Conform legendei, aflat în cafeneaua „Cabaret Voltaire” din Zurich, la începutul lui februarie 1916, împreună cu alți artiști ai vremii, scriitorul Tristan Tzara creează un nou curent de avangardă numit Dada. Această nouă manieră de exprimare artistică, asociată mai degrabă cu o formă de protest, a produs o revoluție majoră în domeniul literaturii și al artelor plastice, deschizând poarta unor noi manifestări ale spiritului uman, eliberat de canoanele clasice de redare a frumosului.
Poetul și eseistul român de origine evreiască Samuel Rosenstock, mult mai bine cunoscut după numele de Tristan Tzara, s-a născut la 16 aprilie 1896, în comuna Moinești din județul Bacău. Acesta se făcuse remarcat încă din liceu, când împreună cu pictorul Marcel Iancu și poetul și prozatorul Ion Vinea, fonda revista „Simbolul” sub îndrumarea binecunoscutului simbolist român Alexandru Macedonski și a lui Iosif Iser, unul dintre cei mai importanți pictori ai vremii.

În toamna anului 1915, Samuel Rosenstock părăsește țara și își găsește refugiu la Zürich, Elveția, unde avea să devină cunoscut sub numele de Tristan Tzara. Acest pseudonim, adoptat de scriitor înaintea plecării sale, reprezenta un joc de cuvinte prin care acesta își exprima starea de spirit în care se găsea în anii aceia: „Trist în țară”.
Mișcarea Dada, născută în jurul datei de 8 februarie 1916, a fost rezultatul minților și a simțirii la unison a mai multor tineri intelectuali din Europa, cum ar fi: scriitorii Richard Huelsenbeck, Hugo Ball și partenera acestuia, Emmy Hennings, artistul plastic Hans Arp, pictorul român Marcel Iancu, alături de pictorii Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst și Kurt Schwitters, reuniți de spiritul neobosit al scriitorului Tristan Tzara.
Unele teorii susțin că denumirea de „Dada” îi poate fi atribuită acestuia, într-o sforțare de a crea un nume care să nu poată fi asociat vreunei școli sau vreunui partid și pentru a se putea feri de binecunoscutul sufix: -ism.
Apărută ca reacție împotriva Primului Război Mondial și a tuturor manifestărilor vieții culturale de până atunci, mișcarea se dorea anti tot: anti-război, anti burghezie, anti naționalism, anti instituții, anti rutină, anti materialism și anti artă. Însăși denumirea mișcării reflecta caracterul ei echivoc și ambiguu: Dada însemna tot și nimic, era o stare a minții, un nou univers creat ca o alternativă la nesiguranța individuală și la ororile războiului ce se dezlănțuiau în jur.
Manifestațiile Dada aveau loc în incinta localului Cabaret Voltaire și constau în recitarea de poezii, organizarea de expoziții și de sesiuni de citire, de dansuri și alte astfel de activități, care s-au desfășurat în acest centru al avangardei timp de 6 luni.
Tristan Tzara a făcut eforturi mari de popularizare a mișcării, editând periodicul „DADA”, începând cu iunie 1916 și reușind să atragă mulți alți artiști în grupul de la Zürich. În anul următor, împreună cu Hugo Ball, acesta deschide expoziția permanentă „Galeria DADA”. Un alt moment important pentru mișcare este seara de 23 iulie 1918, când Tristan citește „Manifestul DADA 1918”, considerat actul fondator al mișcării.
În anul 1919, Tzara se mută la Paris, unde își desfășoară activitățile de popularizare a mișcării prin experimente teribiliste pentru acele timpuri, spre șocul publicului, culminând cu un spectacol în luna martie 1920, când a interpretat împreună cu publicul, o melodie intitulată „Vaseline symphonique”.
Declinul mișcării avea să se simtă încă din acei ani, când se va produce și scindarea între mișcarea Dada și suprarealism. Cu toate acestea, influența mișcării Dada avea să se simtă în maniera artistică adoptată de mulți artiști avangardiști de mai apoi.
În România, mișcarea Dada a fost simțită la începutul anilor 1920, fiind slab reprezentată și puțin apreciată de către criticii literari. Personalități precum Nicolae Iorga, Ovid Densușianu, Camil Petrescu sau Benjamin Fondane refuză să accepte validitatea acestei manifestări artistice. Criticul literar Eugen Lovinescu observă influența pe care Tristan Tzara o exercita asupra tinerilor autori avangardiști, catalogând mișcarea ca pe o formă de „extremism” literar. Cu toate acestea, unele manuscrise și lucrări artistice de influență dada apar în reviste precum „Unu”, „Contimporanul”, „Integral”, „Punct” și „75HP”.
Dacă doriți să citiți poezii sau lucrări în proză semnate de Tristan Tzara, puteți accesa website-ul Poeții Noștri.
Pentru formarea unei imagini vizuale asupra lucrărilor artiștilor dada, puteți viziona o serie de opere semnate de unul dintre întemeietorii mișcării, Marcel Iancu.
În baza de date „Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național”, administrată de Institutul Național al Patrimoniului, puteți consulta un număr de 55 de lucrări semnate Marcel Iancu.