/cm2

Încercarea unui element structural va dura trei zile și se va efectua de către un colectiv compus din specialiști de la UTCB și CNRRS, astfel:

  • în prima zi se efectuează instalarea probei în echipament și instrumentarea acesteia;
  • în a doua zi se efectuează testul propriu-zis, Figura 1;
  • în a treia zi se transferă datele obținute în experiment, se dezechipează proba și se îndepărtează din echipament.

Cel mai important rezultat al fiecărui test va fi curba forța laterală – deplasare/drift, Figura 2 pentru cuantificarea numerică a capacității de rezistență și de rigiditate, precum și ductilitatea și stabilitatea ciclurilor de încărcare-descărcare pentru elementul testat. După terminarea seriei de teste va fi elaborat raportul de încercare ce va cuprinde prelucrarea datelor experimentale și interpretarea rezultatelor. Rezultatele testelor vor permite calibrarea modelelor de calcul pentru evaluarea comportării structurilor clădirilor din patrimoniul cultural național la acțiunea cutremurului. Pe baza modelelor de calcul se vor efectua analize și se vor determina caracteristicile de vulnerabilitate/fragilitate seismică a clădirilor analizate.

  • Fig. 1 Încercarea unui element structural din zidărie (elemente ceramice) în laborator
  • Fig. 2 Curba forța laterală, kN – drift lateral, % pentru un element încercat în laborator

5. Dezvoltarea de modele de calcul pentru evaluarea răspunsului seismic al clădirilor cu valoare de patrimoniu; identificarea caracteristicilor de vulnerabilitate/fragilitate seismică.

6. Realizarea unei matrici de risc pentru patrimoniul cultural național în vederea identificării priorităților de intervenție.

7. Crearea de bănci de date pe suport GIS cuprinzând clădirile de patrimoniu vulnerabile seismic. Banca de date pe suport GIS include două componente principale: Banca de date spațiale, Suportul imagine de tip GIS.

8. Monitorizarea construcțiilor din patrimoniul cultural național aparținând clasei 1 de risc seismic cuprinzând date despre: identificare, expertizare seismică, proiectare și execuție a consolidării, inclusiv priorități de punere în siguranță.

Etapa 1
Activitate I.1Fundamentarea inițiativei legislative de protecție antiseismică a construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural naționalRaport privind legislația de protecție antiseismică existentă în România
Activitate I.2Stadiul actual al utilizării tehnologiei GIS pentru protejarea patrimoniului cultural naționalRaport privind situația actuală din România și din lume
Etapa 2
Activitate II.1Stadiul actual al utilizarii tehnologiei GIS pentru protejarea patrimoniului cultural naționalRaport privind situația actuală din România și din lume
Activitate II.2Elaborarea metodologiei de clasificare a construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural naționalMetodologie de clasificarea a construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural național
Activitate II.3Inventarierea construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural național și construcția bazei de date GIS la nivel naționalRaport conținând inventarul constructților/clădirilor din patrimoniul cultural național
Etapa 3
Activitate III.1Realizarea încercărilor de laborator pe elementele de zidărieRapoarte de încercare
Activitate III.2Elaborarea de modele matematice pentru calculul structurilor alcătuite din pereți de zidărieModele de calcul structural
Activitate III.3Evaluarea curbelor de vulnerabilitate pentru clădirile istoriceCurbe de vulnerabilitate pentru clădiri istorice
Etapa 4
Activitate IV.1Elaborarea documentației privind managementul riscului seismic al constructților/clădirilor din patrimoniul cultural naționalRaport despre managementul riscului seismic al construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural național
Activitate IV.2Completarea bazei de date GIS și studiu de caz pentru BucureștiAplicație GIS pentru București
Activitate IV.3Evaluarea hazardului și clasificarea construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural naționalHarta de hazard seismic, criterii de clasificare și clasificarea construcțiilor inventariate
Etapa 5
Activitate V.1Finalizarea elementelor tehnice pentru elaborarea legislației de protecție antiseismică a construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural naționalElemente privind legislația de protecție antiseismică a construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural național
Activitate V.2Finalizarea inventarierii și clasificării construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural naționalPriorități identificate pentru consolidarea construcțiilor/clădirilor din patrimoniul cultural național
Activitate V.3Completarea bazei de date GIS pentru construcțiile/clădirile din patrimoniul cultural naționalBaza de date GIS pentru construcțiile/clădirile din patrimoniul cultural național

Universitatea Tehnică de Construcții din București
Dan Lungu – Director CETERS
Dan Cretu
Sorin Demetriu
Radu Vacareanu
Alexandru Aldea
Elena Tulei
Cristian Arion
Florian Petrescu
Cristiana Nistorescu
Mihai Nistorescu

cIMeC – Institutul de Memorie Culturală
Florentina Udrea
Irina Oberlander-Tarnoveanu
Vasile Andrei
Dan Matei
Ionut Sandric

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București
Nistor Sergiu
Craciunescu Adrian

Geosystems
Cristian Vasile
Laurentiu Ichim
Bogdan Aurel Cheveresan
Stana Lungu
Daniela Postelnicu
Lucian Zavante

Centrul Național pentru Reducerea Riscului Seismic
Chesca Alexandru-Basarab
Poiata Natalia
Neagu Ion-Cristian
SEKI Matsutaro
Kaminosono Takashi

Ministerul Culturii si Cultelor

Institutul National al Monumentelor Istorice

JICA (Japan International Cooperation Agency)

PROHITECH (Earthquake Protection Of Historical Buildings By Reversible Mixed Technologies)

INCERC (Institutul National de Cercetare Dezvoltare in Constructii si Economia Constructiilor)

Lista patrimoniului mondial UNESCO din Romania

UNESCO întotdeauna a avut ca preocupare protejarea patrimoniului cultural al umanităţii contra numeroaselor pericole de origine naturală şi umană care îl ameninţă. Printre factorii naturali de degradare se numără şi cei care provoacă o distrugere rapidă şi dramatică: catastrofe, a căror origine poate fi telurică (alunecări de teren, tsunami, cutremure de pământ, erupţii vulcanice), meteorologică (cicloane, tornade) sau hidrologică (inundaţii, maree, avalanşe etc.). În afară de greul tribut de vieţi omeneşti şi suferinţele pe care le produc, aceste catastrofe eliberează forţe oarbe care devastează literalmente patrimoniul cultural al umanităţii.

Aceste fenomene sunt încă, în mare măsură, imprevizibile (desigur că cercetarea asupra previziunii seismelor a făcut mari progrese). Cu toate acestea, studiile au relevat că pagubele cauzate bunurilor culturale pot fi diminuate, dacă se iau măsuri imediate pentru protejarea şi asigurarea salvării lor în caz de urgenţă. Protejarea patrimoniului cultural este rar integrată în planurile de protecţie civilă şi militară; astfel, în cazul unei catastrofe fie urmează jefuirea, fie demolările inutile. S-a constatat, de asemenea, de exemplu, că puţine edificii istorice au fost consolidate pentru a rezista la cutremure de pământ, în ciuda faptului că astăzi se cunosc bine principiile tehnice de rezistenţă la oscilaţiile telurice.

Toate catastrofele naturale pot cauza pagube enorme. Dar dintre acestea, cutremurele de pământ se dovedesc cele mai distructive şi, de asemenea, cele mai pustiitoare. În Peru, frumoasele vile istorice de la Cuzco şi Trujilo au fost serios afectate de cutremurele de pământ, în 1950 şi, respectiv, în 1971; în Birmania, un cutremur de pământ a devastat Pagan-ul, oraşul istoric cu 2000 de pagode budiste, în 1975; oraşul antic Guatemala şi Frioul, în Italia, au fost zdruncinate de cutremure în 1976; oraşul algerian Al-Asnam a suferit trei cutremure de pământ în 46 de ani şi ultimul, în 1980, a devastat situl arheologic din vecinătate; în 1979, Republica Muntenegru a fost devastată de cel mai violent seism înregistrat în cursul acestor ultimi ani; în 1983, oraşul Popayan, bijuterie a arhitecturii coloniale columbiene, a fost distrus de un cutremur de pământ. Acestea nu sunt decât câteva exemple, dintre multe altele, ale teribilei capacităţi de distrugere a seismelor.

În aproape toate cazurile evocate, UNESCO a contribuit la evaluarea pagubelor catastrofei asupra patrimoniului cultural şi a dat indicaţii privind restaurarea şi măsurile de protecţie ce trebuiau luate. Mai multe campanii importante, lansate pentru a mobiliza la solidaritate internaţională în favoarea ocrotirii patrimoniului cultural, au fost puncte de plecare ale măsurilor de urgenţă cerute în urma unei catastrofe naturale; se pot menţiona, în acest caz, campania întreprinsă pentru salvarea oraşului istoric Veneţia unde s-a produs o inundaţie şi surpări de teren, şi cea care a fost dusă pentru conservarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi siturilor din Guatemala care au suferit din cauza cutremurului din 1976, în particular în antica Guatemala şi Chichicastenango, ca şi măsurile care au fost adoptate pentru protejarea patrimoniului cultural din Muntenegru unde cutremurul de pământ a devastat părţile istorice din numeroase oraşe fortificate, muzee şi arhive. Posibilităţile de cooperare tehnică sunt încă în dezvoltare în urma adoptării Convenţiei pentru protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, în virtutea căreia statele părţi pot obţine asistenţă pentru protejarea bunurilor lor culturale, ce au fost identificate ca făcând parte din „patrimoniul universal”. O asistenţă de urgenţă, de exemplu: a fost furnizată pentru executarea lucrărilor de restaurare în Antigua (Guatemala) şi la Kotor (Muntenegru), două situri care sunt înscrise pe lista patrimoniului mondial. Misiunile tehnice de urgenţă au fost bine conduse. O echipă de trei oameni (incluzându-l şi pe autorul prezentului document – Pierre Richard) s-a deplasat în regiunea Frioul după cutremurul din 1976 pentru a studia consecinţele seismului şi pentru a pune la punct, prin consultarea cu autorităţile locale, a planurilor de protecţie şi restaurare a monumentelor istorice care au fost deteriorate. Organizaţia făcea apel încă o dată la serviciile lui Pierre Richard, la cooperarea cu guvernul birmanez pentru evaluarea pagubelor importante cauzate templelor din Pagan şi pentru trasarea planurilor de restaurare.

 Între alte, UNESCO a încurajat studierea şi schimburile de informaţii la nivel internaţional în vederea favorizării ameliorării tehnicilor profesionale în acest domeniu. Două reuniuni de experţi la nivel înalt s-au ţinut în 1977 şi în 1979. Concluziile celei din urmă, care au constat într-un seminar – atelier organizat la Guatemala pentru studierea zonelor seismice din America de Sud, cu expuneri tehnice şi ştiinţifice prezentate în cursul reuniunii, au făcut obiectul broşurii intitulate: La proteción de monumentos históricos en áŕeas seismicas, publicată la Lima în 1983, în cadrul proiectului regional PNUD/UNESCO pentru protecţia patrimoniului cultural.

Necesitate este şi faptul că se face simţită publicarea unui anumit număr de informaţii tehnice al căror obiectiv să fie sensibilizarea serviciilor naţionale şi locale de conservare în cazul ameninţării seismice şi posibilităţii unei catastrofe care afectează bunurile culturale pe care le deţin, formularea de reguli de prevenire, simple, vizând minimalizarea pagubelor în cazul unei catastrofe şi pregătirea acţiunilor de urgenţă; indicarea măsurilor de urgenţă susceptibile după un seism, protejarea patrimoniului ameninţat şi facilitarea lucrărilor ulterioare de reparare şi conservare.

