Astăzi, 24 iunie, este sărbătoarea Sânzienelor sau a Drăgaicei, și tot azi, începând din 2013, celebrăm și Ziua Universală a Iei, inițiată de comunitatea online La blouse roumaine, cu scopul aducerii în actualitate a iei, ca marcă identitară și brand cultural românesc.

Ia este cămașa tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, realizată adesea în casă, țesută din in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac, împodobită cu mărgele, cu broderii cusute cu lânică, arnici, fir metalic și alte materiale. De-a lungul timpului s-a dezvoltat o mare diversitate de croiuri care au luat forma iei.

Una dintre personalitățile importante care prin activitățile și viața sa au au marcat istoria Românie a fost Regina Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Eastwell, Kent, Marea Britanie – d. 18 iulie 1938, Castelul Pelișor, Sinaia, Regatul României). Născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, ca fiica a ducelui Alfred de Edinburgh și a Marii Ducese Maria Alexandrovna, aceasta avea să-și lege iremediabil destinul de țara noastră, prin căsătoria cu principele Ferdinand I – moștenitorul tronului României.

Principesa Maria, fotografiată în costum popular alături de doi dintre copiii săi, prințul Nicolae și prințesa Maria, într-un cadru pitoresc. Această fotografie se află pe fața unei cărți poștale din colecția Andrei Ștomff, ce poate fi accesată pe Fototeca site-ului Direcției Patrimoniu Digital. Această carte poștală, alături de multe altele ce ilustrează personalități ale familiei regale românești, se află în curs de catalogare, urmând ca în viitorul apropiat să poată fi consultate online.

Regina Maria a fost apreciată de către români atât pentru prezența ei de spirit cât și pentru implicarea în situația României, pe care ea părea să o înțeleagă mai bine decât mulți contemporani de-ai săi.
Iubirea față de țara adoptivă a născut în sufletul Reginei nevoia de a o înțelege, de a-i pătrunde spiritul și tradiția, păstrate atât de bine de către popor.

Dând dovadă de patriotism autentic, regina se îmbrăca adesea în costumul tradițional românesc, purtând cu mândrie și eleganță frumoasele ii, chiar și în cadrul seratelor la care era invitată, un obicei nu tocmai popular la acea vreme. Total lipsită de interes pentru aparențe, Regina Maria își arăta dragostea față de țăranii români și tradițiile lor, povestind adesea prin întreaga lume despre bogățiile patrimoniului românesc. Regina Maria le-a transmis și copiilor săi pasiunea pentru tradiția românească și costumul popular, aceștia fiind și ei surprinși, în nenumărate fotografii, purtând straiele tradiționale.

Cu ocazia acestei zile, a celebrării unei piese esențiale a portului tradițional românesc, Institutul Național al Patrimoniului vă invită să participați marți pe data de 27 iunie 2023, orele 12.00 – 15.00, la sediul INP din Calea Șerban Vodă, nr. 33, sector 4, București, la expoziția și atelierul practic intitulat „Întâlniri de Tezaur la Casa de Târgoveț”.

În baza de date Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național există numeroase piese de costum tradițional românesc. Printre cele mai diverse și numeroase sunt iile, pe care vă invităm să le admirați.

Despre mai multe sărbători tradiționale de vară puteți afla accesând Calendarul popular.

Vă invităm să descoperiți o selecție de motive populare românești, și să aflați mai multe despre meșteșugurile textile tradiționale.

În plus, în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale puteți citi un studiu extins despre costumul popular în zona de graniță româno-ucraineană, semnat de către Adela Dobrescu.

De asemenea, despre Sânziene puteți afla mai multe pe pagina noastră de sărbători și obiceiuri tradiționale.