În zeci de sate din România încă se păstrează tradiția tăierii porcului în ziua de 20 decembrie, cunoscută drept Ignatul Porcilor. Ziua cade în preajma solstiţiului de iarnă şi este, din această pricină, încărcată cu semnificaţii de sorginte precreştină, ţăranii afirmând deseori că „dacă n-ar fi Ignat, n-ar fi nici Crăciunul”.
Pe întregul teritoriu românesc în această zi se tăiau porcii de Crăciun sau o pasăre neagră, drept ofrande închinate zeilor pământului. În această zi nu se lucrează, tăiatul porcului fiind singura activitate îngăduită.
Ca obicei, după ce se tăia porcul, splina lui era folosită pentru a se face preziceri despre iarnă. Se considera că vederea sângelui animalului sacrificat apăra de boli, aducea noroc, iar dacă porcul era negru, sângele era considerat bun de leac.
Începând din această zi, obiceiul era să nu se mai spele rufele până după Bobotează (se spurcă apele) și să nu se mai toarcă.
Mai multe tradiții și obiceiuri din această zi găsiți și în Dicționarul de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești întocmit de Romulus Antonescu.
Câteva cuvinte despre Ignat puteți citi și în articolul Obiceiuri de Crăciun. Colinde din manuscrisele Segarcea scris de Maria Lobonț Pușcaș și publicat în periodicul Satu Mare – Studii și comunicări.
Prepararea hranei, fotografie cu doi soldați tranșând un porc, într-un sat din Moldova, probabil în ajunul Crăciunului din 1916, poate chiar 1917. Fotografie clasată la categoria Tezaur, aflată în colecțiile de la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din București