Această publicaţie este realizată de Pierre Richard, arhitect francez, care lucrează de mult timp pe programe de restaurare şi inventariere a monumentelor istorice, mai ales în Asia. În urma seismului din Pagan (Birmania) din 1975, el a participat la primele reuniuni organizate de UNESCO şi ICOMOS pe probleme de protecţie a monumentelor istorice în zonele seismice. El coordonează actualmente proiecte internaţionale de protecţie a patrimoniului cultural din Birmania. Este membru al Comitetului pentru seism al ICOMOS şi al Şcolii franceze din Extremul Orient din 1979. În cursul numeroaselor experienţe de teren (Frioul, Muntenegru, Birmania) autorul a putut să îşi dea seama de necesitatea definirii unei metodologii de evaluare sistematică a pagubelor cauzate de seisme monumentelor arheologice.

Un cutremur de pământ surprinde un oraş, împrejurimile sale, poate toată regiunea. În zilele care urmează, se impune o situaţie de urgenţă. La toate nivelurile, problemele de comunicaţie (drumuri blocate, poduri distruse, linii electrice şi telefonice întrerupte) complică organizarea asistenţei, activităţile de salvare, transportul persoanelor şi materialului. Aceasta este perioada critică.

Protecţia populaţiei constituie evident prima prioritate. În cazurile în care planul de urgenţă a fost studiat înaintea catastrofei, coordonarea serviciilor de protecţie (autorităţi civile şi militare, organizaţii de voluntari, iniţiative locale) pot fi realizate mai rapid şi cu o mai bună eficacitate.

Este extrem de rar ca aceste planuri de urgenţă, dacă ele există, să prevadă protecţia patrimoniului cultural. În timpul acestor prime zile, eforturile şi resursele sunt în întregime mobilizate pentru salvarea şi supravieţuirea populaţiei sinistrate şi restabilirea activităţilor vitale. Responsabilii conservării patrimoniului cultural nu pot conta pe un ajutor din afară în timpul perioadei critice şi trebuie să asigure cu propriile lor forţe protecţia iniţială a bunurilor cu care ei sunt însărcinaţi. Prin urmare, pagubele suferite de aceste bunuri vor fi incluse în bilanţul total al catastrofei şi măsurile de reparare, restaurare şi conservare vor face parte din programul de reconstrucţie al regiunii sinistrate, după priorităţile decise de autorităţile naţionale sau regionale.

Aceste informaţii sunt destinate să ajute responsabilii locali în conservarea patrimoniului cultural în timpul perioadei critice şi săptămânilor care urmează. Problemele pe care restaurarea monumentelor afectate sau consolidarea preventivă a construcţiilor vechi situate în zona seismică, ca şi modul general al tuturor activităţilor pe termen lung nu sunt tratate aici, decât ca măsuri recomandate vizând să faciliteze pregătirea şi demararea ulterioară. Dorim ca acest document să fie disponibil pe loc, la conservatori şi agenţi locali ai serviciului situaţi în zona seismică, şi ca personalul însărcinat să poată lua în considerare chiar posibilitatea unei mai bune pregătiri pentru a acţiona eficace în cazul catastrofei.

În principiu, evident, serviciul va dispune de un personal care să ia măsuri în caz de necesitate, ceea ce nu este cazul în perioada normală. În timpul perioadei critice acest personal va fi întotdeauna insuficient, aceasta cu atât mai mult cu cât o parte poate fi indisponibilă (victime directe ale catastrofei, familii încercate, persoane sinistrate sau evacuate etc.). Trebuie deci să răspundă imediat unei situaţii excepţionale cu mijloace reduse.

Activităţile descrise în acest manual, conform unei succesiuni cronologice care debutează odată cu catastrofa, sunt activităţi periculoase deoarece presupun ca nimeni să nu se apropie şi să pătrundă în construcţiile afectate şi fragile: pericolul de prăbuşire este permanent. Dacă acesta nu-şi aminteşte fiecare pagină, o mai mare prudenţă este imperativă. În particular, se poate pătrunde în monumentele afectate numai dacă este absolut necesar, pentru o ţintă precisă. Şi dacă una sau două persoane suficiente pentru această sarcină, vor evita să fie însoţite de o echipă de asistenţi-spectatori sau urmate de curioşi.

 Informaţiile reprezintă indicaţii generale aplicabile în majoritatea cazurilor. Bineînţeles, fiecare seism este un caz particular şi anumite măsuri recomandate vor fi uneori inutile sau imposibil de pus în practică. Mai pot fi folosite ca o succesiune a activităţilor nefiind adaptat situaţiilor locale, iar anumite operaţii descrise aici ca distincte şi consecutive pot fi duse simultan. O politică preventivă constă, pentru fiecare serviciu în parte, în stabilirea după recomandările acestui manual a unui plan de acţiune, adaptându-l la condiţiile locale.

Se poate, schematic, să distingem 3 cazuri net diferite prin amploarea problemelor pe care serviciul le va analiza în cazul catastrofei:

  1. Pagube concentrate pe un spaţiu restrâns. Fie că un seism nu a surprins decât o regiune limitată, unde nu se găsesc decât câteva monumente protejate, fie că serviciul nu are în sarcină decât conservarea unui singur sau câtorva monumente sau ansambluri monumentale. Această situaţie este mai simplă.
  2. Pagube repartizate în numeroase puncte ale unei regiuni mai mult sau mai puţin vaste. Această situaţie este mai puţin obişnuită pentru un serviciu regional de conservare a monumentelor istorice în cazul unui seism de proporţii. Activităţile sunt mai complicate datorită dificultăţii de comunicare şi de circulare.
  3. Pagube care afectează, în aceleaşi imobile, patrimoniul cultural şi o parte importantă a populaţiei. Aceasta în particular, în cazul în care oraşe vechi sau cartiere istorice ale marilor oraşe sunt sinistrate. Intervenţia serviciului va fi consecutivă şi subordonată operaţiunilor prioritare de salvare şi de evacuare a aşezărilor, şi o coordonare mai strânsă, uneori dificilă, va fi necesară între serviciu şi autorităţile civile şi/sau militare. La un alt nivel, situaţia este similară în cazul în care victimele (personal, vizitatori) se găsesc în ruinele monumentelor protejate.

Serviciul

Desemnează organismul de conservare al bunurilor culturale căruia îi este destinat acest manual. Poate fi vorba doar de câteva persoane (conservator şi paznicii monumentelor; muzeului), ca şi de agentul local sau regional al serviciului naţional de conservare a monumentelor istorice, care au în funcţie de ţări nume diverse: intendent al bunurilor culturale, departamentul de arheologie etc.;

Perioada critică

Reprezintă primele zile care urmează unui seism (uneori o săptămână), în timpul căreia toate activităţile sunt total dezorganizate, astfel că echipele de securitate încep să sosească şi măsurile de urgenţă nu au fost încă permise să răspundă situaţiei;

Monumentul

Desemnează în sensul larg (monument izolat, ansamblu, oraş antic, sit arheologic etc.) un bun cultural imobil, clasat „monument protejat” după legislaţia ţării şi deci încărcat de sarcină serviciului, înscris într-un inventar, proprietate publică sau privată. Recomandările din acest manual se aplică şi în cazul colecţiilor de bunuri culturale mobile: muzee, biblioteci, arhive etc., în particular dacă acestea sunt clădiri vechi (în cazul clădirilor noi se au în vedere normele anti-seismice în vigoare ce sunt aplicate la construcţia acestora);

Contravântuire

Este un element de construcţie de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forţele orizontale (presiunea vântului, forţa de frânare) care acţionează asupra unei construcţii;

Tendor

Reprezintă un dispozitiv pentru întinderea unor cabluri de ancorare, alcătuit din două tije filetate în sens invers şi un manşon. Uneori fiecare tijă este terminată printr-un cârlig. Prin rotirea manşonului, tijele se apropie, întinzând cablul.

Cât mai curând posibil după un seism, adică în aceeaşi zi sau în ziua următoare, prima ţintă a serviciului este de a identifica amploarea pagubelor. Nu este vorba încă în fapt de o evaluare detaliată, care se va face mai târziu, dar se face un prim bilanţ al situaţiei pe scopuri:

a. informarea autorităţilor locale, regionale, naţionale;

b. identificarea necesităţilor urgente şi primelor măsuri ce trebuiesc luate;

c. pregătirea următoarelor operaţiuni;

Fiecare monument din sarcina serviciului poate fi rapid examinat, vizitat dacă este posibil şi clasat într-una sau mai multe din categoriile următoare:

A. monument total distrus;

B. monument parţial distrus;

C. monument distrus;

D. protecţia necesară;

E. evacuarea bunurilor mobile necesare;

F. acoperire provizorie necesară;

G. monument intact.

a) Criterii de clasare:

A. Monument total distrus. Ruinat complet

B. Monument parţial distrus. Ruinat parţial: se notează părţile distruse, se clasează părţile încă în picioare în categoriile C şi G.

 C. Monument deteriorat. Monument încă „în picioare” dar mai multe elemente (perete sau parte din perete, boltă, planşee, acoperiş etc.) sunt prăbuşite sau fisurate. Se va preciza pe scurt elementele mai grav atinse.

D. Protecţia necesară. Se identifică cazurile în care trebuie să se pună imediat monumentul la adăpost de jaf. Aceasta se aplică în primul rând în cazul muzeelor, bibliotecilor etc., dar şi în cazul clădirilor care conţin bunuri culturale mobile (colecţii, mobilier etc.) şi că prăbuşirea unui perete, deschiderea unei breşe vor uşura accesul. Notăm, de asemenea, monumente în care elementele decorative de valoare au fost detaşate de seism sau sunt uşor de transportat: sculpturi, lemn sculptat etc. încă în loc sau căzute printre resturi.

E. Evacuarea bunurilor mobile. Paza nu este decât o măsură pe termen scurt, se identifică cazurile în care trebuie prevăzută evacuarea monumentelor de bunurile mobile pentru o protejare mai eficientă. Se notează eventual dacă există în apropiere construcţii intacte susceptibile de a adăposti aceste bunuri mobile.

F. Acoperirea provizorie. Se identifică monumentele în care este necesar să se adăpostească lucrările fragile netransportabile printr-o protecţie fixă temporară (prelată, adăpost sau protecţie cu tablă galvanizată ondulată, plastic etc.). În particular, în cazul picturilor murale care se găsesc expuse între ruine, pe parchet mai precis etc., care se vor deteriora rapid sau distruge datorită agenţilor naturali (ploaia adesea). Se evaluează suprafaţa de acoperit sau se marchează schematic pe un plan al monumentului.

G. Monumente intacte. Nu este posibil să clasezi un monument în această categorie decât după o analiză detaliată (exterior, interior, acoperiş etc.). Fără îndoială, este preferabil de clasat în categoria C (monument afectat) în cursul primei inspecţii, clasare care va putea fi modificată după un examen mai aprofundat.

 b) Organizarea practică

În funcţie de personal şi de mijloace (vehicule mai ales) disponibile, numărul monumentelor de inspectat şi întinderea (care nu poate fi cunoscută însă exact) zonei sinistrate, se constituie echipe de 2 sau 3 persoane, cu un vehicul pe echipă, se afectează un sector precis fiecărei echipe, se încearcă deplasarea în fiecare sector chiar a persoanelor care cunosc bine zona (drumuri şi căi de acces, cunoscători ai monumentelor, relaţii personale cu populaţia).

Fiecare echipă va avea liste precise cu monumentele vizitate în sectorul ei, o hartă detaliată a sectorului şi, în măsura posibilităţilor:

  • o trusă medicală de prim-ajutor, căşti de şantier, pantofi cu tălpi groase;
  • un aparat de fotografiat, filme, blitz;
  • o lanternă şi baterii;
  • material pentru marcarea monumentelor: vopsea şi pensule, şabloane sau afişe de lipit şi lipici;
  • eventual materiale de protecţie contra jafului: lanţuri, sârmă ghimpată, cleşte, ciocan, cuie etc.

