Unirea Principatelor Române a creat nevoia unei organizări administrative unificate a celor două principate, în mai toate domeniile. Așadar, în 1860 a fost oficializată intendența militară, iar la 1 februarie 1861 s-a consfințit formarea corpului de ofițeri care aveau drept sarcină aprovizionarea trupelor cu hrană și echipament.
Acest serviciu a trecut de-a lungul timpului prin mai multe reorganizări, dintre care putem aminti anul 1863, moment în care intendența militară nu a mai funcționat doar la București, ci și la Iași, Galați, și Craiova; anul 1871 când ia ființă Depozitul Central de Echipament, iar din 1875, în cadrul acestuia intră și atelierele de croitorie, cizmărie și curelărie.
Intendența militară nu era o noutate în cadrul armatelor. Încă din antichitate, în epoca romană, a existat personal specializat care aproviziona trupele cu hrană și echipament, fie că acestea erau staționate sau în marș. Totodată, în această perioadă a fost percepută și o taxă specială, „annona militaris”, din timpul împăratului Septimius Severus, din care se obțineau rațiile și necesitățile soldaților.
Pe teritoriul nostru, încă de pe timpul Regulamentelor Organice și înainte de înfăptuirea Unirii celor două Principate, în Ministerele de Război ale Moldovei și Țării Românești funcționa câte o secție de intendență, fără a avea, însă, atribuții clar definite. În anul 1839, în timpul lui Alexandru Ghica, este primul moment al organizării sistemului de întreținere a armatei.
În Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale puteți consulta o gamă largă de articole dedicate armatei. Vă propunem un articol despre aprovizionarea armatelor otomane din tributul impus țărilor române de-a lungul secolelor XVII- XIX, publicat în Argesis – Studii şi Comunicări, de Ionel Dumitrescu.

Permis de liberă trecere pe numele Cociu, în Paris și pe câmpul de luptă, eliberat de Serviciul de intendență al Comunei din Paris, Republica Franceză, în 1871. Cetățeanul Coccio, așa cum este scris cu cerneală pe document, era căpitan comandant al primei companii, în serviciul ambulanțelor și al presei. Este deținut de Muzeul Național de Istorie a României și este clasat în Patrimoniul Cultural Național la categoria fond.