La 6 septembrie 1817 s-a născut Mihail Kogălniceanu, figura politică de prim rang în procesul de modernizare a societății românești, al cărui nume va rămâne profund asociat cu marile transformări social-politice din perioada formării României moderne, fiind considerat de Nicolae Iorga „începătorul culturii românești” al secolului XIX.
Urmându-și studiile în Franța și Germania, tânărul Kogălniceanu își descoperă înclinațiile sale politice, însușindu-și o orientare liberală și o viziune democratică asupra societății. Cunoscut pentru atitudinile sale progresiste, Mihail Kogălniceanu a devenit o personalitate emblematică în timpul revoluției de la 1848, aflându-se în avangarda politicii naționaliste. Criticând regimul impus de Regulamentul Organic încă de la adoptare, Kogălniceanu a lansat propriul manifest pentru reformă în vremea revoluției moldovene de la 1848, „Dorințele Partidei Naționale din Moldova”.
În a doua jumătate a secolului XIX, ca reprezentant al Partidei Naționale și membru în Divanul ad-hoc din Moldova, și-a concentrat eforturile pe rezolvarea nedreptăților de pe urma existenței inegalității sociale dintre boieri și țărănime. „Atunci am jurat, împreună cu generaţia mea, să nu murim până nu vom desfiinţa bătaia, sclavia, până nu vom face în ţara noastră din toţi oamenii cetăţeni”, mărturisea Kogălniceanu, trecând în revistă perioada în care se afla în funcția de aghiotant al domnitorului Mihail Sturdza. Totodată, Kogălniceanu a continuat să își asume rolul de purtător de cuvânt al cauzei unioniste, fiind cel care a elaborat hotărârile Divanului ad-hoc adoptate la 7 octombrie 1857.
Odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Principatele Române, în perioada cuprinsă între 1859 și 1865, Kogălniceanu a fost numit cu mai multe ocazii liderul cabinetului Principatelor Unite, având un rol deosebit de important în procesul de implementare a reformelor din timpul domniei lui Cuza. Dintre proiectele politice de reformă de care Kogălniceanu și-a asociat numele se numără reforma agrară, legea secularizării averilor mănăstirești, legea instrucțiunii publice, precum și modificarea legii electorale.
Privind activitatea sa politică, Kogălniceanu nu s-a considerat niciodată „revoluţionar de stradă”, punctând faptul că întregul set de reforme la care a luat parte le-a înfăptuit ca „om de guvern”. De-a lungul deceniilor, acesta a îndeplinit funcția de ministru de interne în 4 guverne în perioadele 1863-1865, 1868-1870, 1878-1878, 1879-1880, ministru de afaceri externe în perioada 1876, 1877-1878 și președinte al Consiliului de Miniștri între 1863-1865.
Războiul pentru obținerea independenței României l-a prins în postura de ministru de afaceri externe. Discursul său din timpul ședinței Adunării deputaților de la 9 mai 1877 a intrat în istorie, rostind celebrele cuvinte: „suntem o națiune de sine stătătoare!”. La sfârșitul războiului, Kogălniceanu a făcut parte din delegația ce a reprezentat România la Congresul de Pace de la Berlin. Ulterior, acesta devine trimisul plenipotențiar al României la Paris din 1879 până în 1881, după care își reia activitatea parlamentară în țară.
„Ilustrul om politic”, așa cum îl descria Mihai Eminescu pe Kogălniceanu în scrierile sale, s-a remarcat de-a lungul vremii și pentru activitatea sa profesională în domeniul culturii. A editat periodicele „Alăuta românească” (1838), „Foaia sătească a Prințipatului Moldaviei” (1840-1845), „Dacia literară” (1840), „Arhiva românească” (din 1841), „Propășirea” (1844), „Progresul” (1863), „Steaua Dunării” (1855-1856).
Pe lângă lucrările sale literare, Kogălniceanu s-a distins prin studiile sociale, precum „Dezrobirea ţiganilor” (1844), și prin activitatea sa de istoric și maestru al oratoriei, inclusiv prin contribuțiile sale la deschiderea cursului de istorie națională la Academia Mihăileană și inițiativa de a publica primul volum din „Letopisețul Ţării Moldovei” în 1846. Grație contribuțiilor sale semnificative pentru societatea românească, la retragerea din viața politică, Kogălniceanu a fost ales președinte al Academiei Române, ocupând această funcție între 1887 și 1889.
În Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale regăsiți în format online volumul „Cronicele României, sau Letopisețele Moldaviei și Vlahiei”, scris de Mihail Kogălniceanu.
Puteți citi integral discursul rostit de Mihail Kogălniceanu în ședința Adunării Deputaților prin care proclama independența României.
Vă invităm să descoperiți documente și fotografii legate de Mihail Kogălniceanu în Catalogul ilustrat al bunurilor culturale mobile din patrimoniul românesc.
Mai multe studii și scrieri istorice despre Mihail Kogălniceanu în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.