Pentru fiecare monument vizitat:

1. Se notează starea conform categoriilor A, B, C, D, E, F, G (acelaşi monument poate fi clasat în mai multe categorii).

2. Realizarea de fotografii mai semnificative.

3. Marcarea monumentelor. În timpul perioadei critice diverse organizaţii (autorităţi civile, armata, pompierii, poliţia, Crucea – Roşie, grupuri de voluntari etc.) degajează resturile, caută supravieţuitori, regrupează sinistraţii, organizează primul ajutor, distribuţia supravieţuitorilor şi materialului etc. Iniţiativa trebuie să fie luată rapid, în primul rând datorită coordonării dificile şi improvizate. În timpul acestor zile demolările necontrolate, uneori inevitabile dar adesea intempestive sunt periculoase pentru degajarea unei căi de acces, se reduce riscul prăbuşirii, se decide prăbuşirea părţii inferioare a pereţilor sau clădirilor grav fisurate (foto 1), care reprezintă efectiv un potenţial pericol. În cazul monumentelor istorice, această practică adesea a fost pusă foarte târziu şi a condus la distrugeri abuzive care au fost regretabile. Există în general alte soluţii, de exemplu, degajarea altui traseu, interzicerea unei zone sau unui pasaj expus în locul demolării necontrolate; o primă măsură este marcarea clară a monumentelor istorice protejate de serviciu. Bineînţeles, aceasta nu este eficace fără alte intervenţii, cunoscând semnificaţia acestui marcaj. În timpul acestei prime inspecţii o vizită a autorităţilor locale (primar, jandarmerie….) este utilă pentru a înţelege măsurile luate (pază, marcaj), în explicarea sensului şi înţelegerea că aceste însemnări au fost transmise tuturor organismelor care au fost la faţa locului.

Ce simboluri se fixează pe monumente? Cel mai simplu este simbolul albastru şi alb adoptat prin Convenţia Internaţională de la Haga (1954), care identifică bunurile culturale protejate în caz de conflict armat (Fig. 1). Trebuie totuşi semnalat că utilizarea acestui simbol este rezervată ţărilor semnatare ale convenţiei. Pentru naţiunile care nu au ratificat această convenţie poate fi ales un alt simbol, de preferinţă au aceleaşi culori, alb şi albastru, având grijă ca semnificaţia sa să fie explicată de toate organismele în cauză.

Avantajul simbolului de la Haga este că, în principiu, autorităţile militare sunt deja informate asupra semnificaţiei sale. Poate fi direct pictat pe pereţii monumentelor, eventual cu ajutorul unui şablon de carton.

O altă soluţie, dar care presupune ca măsurile preventive să fi fost luate, este lipirea pe pereţii monumentelor a afişelor imprimate anterior, având acelaşi simbol vizibil (Fig. 2) cu un text de avertisment într-una sau mai multe limbi locale. Este indicat în acest caz ca afişele să poarte adresa şi telefonul serviciului responsabil de fiecare monument.

 4. Organizarea pazei imediate, peste tot unde se impune. Dacă gardienii de serviciu sunt disponibili pe loc, se studiază împreună cu ei cea mai bună organizare. După cazuri şi posibilităţi se prevede închiderea breşelor cu palisade, sârmă ghimpată, blocarea uşilor şi ferestrelor cu lacăte şi lanţuri, scânduri închise pe obloane etc. Organizarea supravegherii, ronduri (de zi şi de noapte) şi în cazuri importante (colecţii preţioase) se prevede prezenţa permanentă a unuia sau mai multor gardieni în apropierea monumentului. Este periculos ca aceşti gardieni să păzească în construcţiile uşor afectate: risc de prăbuşire, adesea în cazul replicilor. O mai bună soluţie este  instalarea în exterior, în faţa căilor de acces mai vulnerabile şi la o distanţă suficientă de clădire (de două ori înălţimea) pentru a nu fi îngropaţi sub ruine în cazul prăbuşirii, într-un adăpost provizoriu: acoperiş, caravană, maşină, cabană etc.

În cazul în care gardienii de serviciu nu sunt disponibili în acel moment, se va căuta să se obţină personal din apropierea autorităţilor locale (primar, pompieri, jandarmi etc.) sau reunirea voluntarilor (este important ca membri echipei să aibă relaţii printre locuitorii din sectorul inspectat). Aceasta va fi adesea dificil: în cazul unor catastrofe majore, toate persoanele valide vor fi deja angajate şi salvarea victimelor.

5. Evacuarea imediată a bunurilor mobile. Dacă paza poate fi organizată peste tot unde este necesar, nu se poate începe evacuarea bunurilor mobile în timpul acestei prime inspecţii, decât în cazuri de extremă urgenţă: obiecte de valoare excepţională, pericol imediat etc. Sau dacă piesele ce trebuiesc duse sunt în număr redus. Dacă nu este vorba decât de obiecte excepţionale, echipa de inspecţie va transporta  direct la sediul serviciului după ce va completa o fişe de evacuare, eticheta obiectului (vizibilă de la distanţă) şi efectuarea  unei fotografii cu fiecare obiect în situaţia în care a fost găsit. Dacă bunurile în pericol imediat sunt mai numeroase, transportarea se face în adăpostul cel mai apropiat după fotografierea pieselor in situ. Se va efectua o listă exactă cu obiectele deplasate.

Toate echipele reintră în serviciu, este stabilit un prim bilanţ general, sub forma cifrelor, de exemplu:

– numărul de monumente inspectate – 148

– numărul de monumente total distruse – 15

– numărul de monumente parţial distruse – 21

– numărul de monumente afectate – 107

– numărul de monumente de supravegheat – 17

– numărul de monumente de evacuat – 15

– numărul de monumente de acoperit – 9

– numărul monumentelor intacte – 26

Acest prim bilanţ este imediat comunicat autorităţilor responsabile (locale, regionale, naţionale, federale). De îndată ce este posibil o analiză mai detaliată (starea monumentelor mai cunoscute, suprafaţa de acoperit temporar, numărul şi tipul obiectelor de evacuat etc.) va fi făcută pe baza inventarului monumentelor protejate, luarea în considerare a notelor de către echipele de inspecţie, pentru a fi communicate autorităţilor, cu fotografii luate în timpul inspecţiei şi o listă a necesităţilor mai urgente în personal şi material (vehicule de transport, material de ambalare, materiale uşoare pentru acoperire temporară etc.)

Directorul serviciului trebuie să informeze, în aceeaşi măsură, organizaţiile locale şi populaţia asupra măsurilor luate şi problemelor care se impun. Se ştie că în timpul perioadei critice radioul este adesea singurul mijloc de comunicare posibil şi populaţia, de multe ori în sate izolate, nu cunoaşte situaţia şi nu primeşte sfaturi decât graţie posturilor de radio. Serviciul va trebui uneori să ceară accesul emiţătorilor regionali pentru a explica  problemele pe care le pun supravegherea şi paza bunurilor culturale, necesitatea evitării demolărilor abuzive ale populaţiei din regiune acolo unde accesul membrilor serviciului este încă imposibil. Este de asemenea posibil să se avertizeze că o echipă de specialişti este în drum spre sectorul izolat.

În sfârşit, în primele zile, întâlnirile de coordonare sunt în general legate de organizarea activităţilor de salvare şi repartizarea sarcinilor prioritare. Este bine ca un responsabil al serviciului, dacă se poate directorul, să asiste puţin la o parte a acestor întâlniri pentru a prezenta rezultatele primei inspecţii, să informeze asupra măsurilor luate, să explice motivele şi consecinţele.

Paza monumentelor afectate, care conţin bunuri culturale mobile (obiecte de artă, tablouri, cărţi, colecţii diverse, arhive, mobilier, covoare etc.) este o măsură imediată pentru a evita jaful, dar trebuie să existe posibilitatea  evacuării acestor bunuri mobile spre locuri sigure, pentru a le pune la adăpost de degradările agenţilor naturali (ploaie, zăpadă, ger etc.) şi de riscurile prăbuşirii ulterioare în cazul replicilor. Pe de altă parte, multe dintre aceste obiecte au fost afectate în timpul seismului (de exemplu ceramica spartă) şi din această cauză nu s-au descoperit decât fragmente. Obiecte arbitrare aflate în monumente izolate sau secundare (biserici de ţară, case vechi, temple, mănăstiri, castele etc.) se aflau deja, înaintea catastrofei, într-o stare proastă de conservare şi necesită un tratament specializat sau reparaţii. Evacuarea bunurilor mobile spre locuri sigure va fi organizată pe cât posibil, va fi completată de posibilitatea de utilizare sau de instalare a serviciului de conservare (laboratoare de tratare, stocare controlată) şi asigurată de specialişti competenţi.

a. Selectarea locurilor de adăpostire

Modalităţile acestei evacuări depind în întregime de condiţiile locale şi aceste informaţii nu poat da decât indicaţii generale. După întinderea zonei sinistrate, posibilităţile de transportare şi circulare, monumentele de evacuat, numărul, natura şi fragilitatea obiectelor de transportat, operaţiile vor fi complet diferite. Vom căuta evident să ne bazăm pe instituţiile existente: dacă există în apropierea monumentelor afectate unul sau mai multe locuri de adăpostire deja prevăzute cu personal şi material specializat, cea mai bună soluţie va fi de a dirija bunurile evacuate. Aceste locuri de adăpostire pot fi construcţii sigure situate în zone sinistrate, dar au asigurată rezistenţa la seism şi prezintă bune garanţii în cazul replicii (construcţii antiseismice), fie instituţii aflate în afara zonei sinistrate.

Transportarea obiectelor spre instituţii existente implică acordul prealabil al conducerii şi evaluarea capacităţii lor de primire. Această soluţie antrenează în general dispersia obiectelor: cărţile sunt trimise la o bibliotecă sau un serviciu regional de arhive, colecţiile spre muzee specializate etc.

Dar aceste soluţii nu sunt întotdeauna posibile şi trebuie adesea ca evacuarea să se facă în adăposturi improvizate. Dacă numărul obiectelor de evacuat este mic, se poate adesea găsi în apropierea fiecărui monument un adăpost suficient: clădire modernă bine  construită rezistentă la seism, modul de construcţie flexibil şi deci puţin vulnerabilă, tipul hangarului industrial cu osatură metalică etc. În altfel de situaţie, paza va fi eventual menţinută pentru construcţia de primire.

Din contră, dacă evacuarea se face pentru un număr mare de obiecte diverse, va fi adesea preferabil de căutat mai departe, în afara zonei sinistrate şi la o distanţă rezonabilă de monumente (dar trebuie acceptat un transport mai lung de 50 sau 100 de Km, decât evacuarea bunurilor mobile spre construcţii care riscă la rândul lor, să fie distruse de o eventuală replică), locul de grupare convenabil unde o echipă specializată (compusă din personalul de serviciu eventual completată cu întăriri venite din regiunile vecine) va efectua inventarul, va diagnostica şi va lua primele măsuri de conservare. Într-o primă fază se dispune în general sistemul de aranjare (rânduiri, stivuiri etc.), trebuie prevăzut de la început dispunerea obiectelor pe sol (eventual pe un pat de nisip): o suprafaţă de adăpostire importantă este deci necesară, de preferinţă la parter.

b. Organizarea practică

Evacuarea va fi începută înainte ca locurile de primire să fi fost alese. Această modalitate practică depinde de amploarea obiectivelor şi mijloacelor disponibile. Dacă monumentele ce trebuiesc evacuate sunt numeroase, ca şi obiectele de transportat, este necesar să se stabilească o listă de priorităţi bazată pe valoarea relativă a colecţiilor şi iminenţa pericolului pentru fiecare monument.

Uneori, serviciul dispune de vehicule adaptate (camioane uşoare, maşini de teren), de material pentru ambalare (saci de plastic, folie, paie etc.), dar în general trebuie să se facă apel la forţe exterioare (autorităţi civile sau militare, organizaţii de voluntari, întreprinderi private). Sosesc adesea cu mijloace importante, disponibile câteva zile după seism, numeroase întreprinderi industriale de transport şi comerţ care sunt obligate să-şi întrerupă activitatea normală şi este posibil ca împreună cu ele, în acord cu organismele de coordonare a siguranţei să se studieze posibilitatea utilizării personalului şi vehiculelor de care dispun.

Personalul de serviciu trebuie să fie prezent în timpul ridicării şi sosirii obiectelor.

