Pe data de 29 noiembrie, în ajunul sărbătorii dedicate Sfântului Andrei, denumită popular și Ziua Lupului, are loc așa numita Noapte a Strigoilor.
În multe zone ale țării se crede că în această noapte strigoii, ființe malefice cu caracteristici și forme ce diferă de la o regiune la alta, vizitează gospodăriile sătenilor cu scopul de a produce stricăciuni, manifestate prin infertilitate, boală și compromiterea recoltelor anului viitor. După alte credințe, lupii devin extrem de activi și de temut în această noapte, aceste animale fiind legate și de alte sărbători populare de iarnă.
Dezlănțuirea forțelor malefice este asociată cu dezlănțuirea forțelor naturii, căci Sărbătoarea Sfântului Andrei marchează începutul iernii. Astfel, viscolul, crivățul și vremea potrivnică devin expresii ale spiritelor neliniștite, care căpătau acum putere și se plimbau nestingherite pe pământ.
Strigoii sau moroii, cum mai sunt ei denumiți, ocupă un rol fundamental în memoria colectivă a comunităților tradiționale românești, dată fiind proximitatea acestor ființe de spațiul locuit al sătenilor. Strigoiul nu era doar un defunct care își agasa rudele, el putea fi orice sătean viu, tânăr sau bătrân, băiat sau fată, care în urma unor circumstanțe speciale a devenit strigoi/strigoaie și care noaptea, în timpul somnului, se preschimbă în animal și se strecoară din casă pentru a aduce necazuri, uneori în mod inconștient. Cei din urmă mai sunt cunoscuți și sub numele de pricolici.
În noaptea de 29 noiembrie, tradiția spune că strigoii, atât cei vii cât și cei morți, încălecau pe cozi de mătură, pe butoaie ori melițe (unelte de lemn folosite pentru a curăța inul și cânepa de părțile lemnoase) găsite în curțile oamenilor și se întâlneau în locuri știute doar de ei pentru a se război până la cântatul cocoșilor, cauzându-și răni și zgârieturi pe corp. Cei care nu participau la această luptă mergeau la răspântii de drumuri și dansau până dimineața, ori mergeau pe la casele oamenilor pentru a suge sângele acestora ori al vitelor lor.
Pentru a scăpa de vizitele strigoilor au fost elaborate, în special de către femei, tot felul de ritualuri menite să alunge ființele necurate și să purifice spațiul locuit. De exemplu, se strângeau melițele și celelalte obiecte de pe bătătură și se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, hornul, ușile casei și grajdurilor, pentru ca spiritele necurate să fie ținute deoparte. Pentru o protecție sporită, sătenii făceau semnul crucii și se ungeau și pe ei înșiși cu usturoi pe frunte, pe piept, pe spate și la încheieturi. Alături de usturoi, oamenii mai foloseau în ritualuri și alte ingrediente cu proprietăți protectoare, cum ar fi sarea și semințele de mac.
Prin părțile Moldovei, Noaptea Strigoilor se mai numea și Păzitul Usturoiului, celebrându-se ca un fel de revelion, în care tinerii făceau zgomot, mâncau, beau și dansau ținând în mâini câteva căpățâni de usturoi, păzite în prealabil de o bătrână la lumina lumânării. Acest usturoi căpăta puteri magice, fiind folosit în decursul anului viitor la farmece de dragoste sau ca leac pentru anumite boli.
Noaptea de 29 noiembrie era considerată un punct de trecere, propice pentru desfășurarea de practici magice sau cu caracter oracular. Cu acest prilej, se făceau tot felul de previziuni asupra recoltei, a vremii cât și a posibilității ca fetele din sat să-și întâlnească ursitul în anul viitor. În cel din urmă caz, fetele trebuiau să facă anumite ritualuri. Spre exemplu, în Vaslui și Bucovina, fetele făceau o turtiță specială numită turta lui Andrei sau Indrei, care se consuma înainte de culcare, pentru ca ursitul să le apară în vis.
Alături de aceste practici au loc și ritualuri de fertilitate pentru anul viitor, căci Sărbătoarea Sfântului Andrei marchează nu doar începutul iernii, ci și sfârșitul anului. În scop simbolic, fetele confecționau păpuși din cârpă numite Andrei, ce reprezentau anul care tocmai a trecut și le așezau pe o laviță, jelindu-le ca pe un mort. Pentru apărarea de strigoi cât și pentru fertilitatea vitelor se făcea o băutură fermentată din mălai și făină numită covașă, care era împărțită prin vecini și consumată de toți sătenii, mai ales prin părțile estice ale țării. Acestor practici li se adaugă însă multe altele, fiecare cu specificul ei local sau regional.
Noaptea Strigoilor și respectiv, Sărbătoarea Sfântului Andrei, fac parte dintr-o serie mai largă de zile importante dedicate cultului moșilor și al strămoșilor, având ca scop liniștirea spiritelor morților și alungarea entităților malefice din comunitate, pentru a se purifica și a se asigura bunăstarea întregii comunități în anul ce va urma.
Ritualurile care au loc în mod tradițional în Noaptea Strigoilor au rădăcini precreștine, acestea fiind încorporate în sărbătoarea Sfântului Andrei și amintite și astăzi de către oamenii care mai țin minte din bătrâni vechile obiceiuri. Se pot întrezări similitudini între aceste practici și cele care aveau loc la popoarele celtice cu ocazia unei sărbători numite Samhain (pronunțată Sow-in), sărbătoare care a stat la baza binecunoscutului Halloween din data de 31 octombrie. Printre elementele comune se pot enumera: celebrarea sfârșitului de an și începutului iernii, slăbirea liniei de demarcație între lumea celor vii și lumea celor morți și, implicit, întoarcerea celor morți printre cei vii, practicarea de ritualuri de protecție și alungare a spiritelor malefice ori a ritualurilor cu caracter oracular.
Mai multe informații despre strigoi, moroi și alte duhuri din mitologia românească puteți găsi accesând link-urile de mai jos:
🕮 https://biblioteca-digitala.ro/…
🕮 https://www.academia.edu/…/Strigoii_Cluj_Napoca_Dacia…
Despre un caz real de dedemonizare, sau uciderea unui strigoi, puteți citi în articolul numit Dedemonizarea sau uciderea strigoilor – radiografia unui caz din Ciutelec, județul Bihor (1854), scris de către Blaga Mihoc și publicat în numărul XXX din Crisia, în anul 2000
Despre acțiunile strigoilor și însemnătatea lor puteți citi în articolul intitulat Crize magice și antidoturi rituale. Magie erotică, terapeutică și antiterapeutică la Peceiu – Sălaj, scris de către Camelia Burghele în anul 2014, publicat în numărul XXXVI al revistei Acta Musei Porolissensis.
Mai multe imagini și informații despre sărbătoarea Sfântului Andrei și despre obiceiuri tradiționale de iarnă puteți găsi în secțiunea Etnografie de pe site-ul nostru.