La 17/29 decembrie 1863, Alexandru Ioan Cuza promulga legea secularizării averilor mănăstirești, dezbătută și votată cu majoritate de voturi în Adunarea legislativă la 13/25 decembrie. Este una dintre principalele reforme adoptate de guvernul Kogălniceanu și domnitorul Cuza.
Legea prevedea că toate averile mănăstirilor închinate sau neînchinate, sau alte donații deveneau proprietatea statului. Mănăstirile închinate erau lăcașe de cult care, cu tot cu venitul acestora, aparțineau unor mănăstiri grecești și Patriarhiilor de Constantinopol, Alexandria sau Ierusalim, ieșind astfel de sub incidența legilor românești.
Averile mănăstirești erau, astfel, o problemă spinoasă pentru Principatele Române în secolul al XIX-lea. În preajma anului 1863, aproape un sfert din suprafața arabilă și multe păduri din Moldova și Valahia erau deținute de mănăstiri, multe dintre ele aflate sub controlul mănăstirilor grecești.
S-a ajuns la această situație după secole în care domnitorii și boierii români oferiseră donații sau daruri în bunuri și moșii mănăstirilor autohtone dar mai ales mănăstirilor de la Sfântul Mormânt, Sinai, Muntele Athos sau alte instituții și lăcașe de cult ce aparțineau Patriarhiei de Constantinopol.
Măsura avea așadar, și implicații internaționale, două mari puteri, Imperiul Țarist și Imperiul Otoman susținând Patriarhia de la Constantinopol și putând impune obiecții. Dar, și în acest caz, puterile străine s-au aflat în fața faptului împlinit, iar proprietățile a 77 de mănăstiri închinate, 44 de mănăstiri din Țara Românească și 31 din Moldova însumând 560 de moșii și, după cum spuneam mai sus, un sfert din terenul arabil al țării, treceau în proprietatea Principatelor Române.
Legea prevedea despăgubirea mănăstirilor cu 82 de milioane de lei, din care se mai scădeau 31 de milioane, datoriile pe care mănăstirile le aveau față de statul român. Este de menționat și faptul că oferta de despăgubire a fost refuzată de conducerea bisericii, care încă mai spera în intervenția puterilor străine. În final, călugărilor nu li s-a mai plătit nimic.
Secularizarea a făcut posibilă reforma agrară din anul 1864, prin care țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți. Se începea și procesul de laicizare și se consolida proiectul de modernizare a României. Prin Codul Civil din anul 1865 actele de stare civilă au fost trecute din administrația Bisericii în cea a statului, astfel că nașterea, căsătoria, divorțul și moartea nu mai erau ținute în evidență de autoritatea ecleziastică și deveneau treburi ale statului.
Pentru mai multe informații despre legea secularizării averilor mănăstirești puteți consulta articole și publicații de specialitate în Biblioteca Digitală. Tot în ProEuropeana puteți consulta o serie de publicații despre viața, personalitatea și activitatea lui Alexandru Ioan Cuza.
În baza Bunurilor Culturale Mobile Clasate găsiți o serie de obiecte care au aparținut domnitorului.