Este indispensabilă identificarea precisă a fiecărei piese şi, în particular, evitarea confuziilor între obiectele provenite de la monumente diferite. Înainte de ridicare, fiecare obiect trebuie să fie sistematic etichetat, dacă este posibil fotografiat, în cazul în care seismul s-a încheiat. O bună soluţie este utilizarea etichetelor numerotate, ale căror părţi detaşabile se fixează pe obiect sau se închide într-un sac de plastic transparent, cealaltă parte fiind formată din pagina de carnet cu cotorul registrului care va rămâne în biroul de serviciu (Fig. 3)

Însemnările  următoare trebuie notate:

a. pe filă:

  • numărul fişei (preimprimat)
  • descrierea obiectului (tipul: mască, ceramică etc.)
  • pagube aparente (spargere în 3 fragmente, umezire etc.)
  • provenienţă exactă (ex. castel xxxx, primul etaj, sala G, unghi SE etc.)
  • evacuat la (data) spre (locul de depozitare)
  • numărul filmului, fotografii
  • numărul de inventar (dacă numărul este înscris pe obiect, recopiat aici).

b. pe etichetă:

  • numărul de fişă (preimprimat)
  • evacuat la (data)
  • provenienţa exactă.

Pentru colecţii de obiecte omogene, este posibil să se grupeze obiectele pe loturi şi numerotate pe lot (de exemplu: carton sau ladă de cărţi). Altă etichetă, trebuie să conţină lizibil numărul de fişă la exteriorul cartonului. Sosirea la locul de primire, prevede deschiderea imediată a coletelor, înregistrarea detaliată a conţinutului şi examinarea obiectelor evacuate.

Într-o primă fază, evacuarea nu prevede decât obiectele imediat vizibile sau uşor de degajat, fără a întreprinde încă săpături sistematice. În cazul construcţiilor instabile şi foarte periculoase, paza va fi menţinută mai mult timp şi evacuarea bunurilor mobile nu va fi întreprinsă decât după măsurile de salvare (capitolul 6).

Pornind de la însemnările luate în timpul primei inspecţii, serviciul va cere trimiterea imediată a materialului de acoperire temporară (folii din plastic, funii, scări, materiale uşoare de acoperire cum ar fi carton gudronat, plăci ondulate din metal sau plastic, cuie, croşete de fixare etc.). Dacă aceste materiale sunt disponibile, protecţiile provizorii pot fi instalate. Uneori este necesară efectuarea a două etape: într-o primă fază, este mai importantă protecţia monumentelor, cele mai grav expuse vor fi acoperite cu folii sau plastic uşor, legate şi ancorate, care vor fi urmate de înlocuirea cu materiale mai rezistente. În anumite cazuri, aceste adăposturi temporare nu pot fi instalate înainte de a lua măsurile de salvare a  operelor (capitolul 6).

În cazul în care seismul este urmat de o perioadă cu ploi, trebuie verificat, în măsura în care este posibil, prioritar pentru monumentele care adăpostesc opere fragile imposibil de transportat (picturi murale, plafoane sculptate sau pictate, parchet scump etc.), asigurarea evacuării corespunzătoare a apei pluviale, chiar şi în cazul în care acoperişul pare intact – scurgerile pluviale putând fi oprite prin debriuri (de exemplu: dacă hornurile nu sunt parţial prăbuşite) şi trebuie deci degajate aceste elemente, eventual să se asigure scurgea provizorie apei printr-o cale mai directă.

În toate cazurile în care se poate interveni, se va căuta scoaterea apei reziduale din monumentele afectate şi împiedicarea infiltrării în debriurile acumulate la partea inferioară a pereţilor, adesea în interiorul construcţiilor. Se poate întâmpla ca sistemul de evacuare normal să nu mai funcţioneze. Ţinând cont de caracteristicile terenului (pantă naturală, gropi etc.) poate fi executat un sistem provizoriu.

În acest stadiu, măsurile de primă urgenţă sunt luate chiar în cursul executării: susţinerea cu stâlpi, evacuarea bunurilor transportabile, eliminarea apei. Trebuie făcută o evaluare riguroasă a rezultatelor catastrofei pentru fiecare monument în parte:

a. se identifică părţile afectate şi elementele instabile, care vor trebui refăcute pe cât posibil;

b. pregătirea măsurilor de salvare şi stabilirea listei de necesităţi umane şi materiale;

c. informarea mai precisă a autorităţilor despre pagubele seismului.

Pentru aceasta, o vizită mai aprofundată a fiecărui monument în parte este necesară. Evaluarea pagubelor va fi extrem de uşoară şi mult mai precisă, dacă se dispune la această vizită de un releveu, chiar sumar, al fiecărui monument.

I. Comportarea zidăriei

În condiţii normale, construcţiile sunt supuse unei presiuni, adică unei acceleraţii verticale cu valori constante. Ele au fost construite pentru a rezista la această acceleraţie, modalitate prin care nu se provoacă în ziduri decât greutatea de presare (pereţi, stâlpi şi coloane, bolţi) şi într-o mică măsură, flexarea (lintouri şi bârne, console). Greutatea de flexie mai importantă este în general impusă de utilizarea pieselor de lemn (bârne, grinzi,plafoane).

În cazul seismului, construcţiile sunt bruscate, suferă o accelerare intermitentă transmisă prin sol, care se schimbă de mai multe ori pe secundă ca valoare şi direcţie. Componentele orizontale ale acestei acceleraţii sunt mai periculoase, deoarece ele supun structura la eforturi orizontale pentru care nu a fost concepută şi induc în ziduri eforturi de tracţiune la care ele nu pot rezista. Mai mult, componentele verticale simultane ale acceleraţiei reduc sau anulează pe loc acţiunea presiunii, şi deci efortul de compresie care asigură coeziunea zidăriei şi va permite o mai bună rezistenţă  la acceleraţii orizontale. Efectul distructiv al efortului de tracţiune sporeşte după apariţia fisurilor, mai mult sau mai puţin largi şi mai mult sau mai puţin profunde, determinând demantelarea structurii sau prăbuşirea ei.

Exemple:

1. un zid:

a) în cazul acceleraţiei orizontale maximale în sens transversal (Fig. 4)

b) în cazul acceleraţiei orizontale maximale în sens longitudinal: după caracteristicile peretelui (dimensiuni, proporţii, metode de construcţie, rezistenţa materialelor şi adesea mortarul de legătură etc.), acesta fie vibrează în ansamblu, ca un întreg (Fig. 5), fie fracţionat în mai multe bucăţi care vor răspunde fiecare în mod diferit şi independent la vibraţia seismică indusă prin sol (Fig. 6).

Dar un perete este rar omogen şi izolat. Golurile (uşilor, ferestrelor), în particular, sunt puncte uşoare şi fisurile care urmăresc liniile de mai mică rezistenţă (1), se vor concentra în general spre aceste zone (Fig. 7).

2. Bolţile

În timpul perioadei de vibraţie, fiecare perete are tendinţa de a vibra independent, după propriile sale caracteristici. Fazele de distanţare ale pereţilor anulează forţele de compresie care menţin împreună materialele bolţii, de unde apariţia fisurilor longitudinale A, deformarea bolţii B sau prăbuşirea sa C (Fig. 8).

Dacă vrem să separăm două timbre, se va trage fiecare timbru în sens opus (efort de tracţiune): derularea va fi făcută după aliniamentul perforaţiilor (linia de rezistenţă mai mică). Aceeaşi situaţie este şi în cazul prăbuşirii unui zid (ca urmare a cutremurului): fisura progresează de la o fereastră la alta, ea legând punctele cu rezistenţă redusă.

3. Planşee

Atunci când bârnele şi grinzile planşeelor nu sunt prinse profund, nici ancorate în pereţi, îndepărtarea temporară a pereţilor în timpul anumitor faze ale vibraţiei poate provoca prăbuşirea planşeelor (Fig. 9)

 4. Construcţia simplă

După calitatea legăturilor structurale (unghiurile pereţilor, joncţiunea pereţilor faţadei şi pereţilor despărţitor, prinderea bârnelor etc.) comportamentul construcţiilor şi fiecărui element al structurii va fi diferit. Se poate observa tendinţa fiecărui zid la ripostă după propriile caracteristici dinamice şi prin consecvenţa de separare a altor elemente prin dislocarea structurii (Fig. 10)

 5. Afectarea fundaţiilor

Pagubele, la fel de importante, la nivelul fundaţiilor nu apar întotdeauna de la primele investigaţii (adesea baza zidurilor este mascată de resturi prăbuşite din zonele înalte) şi trebuie să fie deduse prin observarea structurii. Se manifestă în particular prin înclinarea ansamblului, deoarece baza, elementele structurale (pereţi, stâlpi) implică fie o distrugere localizată la fundaţie sau prima asiză (Fig. 11a), fie o tasare a solului sub fundaţie (Fig. 11b).

Afectarea fundaţiei este la fel de probabil urmarea fisurilor prelungite până la sol, adesea o parte a fisurii este mai jos în raport cu alta (Fig. 12)

Ea se recunoaşte încă la fisurare sau la deformarea nivelului de la parter, în particular există o diferenţă de nivel între cele două părţi ale fisurii (Fig. 13a) sau o înclinare accentuată a solului (Fig. 13b).

Fundaţiile afectate sporesc riscul prăbuşirii ulterioare a structurii, chiar şi în absenţa replicii, şi antrenează lucrări de conservare mai complexe şi mai grele. În cazul în care afectarea este presupusă sau constatată la nivelul fundaţiilor, o primă măsură poate fi plasarea transversală pe fisurile semnificative a unor „martori” constând în plăci datate (Fig. 14), a căror ruptură va semnala că mişcarea de surpare nu este stabilizată şi va permite măsurarea vitezei. În cazul deschiderii acestor dovezi, se impune de urgenţă intervenţia asupra structurii prin măsuri temporare (şpraiţuire, şevalete etc.), care nu pot fi selecţionate şi puse în lucru decât de profesionişti calificaţi.

Comportamentul unui monument este evident mai complex decât aceste figuri elementare, dar principiul rămâne valabil: sub acţiunea slabă a acceleraţiei structura vibrează pe ansamblu ca un întreg. Astfel că acceleraţia seismică devine mai puternică, fiecare element al construcţiei, fiecare perete, fiecare stâlp, fiecare bucată de zidărie, la limita fiecărui perete şi fiecărei cărămizi tinde să vibreze independent, după propriile caracteristici (masă, formă, rigiditate, frecvenţă naturală etc.). Eforturile de tracţiune determină producerea fisuraţiilor zidăriei într-o primă fază (Fig. 15), dislocarea sau prăbuşirea în cazuri mai grave.

Trei stadii indicate în figurile precedente: A fisurarea, B dislocarea şi prăbuşirea parţială, C prăbuşirea totală, reprezintă o agravare progresivă a pagubelor care depind de tehnica de construcţie iniţială, de starea de conservare şi de caracteristicile seismului (acceleraţia maximală, durata perioadei active, frecvenţa vibraţiilor etc.). De exemplu, seismul poate provoca pe un element al construcţiei bine clădit starea A şi pe un element identic, construit mediocru sau rău întreţinut, stările B sau C. Inversând, pentru aceeaşi clădire, un seism de intensitate relativ uşoară va provoca starea A, un seism mai puternic starea B, un seism şi mai violent starea C.

În monumentele afectate sau parţial distruse, examenul fisurilor zidăriei permite deci, analizarea comportamentului monumentului şi elementelor sale structurale. Acesta permite adesea detectarea părţilor afectate (slăbite) de seism, care vor trebui protejate cât mai curând posibil. Într-adevăr, instabilitatea structurilor dislocate, acţiunea intemperiilor şi adesea eventualele replici, riscă să determine trecerea monumentelor de la starea A spre stările B sau C conform schemei de mai sus. Această evoluţie va trebui stopată prin măsuri de protejare (capitolul 6).

Pentru o evaluare corectă este necesar să se distingă între altele mai multe grade de fisurare, legate de pagubele mai mult sau mai puţin grave.

a. Fisuri filiforme în tencuială

Tencuielile (stuc, piatră sau ciment) de pe pereţi şi plafoane sunt extrem de receptive la fisurări şi fisurările fine pot determina, fără discuţie, tot atât de multe probleme grave în zidărie. Poate fi dificil de verificat dacă aceste fisuri sunt consecinţa seismului sau existau anterior. Totuşi, ele dovedesc deja o deformare, fără îndoială minimă, a zidăriei şi în acest caz se indică în care direcţie s-au dezvoltat.

b. Fisurile largi

Fisurile mai largi dovedesc un început de dislocare în zidărie. În cazul în care ele nu apar decât pe o singură faţă a peretelui, sunt mai probabil rezultatul flexiei din timpul vibraţiilor, dar diagnosticul poate fi mai complicat în cazul peretelui eterogen. Fisurile care apar pe ambele feţe ale peretelui cu direcţii sensibil identice, indică mai clar începutul unei dislocări în mai multe elemente.

c. Fisuri profunde cu fragmente de material

Prezenţa materialelor de construcţie (piatră, cărămidă) sfărâmate în interiorul fisurilor arată că, în timpul anumitor faze din timpul vibraţiei, fisura se lărgeşte deschizându-se între două elemente care au vibrat în mod diferit. Este vorba deci de o dislocare efectivă, chiar şi dacă fisura se reînchide la sfârşitul vibraţiei, sfărâmând materialele prinse (Fig. 16).

d. Fisuri deschise pe lăţime, secţionând complet elementele structurale. Dislocarea structurii este evidentă.

e. Fisuri filiforme (în general în reţea) în materiale de construcţie.

Fisurile fine răspândite în reţea în blocurile de piatră (într-o mai mică măsură în cărămizi) implică eforturi considerabile de compresie sau de flexie, provocând spargerea parţială a materialelor, dovedind un grav dezechilibru structural adesea legat de afectarea nivelului de fundaţie (Fig. 11a).

II. Procedura de evaluare a pagubelor

Plecând de la rezultatele primei inspecţii, fiecare monument de clasă B „parţial distrus” sau C „prăbuşit” trebuie să fie revizitat. În final, o nouă vizită a monumentelor de clasă G „intacte” este recomandată pentru a confirma sau modifica clasamentul iniţial.

Dacă numărul de monumente de vizitat este mare, trebuie făcută o nouă divizare a zonelor sinistrate în sectorul încredinţat fiecărei echipe de evaluare. Dar, pentru această evaluare mai tehnică, fiecare echipă trebuie să aibă un profesionist: arhitect, inginer sau tehnician calificat, având o experienţă anterioară în conservarea construcţiilor vechi.

Este important ca diferite echipe să poată da o evaluare cât mai omogenă posibilă şi ca ele să fie în consecinţă conduse pe criterii de evaluare indicate. Criteriile luate în considerare (puse la punct) pentru evaluarea pagubelor seismice în regiunea balcanică, care ţin cont de experienţa cutremurului de pământ din Muntenegru (Iugoslavia, 1979), pot fi utilizate din acest punct de vedere [1]. Ele divizează construcţiile afectate în şase categorii:

Categoria I – construcţii utilizabile (a căror stabilitate nu a fost diminuată)

I A: construcţie intactă. Fără pagube vizibile asupra structurii. Pot exista fisuri fine pe tencuiala pereţilor şi plafoanelor.

I B: construcţii uşor afectate. Fără afectarea structurii. Fisurile din tencuiala pereţilor şi/sau plafoanelor. Căderea tencuielii constând în plăci (pereţi şi/sau plafon). Fisurarea sau prăbuşirea parţială a hornurilor şemineelor balustradelor, frontoanelor etc. Pagubele, alunecarea parţială sau căderea elementelor de acoperire (ţigle, ardezie). Fisuri fine în elementele structurale.

Categoria II – construţie temporar inutilizabilă, deci a cărei stabilitate a fost afectată şi care nu poate fi reutilizată decât după întărirea structurii.

II A: afectarea structurii. Fisuri importante (diagonale sau altele) în pereţii portanţi. Fisuri diagonale în pereţi, între ferestre. Hornuri de adâncime, balustrade, frontoane etc. grav afectate sau prăbuşite. Afectarea gravă a acoperişurilor, alunecarea şi căderea elementelor de acoperire.

II B: afectarea gravă a structurii. Fisuri largi în pereţii portanţi, cu sfărâmarea materialelor de construcţie, în care peretele fie completează secţiunea, fie că nu. Fisuri largi cu sfărâmarea materialului în pereţii dintre ferestre. Distrugerea parţială sau totală a pereţilor despărţitori. Începutul dislocării structurale a elementelor de construcţie sau a întregii clădiri.

Categoria III: construcţii nereutilizabile, chiar şi după reparaţiile importante ale structurii. Se consideră în general că refacerea construcţiilor din această categorie nu este justificată economic şi că va fi mai puţin costisitoare demolarea pentru reconstrucţia unei noi clădiri pe aceeaşi suprafaţă. În cazul monumentelor istorice, acest criteriu economic îşi pierde importanţa în faţa valorii culturale sau istorice a monumentului.

III A: dislocarea structurii. Elementele structurale grav afectate sau dislocate. Pereţi secţionaţi şi separaţi, ansamblul structurilor distrus. Mai multe elemente structurale sfărâmate. Mişcarea generală a construcţiei. Înclinarea sau desprinderea nivelului de planşee şi/sau acoperişul.

III B: distrugerea parţială sau totală. Elemente structurale sfărâmate sau dislocate, complet sau parţial distruse. Construcţii total sau parţial prăbuşite.

Se va nota deci categoria reţinută pentru fiecare monument, fie pentru ansamblul construcţiei dacă este vorba de un monument simplu, fie pentru diferitele sale părţi. Această muncă poate fi completată mult mai raţional şi uşor prin indicarea pagubelor pe un releveu simplificat al monumentului (Fig. 17).

Acest releveu simplificat poate fi inclus într-o fişă normalizată de evaluare a pagubelor (o fişă de monument sau de construcţie), a cărei utilizare este cea mai bună metodă de a obţine un rezultat precis şi coerent. Fişele special puse la punct pentru evaluarea pagubelor pe monumente istorice în Muntenegru (Iugoslavia) după seismul din 15 aprilie 1979 şi-au dovedit valoarea. Ele cuprind patru pagini de format 210 x 297 mm (Fig.18) (anexa 1).

Pagina 1: identificarea monumentului, suprafaţa fiecărui etaj, pagubele observate.

Pagina 2: releveu simplificat al monumentului cu indicarea pagubelor.

Pagina 3: caracteristicile construcţiei, materialele, descrierea deformărilor, propunerea de intervenţie de urgenţă a programului de reparaţii.

Pagina 4: clasarea în categoria de afectare (I, II, III), evaluarea cheltuielilor de reparare, referinţele echipei de evaluare şi fotografii.

Este indicat ca imprimarea acestor fişe să se facă în afara zonei sinistrate (în capitală sau într-un oraş vecin) în timpul perioadei critice, pentru a fi disponibile atunci când începe evaluarea sistematică a pagubelor. O muncă de ansamblu dusă cu aceste fişe permite organizarea eficientă a tuturor etapelor de protecţie a patrimoniului cultural: definirea priorităţilor de intervenţie, solicitarea materialului necesar, repartiţia mijloacelor şi personalului etc.

Pentru a termina această acţiune de inventariere a pagubelor, echipele de evaluare profită de această a doua vizitare a fiecărui monument pentru a completa documentaţia fotografică şi a verifica dacă măsurile de urgenţă (acoperirea privizorie, evacuarea etc.) au fost corect efectuate sau sunt în curs de executare.

Codul culorilor. Clasamentul pe categorii de pagube (I A, I B, II A etc.) poate fi înscris prin pictare pe fiecare monument utilizând codul culorilor folosit în Muntenegru în 1979: verde pentru categoria I (subliniat o dată pentru I A, de 2 ori pentru I B), galben pentru categoria II (subliniat o dată pentru II A, de 2 ori pentru II B) şi roşu pentru categoria III (subliniat o dată pentru III A, de 2 ori pentru III B). Numărul de identificare al fiecărei echipe de evaluare este pictat pe fiecare construcţie în culoarea corespunzătoare clasării sale, însoţit de numărul de ordine specific fiecărei construcţii.

Acest sistem este adesea recomandat în cazul unui număr mare de construcţii ce sunt concentrate pe un sector limitat (de exemplu: toate casele unui oraş istoric). El facilitează raportul pagubelor în planul oraşului, instrument indispensabil pentru viitoarele lucrări de restaurare.

În fapt, utilizarea codului de culori nu va fi, în general, rezervată patrimoniului cultural, dar va fi o măsură de ansamblu decisă şi aplicată de autorităţi tuturor construcţiilor din zona sinistrată (locuinţe, pieţe, şcoli, construcţii publice, uzine etc.) şi monumentelor istorice, nefiind deci decât un caz particular al procedurii generale de evaluare a pagubelor.

Note:

[1] Vezi: Building construction Under Seismic Condition in Balkan Region – UNDP/UNDIDO Project RER/015 – Working Grup D – Damage evaluation and assessment of existing buildings, Skopje, Dec. 1982 (indicaţii relative ale elementelor de beton armat nu au fost menţionate aici)

Evaluarea pagubelor permite definirea priorităţilor, adică identificarea monumentelor şi părţilor construcţiei pe care seismul le-a afectat şi care trebuiesc protejate pe cât posibil pentru a evita agravarea pagubelor, ruinarea monumentelor demantelate şi pierderea definitivă a patrimoniului cultural.

Obiectivul acestei măsuri de protejare nu este numai de reparare şi de restaurarea a monumentelor, este vorba de a menţine în poziţie verticală ceea ce nu este prăbuşit, de ameliorarea temporară a stabilităţii structurii, pentru sporirea rezistenţei la eventuale replici şi îndepărtarea pericolului de prăbuşire, până în momentul în care politica de reconstrucţie va decide şi va lua măsurile pe termen lung de reparare, de întărire şi conservare, ce vor fi studiate şi puse în practică (ceea ce ia mai mulţi ani!).

Pentru că pagubele provocate de seism sunt în principal consecinţa eforturilor de tracţiune în zidărie, apar în cazul fiecărui element al structurii comportându-se independent, procedeele de protejare (ca o regulă generală, măsurile de întărire care vor fi luate mai târziu) au scopul de a reda construcţiei o continuitate structurală minimală, pentru a obţine un comportament de ansamblu în întreaga structură.

a. Restabilirea continuităţii structurale

După amplasarea şi direcţia fisurilor, se identifică elementele desolidarizate al căror risc de prăbuşire este mai ridicat şi direcţia de prăbuşire previzibilă. La acest nivel, fisurile pot fi considerate ca fiind în stadiul intermediar între starea normală şi distrugere, o pauză în procesul de distrugere: ele arată ca un instantaneu fotografic, o structură pe cale dislocare.

1. Ancorarea

De fiecare dată, eficienţa metodei de protejare constă în legarea construcţiei cu centuri continue întinse, dispuse la nivelurile critice: capete de pereţi, extradosurile bolţii, la nivelul planşeelor (Fig. 19).

Această centură va fi constituită din cabluri metalice sau bare de oţel şi beton, a căror elasticitate are avantajul de a păstra o flexibilitate minimală a zidăriei, necesară absorbirii energiei seismice şi conservarii unei capacităţi de amortizare favorabilă. Această elasticitate (mai ridicată pentru cablurile din oţel şi beton) are totuşi un inconvenient: slăbirea – într-o primă fază, eforturile de tracţiune se amplifică şi fisurile se deschid, în timpul perioadei de elongaţie a oţelului, înainte ca efectul de susţinere să fi fost obţinut. Aceasta, deoarece este necesar să se dea centurii o uşoară întindere, pentru ca ea să reacţioneze chiar de la începutul solicitărilor. Aceasta este posibil prin utilizarea dispozitivelor strângere tip tendor (Fig. 20).

Există în comerţ numeroase dispozitive analoge.

Un alt sistem de întindere, mai uşor de pus în practică dar mai precis adaptat la oţel şi beton, constă în filetarea extremităţii barelor şi strângerea prin buloane de platină în unghi. Trebuie deci sa se fabrice special aceste platine, printr-o simplă sudură care permite o bună prindere pe zid şi o strângere sigură pe fiecare faţă a construcţiei (Fig. 21).

Va fi adesea indispensabilă, pentru asigurarea unei mai bune prinderi pe zid şi protejarea decorului arhitectural (mulură, pilaştri, tencuială etc.), interpunerea între centură şi construcţie a „penelor de lemn” (Fig. 22).

În sfârşit, este preferabil de utilizat cordoane (cabluri sau oţel cu beton) cu diametru mic, între 10 şi 16 mm.  Masa de menţinere fiind mai importantă, este mai indicată instalarea a două sau trei centuri paralele, decât a unui cablu puternic: repartizarea forţelor, evitarea concentrării eforturilor.

2. Prinderea transversală

Chiar dacă dimensiunea construcţiei este importantă şi, în particular, chiar dacă este vorba de o construcţie cu dimensiuni mari, o simplă împrejmuire nu este suficientă. Prinderile transversale trebuie adăugate. Soluţia cea mai uşoară este utilizată la ferestre, dar este în general periculoasă , deoarece prinderile pot fi situate la nivele defavorabile: este necesar să se dispună între pereţi şi cablu piese de sprijin verticale (din lemn) şi să se monteze cabluri simetrice în raport cu planşeele (Fig. 23). În măsura în care este posibil, se va căuta întotdeauna o dispunere simetrică a cablurilor, de-o parte şi de alta a elementelor compresibile formând separări: planşee, pereţi transversali, bolţi etc.

3. Proptirea golurilor (de uşi, ferestre)

Golurile reprezintă deja puncte sensibile ale structurii în perioada normală. După un seism, ele concentrează fisurile şi devin un potenţial factor al ruinării. În completarea prinderii cu cabluri, este necesară susţinerea, pentru a asigura pereţilor o cât mai bună omogenitate posibilă.

Pot fi utilizate procedeele clasice de susţinere cu ajutorul pieselor din lemn (Fig. 24).

Dar soluţia mai simplă va fi adesea de izolare sistematică a tuturor spaţiilor pentru uşi şi ferestre (Fig. 25) cu cărămizi sau blocuri de ciment legate cu ipsos, mortar alb sau la alegere, ciment bine dozat. Această metodă are între altele avantajul de a interzice în acelaşi timp sau de a controla accesul în monument.

În cazul prăbuşirii parţiale, va trebui adesea să se restabilească continuitatea fizică a peretelui înainte de punerea unei „centuri”, să se închidă breşele sau părţile prăbuşite fie cu schele (susţinere sau proptire orizontală), fie printr-o reconstrucţie provizorie a peretelui distrus (Fig. 26).

Utilizate în acelaşi timp, zidirea golurilor şi montarea centurilor de menţinere permit stabilizarea structurii chiar foarte afectate (Fig. 27).

În monumentele afectate, grav fisurate sau profund dislocate, combinarea acestor metode complementare (înconjurarea şi prinderea transversală, zidirea sau proptirea golurilor şi deschiderilor) poate reda structurilor coeziunea dorită, superioară mai ales la cele care au suferit din cauza seismului; şansele de a rezista la viitoarele replici sunt puternic augmentate şi stabilitatea restaurării permite lucrarea în monumente în condiţii de securitate acceptabile.

Pentru cazuri foarte simple (mici monumente masive), doar împrejmuirea este insuficientă, chiar periculoasă, prin înşelătoarea impresie de securitate pe care o dă şi este doar pentru sprijinirea deschiderilor: aceste măsuri nu sunt eficace decât puse în practică simultan. Din motive de securitate lucrările vor fi începute, în măsura în care este posibil, în ordinea următoare pentru fiecare monument:

  1.         montarea centurilor la exterior cu o tensiune uşoară;
  2.         zidirea sau proptirea golurilor şi deschiderilor;
  3.         întinderea oţelurilor printr-o nouă strângere a împrejmuirii şi ancorării.

b. Susţinerile

Procedeele clasice de susţinere, cu sprijinirea pe sol la exteriorul construcţiilor, nu trebuie să fie aplicate decât în cazul în care împrejmuirea şi prinderea sunt insuficiente ca realizare. Aceste susţineri necesită de fapt o ridicare pe sol adesea dificil de realizat corespunzător. Adesea, în cazul replicilor, ele transmit direct şi brutal mişcarea solului în părţile înalte ale structurii, aceasta instant în plină fază a vibraţiei şi pot acţiona ca berbecii provocând distrugerea elementelor pe care sunt aparent susţinute. Susţinerile nu sunt în general necesare decât în cazul unui aparent echilibru stabil  (construcţii înclinate dintr-un singur bloc), pentru uşurarea fundaţiei sau pentru susţinerea structurii izolate influenţată mai puţin de sol.

Susţinerile pe suport vertical (grinzi, şevalete, portice) sunt în replică necesare pentru uşurarea stâlpilor sau secţiunilor de pereţi dezorganizate şi supuse la presiuni importante, pentru o mai bună repartiţie a greutăţii construcţiilor în cazul afectării fundaţiei sau pentru susţinerea elementelor instabile, de exemplu: lintou distrus, planşeu desprins, boltă deformată. Aplicarea acestui tip de suport temporar, întotdeauna delicat (şi mai mult în perioada de activitate seismică), poate fi încredinţată specialiştilor foarte calificaţi.

c. Demontarea

Structurile fragile foarte afectate, în particular elemente decorative de dimensiuni modeste trebuie adesea să fie date jos şi materialele lor stocate la adăpost. Operaţiunea va fi înregistrată prin numeroase fotografii, elementele depozitate (pietre şlefuite mai ales) vor fi numerotate înaintea depozitării cu vopsea care nu se şterge şi numerele trecute pe un carnet de demontare. Depozitarea acestor elemente va fi făcută după o ordine logică corespunzătoare unei remontări uşoare (Fig. 31). Depunerea unor asemenea structuri este mai dificilă în cazul zidăriei de cărămidă, mai ales dacă sunt acoperite cu tencuială sau sculptate. Se va căuta pe cât este posibil să se depună elementele întregi, constituite din mai multe cărămizi încă legate cu mortarul lor.

d. Osatura din lemn

Lucrările de şarpantă rezistă adesea mai bine la seisme datorită unei mai mari flexibilităţi şi contravântuirile dovedesc chiar construirea lor pentru parametri de rezistenţă la rafalele de vânt. Totuşi, dacă acceleraţia seismică este foarte puternică, ele pot antrena ruperea pieselor contravântuirii şi descompunerea ansamblurilor. Se observă deci o înclinare generală a structurii sau prăbuşirea sa.

Măsurile de salvare a lucrărilor afectate includ ridicarea contravântuirii temporare (tendoane metalice, piese de lemn  etc.) pentru stabilizarea înclinării (Fig. 28). În cazuri mai grave, demontarea structurii şi depunerea pieselor şarpantei şi materialelor de acoperire vor fi rezolvate mai atent.

e. Repartiţia adăposturilor temporare

Instalarea adăposturilor temporare, în cazul elementelor fragile care trebuie să fie protejate, este în principiu terminată (vezi capitolul 4). În alte cazuri, odată structurile provizorii stabilizate, este necesară repararea  acoperişului pentru a împiedica ploaia să pătrundă şi să impregneze zidăria sau să afecteze osatura (şarpante, planşee, scări etc.). După natura şi starea adăpostului se vor utiliza fie materiale provizorii uşoare (plăci ondulate, nervuri din metal sau plastic), fie materiale originale recuperate, dacă este posibil (ţigle, ardezie). Este totuşi de preferat diminuarea greutăţii părţilor înalte pentru uşurarea structurii afectate.

f. Protecţia elementelor netransportabile

Va fi uneori necesar să se asigure protecţia temporară a elementelor cu valoare excepţională şi netransportabile (altar, groapă, statuete sau ansambluri sculptate etc.). Într-o primă fază (perioada critică) o protecţie cu saci de nisip este o măsură acceptabilă. Prin urmare, o protecţie corectă contra căderii bucăţilor de zidărie de la partea superioară poate fi asigurată printr-un adăpost solid construit (lemn sau metal), adesea triunghiular şi conceput pentru a rezista la greutate (Fig. 29), acoperit cu planşee groase (cel puţin 25 mm).

Odată monumentele afectate stabilizate provizoriu devin mai puţin periculoase la penetrări sau la lucrările din apropiere. Este timpul trierii sfărâmăturilor părţilor înalte prăbuşite.

Dacă se găseşte personal disponibil, această operaţie va putea fi începută mai curând în monumentele distruse în întregime şi în majoritatea cazurilor în care structurile rămase în picioare nu sunt periculoase pentru lucrători şi în care sfărâmăturile acumulate reprezintă un pericol pentru monument; de exemplu, în cazul în care bolta este prăbuşită, rămânând în picioare pereţii relativ puţin ridicaţi, contra cărora sfărâmăturile exercită o presiune care poate contribui la prăbuşire (Fig. 30a) sau în cazul în care sfărâmăturile construcţiei sunt grupate contra unei alte structuri (Fig. 30b).

Dar de regulă, pentru securitatea lucrătorilor se va interzice începerea ridicării sfărâmăturilor înainte de a fi ameliorată stabilitatea tuturor părţilor importante ale zidurilor rămase în picioare.

În toate cazurile ridicarea sfărâmăturilor este însoţită de trierea lor. Amplasamentele vor trebui desemnate pentru depozitarea fiecărei categorii: pietriş şi moloz, cărămizi intacte, pietre fasonate, elemente de acoperire recuperabile, bârne, grinzi şi piese de şarpantă, elemente de tâmplărie (uşi, ferestre, scări etc.), mici elemente valoroase (exemplu: bucăţi de tencuială cu pictură luându-se în considerare faptul că se pot reuni), fierărie, obiectele de artă şi colecţiile se evacuează spre locurile de conservare a bunurilor mobile (Fig. 31).

În măsura posibilităţii aceste elemente vor fi depuse şi triate în exteriorul monumentului. Amplasamentele alese au între ele spaţii de trecere destul de largă (interval corespunzător trecerii unei roabe, 1 m dacă este posibil pentru un vehicul de şantier 2,5 m). Se va evita de asemenea prin întreruperi în rânduri a debriurilor, amestecarea materialelor provenite de la diferite construcţii. Este bine să se identifice prin numere pictate sau gravate piesele importante, reutilizabile sau nu (pietre fasonate, bârne, uşi, ferestre, obloane, balustrade etc.). Acest număr va fi menţionat pe un caiet special sau se notează în momentul ridicării provenienţa precisă, dacă este cunoscută sau locul exact din care piesa a fost recuperată (aceste numere pot fi puse pe un plan al monumentului). Conservarea diferitelor fragmente, chiar şi a celor nereutilizabile, dar care vor fi utilizate pentru moment la restaurarea monumentului (de exemplu bucăţi de ferestre pentru reproducerea profilelor de tâmplărie).

Ideală este dispunerea pe locul necesar  în zona monumentelor: curtea mare accesibilă camioanelor, parc etc. În cazul în care nu există această situaţie terenul degajat va fi ales cât mai aproape posibil – va trebui închis printr-o împrejmuire. În cazul riscului de jaf, micile bucăţi vor fi puse la adăpost într-un loc închis.

În locurile de regrupare şi depozitare, specialiştii în conservare vor organiza clasarea obiectelor, evaluarea stării lor, selectarea măsurilor pe termen lung de tratare şi conservare. Şi nu numai, fişele de evaluare utilizate după seism în Muntenegru pot fi folosite pentru stabilirea bilanţului general al catastrofei, degajarea intervenţiilor prioritare şi definirea cu precizie a necesarului de personal, a echipamentului şi materialului.

Trecând perioada critică, serviciul va găsi în general întăriri şi ajutor la diverse organizaţii.

a. Asistenţa naţională

Capitala şi/sau alte oraşe ale ţării pot veni să ajute serviciul de conservare a patrimoniului cultural. Pe cât posibil, o întâlnire de coordonare trebuie organizată pentru distribuirea sarcinilor în funcţie de necesităţi.

Ca în cazul seismului din 15 aprilie 1979 din Muntenegru. Numeroase monumente istorice sunt în grija serviciului pentru protecţia monumentelor din Muntenegru, situat la Cetjne (veche capitală a ţării), care se găseşte în limita zonei sinistrate. Fiecare republică care forma ansamblul Republicii Federale Iugoslavia poseda un serviciu similar pentru protecţia monumentelor sale, ai cărui reprezentanţi s-au reunit la Cetjne şi fiecare republică a luat în grijă una dintre comunităţile mai afectate din punct de vedere al patrimoniului cultural. În legătură cu serviciul din Muntenegru, fiecare serviciu a realizat cu personalul său o evaluare a pagubelor şi a pregătit măsurile de salvare în zona care îi era afectată.

Având în vedere întreruperile forţate ale activităţii normale, adesea chiar întreruperea surselor de energie (electricitate, aprovizionare şi carburanţi) se întâmpla des ca operaţiunile simple în timp normal, să nu mai fie posibile. Este necesar ca acţiunile să se execute în afara zonei sinistrate, în oraşul cel mai apropiat.

Se pot da câteva exemple:

  •  imprimarea carnetelor cu fişe de evacuare a bunurilor mobile (capitolul 3, b – Fig.3)
  • imprimarea fişelor de evaluare a pagubelor (cap. 5, b – Fig.18) şi fişelor de evaluare a pagubelor pentru bunurile mobile (cap. 8). (Se precizează pentru toate aceste lucrări de imprimare textul exact, formatul, numărul de exemplare).
  • furnitura sau fabricarea materialului pentru refacerea structurii: întinzătoare de cablu, platină în unghi, cabluri, oţel şi beton, foarfeci, piuliţe, buloane, cuie, lemn pentru construcţie etc. (cap. 6)
  •  trimiterea de material de şantier: scări, eşafoade demontabile, planşee, lopeţi, târnăcoape, roabe, maşini uşoare de transport etc.
  • trimiterea de material de securitate (căşti, pantofi, lanterne şi baterii, truse de prim-ajutor etc).
  • trimiterea de vehicule sau maşini de  şantier.

Sporirea personalului se va face în principiu de la alte agenţii regionale ale serviciului. Trecând perioada critică, necesităţile imediate privesc personalul de control (evacuarea bunurilor mobile) şi mai ales profesioniştii (ingineri, arhitecţi, şefi de şantier) pentru a trece la evaluarea pagubelor şi punerea în aplicare a metodelor de salvare. Când bunurile mobile sunt numeroase, trebuie cerut de asemenea serviciilor naţionale sau regionale (muzee, biblioteci, arhive etc.) un număr mai mare de specialişti competenţi, echipament şi produsele necesare conservării diverselor categorii de obiecte.

b. Asistenţa internaţională

În primele zile, asistenţa internaţională directă se va desfăşura prin activităţi prioritare de salvare a populaţiei şi ajutarea sinistraţilor. Pentru protecţia patrimoniului cultural, asistenţa va veni în primul rând de la organizaţia însărcinată cu acest domeniu: UNESCO (Departamentul patrimoniului cultural) [1] , ICOMOS [2] , ICOM [3] , ICCROM [4] . Aceste organizaţii trimit de la început sau cer ţărilor înscrise un specialist care va face un raport asupra situaţiei locale. Dacă serviciul este în măsură să furnizeze imediat, acesta va trimite bilanţul şi evaluările precise, misiunea sa putând fi scurtă şi eficace [5] . Coordonarea între posibilitatea asistenţei oferite de aceste organizaţii trebuie să fie studiată de serviciu pentru a evita dublurile inutile.

Este posibil să ceară acestor organizaţii:

  • să trimită experţi şi specialişti pentru lucrări precise (evaluarea pagubelor, măsuri de salvare, conservarea bunurilor mobile, studiul proiectelor de restaurare, relevee fotogrametrice etc);
  •  să trimită echipe sau material nedisponibile în ţară în cantităţi suficiente (vehicule, materiale de şantier, eşafoade demontabile, echipament sau produse fotografice, de conservare etc.).

De fapt, ţinând cont în particular de neglijarea achiziţiilor şi transportul materialelor, asistenţa internaţională va fi mult mai precisă în timpul fazei următoare, adică pentru întărirea definitivă a structurilor, restaurarea monumentelor, conservarea bunurilor mobile etc., care în zona seismică sunt activităţi foarte specializate şi extrem de delicate. Această fază secundă poate fi pregătită în avans, îndeosebi prin asistenţă internaţională, prin trimiterea cu burse pentru formare specializată (genie seismică, conservare a monumentelor şi obiectelor de artă, conservarea picturii murale, fotogrametrie arhitecturală etc.), la întoarcere, aceşti bursieri vor deveni cadre ale serviciului, pentru punerea în aplicare a restaurării patrimoniului cultural al regiunii devastate.

[1] UNESCO Departamentul Patrimoniului Cultural
7, place de Fontenoy
75700 Paris France   cable: UNESCO PARIS  telex: 204.461+  Paris

[2] ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor)
Hotel Saint-Aignan
75, rue du Temple
75003 Paris, France cable: ICOMOS PARIS telex: 240.918 TRACE F ref. 617

[3] ICOM (Consiliul Internaţional al Muzeelor)
1, rue Miollis
75732 Paris Cédex 15 Cable: ICOM PARIS telex: c/o Unesco

[4] ICCROM (Centrul internaţional de studii pentru conservarea şi restaurarea bunurilor culturale) 13, via di S. Michele 00153 Roma; Italia  Cable: INTERCONCERTO ROME  Telex: 613.114 ICCROM

[5] Adesea, serviciul trebuie să conducă trimiterea fiecărei organizaţii pe un număr mare de monumente, pe ansamblul zonei sinistrate, ceea  ce implică utilizarea timp de mai multe zile a unui vehicul, şofer şi personal. O cale mai economică va fi luată numai în câteva cazuri reprezentative şi va furniza informaţii corespunzătoare (fotografii, hărţi, planuri de monumente, descrierea pagubelor) pentru întreaga zonă.

Desigur, cutremurele de pământ mai slabe – fără excepţie – pot fi prevăzute în stadiul actual al cercetărilor seismologice; se cunoaşte mai puţin sigur zona în care ele se pot produce. Este posibil ca aceste zone să se pregătească în eventualitatea unui seism şi să se ia în consecinţă măsuri, pentru a exista chiar un răspuns la catastrofă.

a.  Evaluarea ameninţării seismice

Se cunosc cu o destul de bună precizie zonele seismice ale globului, care corespund limitelor marilor plăci tectonice, care susţin continentele şi oceanele (Fig. 32). În fiecare ţară sunt publicate hărţi seismice, reviste periodice complete şi precise. Totuşi, aceste hărţi au în general o răspândire foarte restrânsă, îndreptăţind includerea ca disciplină şi în cadrul organismelor, hărţile seismice sunt destul de puţin cunoscute responsabililor conservării monumentelor.

Aceste hărţi indică mai multe zone, diferenţiate prin gravitatea pericolului după diferiţi parametri: intensitatea maximală observată istoric, intensităţi maximale previzibile, accelerări maximale previzibile etc. Ele pot fi completate prin hărţi cu microzone seismice, care încep să fie publicate pentru anumite oraşe sau regiuni: ele iau în considerare comportamentul zonal al subsolului, care poate atenua sau amplifica efectele unui seism şi permit în consecinţă o apreciere foarte exactă într-un punct dat (de exemplu pentru un moment) a pericolului seismic.

Studiile seismologice şi geotehnice necesare acestui studiu sunt mai mult sau mai puţin avansate după ţară, dar există peste tot cel puţin o hartă naţională. Este deci recomandat un serviciu naţional pentru protecţia patrimoniului cultural în fiecare ţară, să se ceară organismului responsabil o copie cât mai recentă a hărţii de seismicitate şi localizarea pe această hartă a monumentelor istorice protejate, oraşelor şi cartierelor vechi, siturilor arheologice şi principalelor muzee şi biblioteci din ţară. Astfel se va avea o viziune clară a siturilor mai expuse şi priorităţilor observate.

Informaţiile astfel realizate vor fi comunicate serviciului răspunzător din fiecare regiune cu o copie a hărţii seismice indicând situaţia fiecărui monument în raport cu diversele zone seismice.

b.    Planuri de urgenţă

Autorităţile civile şi militare au pregătite planuri de urgenţă în regiunile seismice, aplicabile chiar când survine catastrofa, care prevăd mai multe scenarii, luând în considerare condiţiile locale, repartiţia obiectivelor vitale şi coordonarea activităţii de salvare. Aceste planuri sunt în principiu periodic revăzute şi ameliorate. Responsabilii serviciului, atât pe plan naţional cât şi regional, vor trebui să ceară comunicarea acestor planuri, prezentarea observaţiilor lor, participarea la revizuire (sau la elaborarea lor) pentru a face să se includă şi protecţia patrimoniului cultural.

c.     Documentaţia

Cunoaşterea precisă a fiecărui monument este unul din factorii decisivi după un seism, pentru evaluarea corespunzătoare a pagubelor şi măsurilor de salvare. În plus, o documentaţie detaliată asupra formei şi stării monumentului înaintea seismului este indispensabilă pentru refacerea sa în starea ulterioară, restaurarea şi conservarea sa.

Trebuie grupat pentru fiecare monument:

  • un dosar grafic precis la o scară corespunzătoare dimensiunilor monumentului (mai puţin 1:50, cu desen de detaliu la 1:20 sau 1:10), înţelegând planul diferitelor niveluri, toate elevaţiile şi tăieturile necesare;
  • dosarul tehnic cu toate lucrările de reparaţie, întreţinere, transformare;
  • o colecţie completă cu fotografii, în alb-negru şi color (vederi de ansamblu, detaliu, exterior şi interior);
  • inventare, complete şi precise, bunuri mobile care adăpostesc monumente (obiecte de artă, colecţii, mobilier, cărţi etc.);
  • referinţele bibliografice şi documentaţia asupra istoriei monumentului, de la construcţie până în zilele noastre.

Aceste documente trebuie să fie păstrate în mai multe exemplare, pe microfilme, depuse în mai multe locuri cunoscute şi verificate şi în spaţii cât mai sigure posibil. Documentele originale, în special (negative fotografice, desene originale etc.), trebuie să fie păstrate într-o construcţie cu norme antiseismice cât mai stricte.

În cazul în care o naţiune întreprinde relevee fotogrametrice ale monumentelor sale selecţia şi ordinea priorităţii monumentelor se discută ţinând cont în primul rând de situarea lor într-o zonă mai mare sau mai mică de seismicitate. Aceste monumente pot într-adevăr grav afectate sau distruse şi posibilitatea consultării releveului fotogrametric înregistrat înaintea catastrofei va fi singura şansă a unei restaurări reuşite. Campanii sistematice de efectuare de imagini fotogrametrice trebuie să fie organizate pentru toate monumentele din zonele seismice, cu posibilitatea de arhivare a perechilor de clişee într-o construcţie sigură şi neefectuarea restituirii grafice decât în caz de necesitate.

Constituirea acestei documentaţii poate fi realizată pe plan naţional, regional sau local. Este de dorit ca serviciul, în toate agenţiile locale să deţină o copie a planurilor monumentelor pe care le au în sarcină şi un set de probe fotografice.

În timpul perioadei de urgenţă, mai important pentru serviciu este să dispună de planurile simplificate ale fiecărui monument, care vor servi notării pagubelor (capitolul 5 şi Fig. 17) şi calculării necesităţilor de material (suparfeţe de acoperit, lungimea şi înălţimea eşafodajului, lungimea cablurilor pentru împrejmuire etc.). Aceste desene simplificate dar precise, la o scară mică pentru a facilita utilizarea pe teren (diverse desene ale monumentului trebuie, fără excepţie, ţinute pe o foaie normală de 210 x 297 mm, uşurând fotocopierea), vor fi pregătite de serviciu şi păstrate în două sau trei exemplare în diferite locuri judicios alese, corect clasate (pe localităţi, în fiecare district după o ordine alfabetică sau numerică) astfel încât să poată fi găsite uşor şi fără eroare dosarul fiecărui monument.

d. Păstrarea posibilităţilor de intervenţie

Una din problemele pe care le pun seismele este că nu se întâmplă des. Nici unul nu se întâmplă, sigur, dar acestea complică îndeosebi organizarea măsurilor preventive: chiar în zona cu seismicitate ridicată, nu este deloc posibil constituirea echipelor specializate de intervenţie şi să li se ceară atenţia, casca pe cap, un seism care poate nu va sosi decât în secolul viitor!

Dar poate la fel de bine să surprindă. Implicare serviciului local sau regional de conservare, măsurile posibile trebuie să vizeze ameliorarea posibilităţilor de intervenţie rapidă din timpul perioadei critice şi autonomia funcţionării sale în timp ce sunt tăiate resursele exterioare.

1. Electricitatea. Cum este frecvent ca alimentarea electrică să fie întreruptă după un seism, serviciile locale trebuie să aibă o sursă automată: generator portabil cu motor cu benzină, putere de cca. 2,5 KW sub 220 V şi 50 Hz, care să permită pe de-o parte să lumineze (trebuie să se lucreze seara în timpul primelor zile deoarece este pe teren atâta timp cât luminează), pe de altă parte face să funcţioneze aparatele: fotocopiatoare, laboratorul de fotografie pentru developare şi scoaterea clişeelor raportate echipei de inspecţie etc. Se prevăd în plus două bobine de cablu de 50 m şi conexiuni de bună calitate (fişe şi prize multiple).

2. Incendiul. Seismele sunt adesea la originea incendiilor deoarece ele provoacă scurt-circuite electrice, ruperi de conducte de gaze, bulversând construcţiile din jurul flăcărilor ridicate (bucătării, aparate de încălzit etc.). Aceste incendii pot lua rapid proporţii uriaşe (San Francisco 1906, Tokyo 1923) lupta fiind adesea imposibilă: număr mare de focuri simultane, conducte de apă tăiate, imposibilitatea de circulare pe străzile blocate de ruine etc. Trebuie să se echipeze corespunzător pe de-o parte serviciile locale, pe de altă parte fiecare monument corespunzător vulnerabilităţii sale, cu material autonom: extinctor cu spumă, rezervă de nisip, eventual pompe de apă (motor cu benzină) dacă există un punct de apă permanent în apropiere şi asigurarea grupelor de gardieni şi întregului personal.

3. Vehicule. În timpul perioadei de urgenţă, disponibilitatea vehiculelor (motociclete, maşini, camioane uşoare) este primordială pentru inspectarea monumentelor, evacuarea bunurilor mobile, evaluarea pagubelor, organizarea măsurilor de urgenţă etc. Aceasta implică vehiculele serviciului ca şi maşinile personalului (care vor fi folosite în aceste circumstanţe) dacă nu sunt afectate de seism. Trebuie deci să se selecţioneze cu grijă amplasarea garajelor şi parcărilor. În zona seismică se preferă întotdeauna garaje din materiale uşoare (metal, lemn, ciment, amiant etc.) pe osatură flexibilă (dar contravântului) de lemn sau metal, garaje zidite [1] . Se va evita mai ales parcarea maşinilor între stâlpi, sub mai multe etaje ale birourilor sau construcţiei. Staţionarea chiar şi temporară a vehiculelor va fi interzisă în apropierea construcţiilor (pe o suprafaţă egală cu de două ori înălţimea imobilului), nu prin simple panouri ci prin amenajări fizice: plantaţii, denivelări, ziduri joase, gropi etc.

4. Carburanţi. Distribuţia carburantului poate de asemenea să fie întreruptă pentru mai multe zile. Este bine deci să se păstreze într-un loc aparte (adăpost separat) dar protejat împotriva furtului, o mică rezervă de carburant pentru vehicule şi grupuri electrogene (una sau două cisterne de 200 l de benzină sau eventual motorină). În acelaşi loc se păstrează o pompă mică de mână sau cel puţin un furtun subţire pentru umplerea rezervoarelor.

5. Acţiuni preventive. Sunt posibile doar câteva acţiuni direct preventive. Bineînţeles este uşor să se tipărească anterior fişe de evaluare a pagubelor, să se fabrice o rezervă de plăcuţe în unghi şi să se cumpere oţel pentru împrejmuire, dar este sigur că se vor regăsi toate acestea repede şi în bunăstare dacă un seism survine 50 sau 100 de ani mai târziu? Este fără îndoială preferabil pentru astfel de acţiuni să se organizeze activităţi la scară naţională: imprimarea de afişe pentru a marca monumentele care pot fi trimise fiecare serviciu local sau regional şi reînnoirea la fiecare 10 ani  (ceea ce are avantajul de a atrage atenţia responsabililor de ameninţarea seismului) a tipăririi de diverse fişe, stocării de materiale etc. care pot fi trimise în regiunile sinistrate imediat ce este anunţat un seism.

La scara serviciului local este mai indicat să se organizeze o aprovizionare regulată cu furnituri astfel încât să existe întotdeauna o rezervă suficientă pentru perioada critică, decât să fie o rezervă moartă de material care riscă să devină inutilizabilă sau să fie deteriorată de seism. De exemplu: în afara materialului indicat mai sus (paragraf 2, 3, 4) trebuie avute în permanenţă filme, hârtie şi produse fotografice, baterii pentru lanterne şi aparate (maşini de calcul, aparate fotografice etc.), rechizite de birou şi de desen. Dar ar fi o greşeală să se păstreze aceste rechizite într-un dulap cu eticheta „a nu se deschide decât în caz de seism”. Trebuie să se utilizeze în mod regulat această rezervă înlocuindu-se produsele consumate astfel încât să se evite deteriorarea lor (filme, hârtie foto): trebuie să existe o rezervă de consumabile pentru aproximativ un an, care va fi poate utilizată în două sau trei săptămâni în caz de cutremur.

d. Întreţinerea monumentelor

Trebuie insistat asupra importanţei primordiale pe care o are starea de conservare a monumentului în caz de seism. Am văzut mai sus (capitolul 5) că seismele antrenează ruptura zidăriei după liniile mai slabe de rezistenţă. Unele puncte slabe cum sunt deschiderile (de ferestre şi uşi) fac parte integrantă din monument şi nu pot fi eliminate dar orice carenţă accidentală a unei clădiri, de exemplu o legătură necorespunzătoare între ziduri (fie că au fost construite simultan sau nu) o tasare a fundaţiei, fisuri, asamblarea şarpantei necorespunzător etc. constituie factori agravanţi ai pagubelor.

Întreţinerea regulată şi corectă a monumentelor după metodele clasice ale unei bune conservări are în zonele seismice o importanţă mai mare decât în alte părţi. Cu ocazia mai multor seisme experienţa a demonstrat că zidăria corect reparată şi întreţinută, chiar fără împrejmuire (susţinere cu cabluri) sau refacere preventivă rezistă cu un minim de daune şi uneori chiar fără probleme în timp ce în imediata vecinătate clădiri rău întreţinute sau neîntreţinute deloc se dislocau sau se prăbuşeau. Această necesitate imperioasă a unei bune întreţineri înseamnă înainte de toate inspectarea periodică a tuturor monumentelor asupra cărora orice lipsă trebuie să fie imediat notată şi reparată cât mai curând posibil.

Metodele de reparare a distrugerilor uşoare nu diferă de regulile curente ale conservării monumentelor. Se va evita bineînţeles pentru toate reparaţiile de zidărie veche folosirea mortarului de ciment prea rigid şi casant căruia i se va prefera mortarul de var pentru a obţine cea mai mare omogenitate posibilă a clădirii reparate.

Lucrările trebuie, totuşi, în zonele seismice mai mult decât în alte zone, conduse cu mare grijă, căci  cea mai mică neglijenţă poate fi periculoasă. Chiar lucrări curente de transformare şi amenajare trebuie dirijate cu prudenţă:  s-a remarcat că după cutremurul de la Frioul (Italia, 1976) simplele lucrări de modernizare ale vechilor clădiri au avut consecinţe grave. Montarea sistemului de apă şi electricitate în pereţii de molon grosier pentru a amenaja săli de baie a provocat pagube materiale: era mai uşor să se ridice o piatră integral, decât să se spargă zidul. Umplute la refuz cu materiale şi mortar de diferite tipuri aceste ramificaţii au devenit linii eterogene în zidărie după care pereţii sau fracturat în timpul seismului : agravarea pagubelor a dus la slăbirea structurii.

În cazul distrugerii grave implicând lucrări de reparaţie sau amenajări speciale, este necesar să se ia în considerare situaţia de moment într-o zonă seismică pentru studiul metodelor de punere în aplicare. Trebuie întotdeauna în acest caz să se poată consulta un specialist în seismologie şi să se profite de lucrările de ameliorare a rezistenţei globale a structurii contra cutremurelor. Pentru monumentele complexe este vorba de lucrări foarte specializate în cazul în care arhitecţii şi inginerii sunt în general insuficient pregătiţi. Trebuie să se efectueze un studiu de vulnerabilitate, examen geotectonic al regiunii, analiza geotectonică a solului de fundaţie, analiza dinamică a structurii şi studierea comportamentului său previzibil după diferiţi parametrii seismici.

Note

[1] În cazul mişcărilor de teren din San Fernando (U.S.A, 9 februarie 1971), adăpostul de beton armat din parcul de ambulanţe al spitalului „Oliew View” s-a prăbuşit pe vehicule. Ne imaginăm că ambulanţele sunt necesare după seism în aceeaşi măsură a trebuit evacuat spitalul, grav afectat şi că prăbuşirea blocului tehnic de electricitate a afectat în aceeaşi măsură telefonul  şi radioul. Toate măsurile luate, maşinile de serviciu sunt în cazul unei catastrofe de aceeaşi importanţă ca şi ambulanţele spitalului.

UNESCO Departamentul Patrimoniului Cultural
7, place de Fontenoy
75700 Paris France   cable: UNESCO PARIS  telex: 204.461+  Paris

ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor)
Hotel Saint-Aignan
75, rue du Temple
75003 Paris, France cable: ICOMOS PARIS telex: 240.918 TRACE F ref. 617

ICOM (Consiliul Internaţional al Muzeelor)
1, rue Miollis
75732 Paris Cédex 15 Cable: ICOM PARIS telex: c/o Unesco

ICCROM (Centrul internaţional de studii pentru conservarea şi restaurarea bunurilor culturale) 13, via di S. Michele 00153 Roma; Italia  Cable: INTERCONCERTO ROME  Telex: 613.114 ICCROM

Cercetări experimentale și teoretice pentru reducerea riscului seismic la clădirile de patrimoniu

Autori: prof. univ. dr. ing. Dan Lungu, prof. univ. dr. ing. Radu Văcăreanu, lect. univ. dr. ing. Cristian Arion, ing. Basarab Chesca, Florentina Udrea

Rezumat: Articolul prezintă cercetări teoretice și experimentale pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor/ clădirilor din România ce aparțin patrimoniului cultural național și elaborarea strategiei de intervenție specifică acestei categorii de construcții. S-a urmărit stabilirea măsurilor de prioritizare a intervenției de punere în siguranță a construcțiilor aparținând patrimoniului cultural național.

Catedrala Mitropoliei Moldovei şi a Bucovinei cu Hramul „Înălţarea Domnului” din Iași

Biserica Mănăstirii Golia

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat

Biserica „Sfinții Voievozi” ai Mănăstirii Agapia

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bixad

Hanul Gabroveni din București

Biserica „Sfintii Voievozi” din Târgoviște

Biserica din Brădet

Biserica „Sfintii Voievozi” din Slăvițești

Mănăstirea Horezu

Biserica „Cuvioasa Paraschiva” a Mănăstirii Gura Motrului

Biserica Schitului Topolnița