22 aprilie

Ajunul Sfântului Gheorghe

În această noapte, oamenii rămâneau toată noaptea treji, ca să fie vioi și sănătoși tot anul. Pentru a fi feriți de boli, se încingeau cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul, sau se băteau cu urzici pentru a fi harnici și iuți tot anul.
Femeile scoteau sculele de țesut afară, ca să răsară soarele peste ele, în dimineața ajunului Sf. Gheorghe, ca să poată avea spor la lucru.

Sângiorzul vacilor

Ziua de ajun a zilei Sf. Gheorghe, 22 aprilie, denumită popular Sângiorzul vacilor sau Alesul, este prilejul desfăşurării unor obiceiuri ce marchează ritual începutul anului pastoral, fiind o sărbătoare a ciobanilor. Aceasta presupune alegerea ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stâna, alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum și prepararea primului caş.

Primul muls al oilor este unul marcat de gesturi ritual, deoarece sărbătoarea presupune intrarea într-un interval de timp sacru în care forțele naturii puteau fi influențate. Pregătirea găleţilor în care se va pune laptele de la primul muls este una minuţioasă: se toarnă “apă curgătoare, adică din râu”sau “apă neîncepută din fântână” şi iarbă verde. Marginea găleţii este decorată cu fire de salcie, împletite în forma unei cununi subţiri, sau cu plante cu proprietăţi magice, cărora li se adaugă un ban de argint.

Mănunchiul de plante este aruncat apoi într-o fântână, având rostul de a asigura o cantitate îndestulătoare de lapte, urmând principiul magiei prin similitudine, invocat în textul care însoţeşte acest gest: “- Aşa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână!”.

Din lista obiectelor şi substanţelor utilizate în acest context nu lipsește pâinea rituală, numită colacul oilor, care se așeza pe marginea găleții în care se mulgeau pentru prima dată oile. Colacul, de forma unei cununi, este preparat din făină de grâu curată, numai cu apă şi sare şi deasupra uns cu gălbenuş de ou.

În unele zone, la primul muls se folosea, în locul colacului, o cunună din ramuri verzi, care avea ca scop, pe de o parte, asigurarea belşugului de lapte şi, pe de alta, protecţia împotriva forţelor malefice.

Mânecătoarea

Ajunul zilei de Sf. Gheorghe, Mânecătoarea, este caracterizat de prezenţa spiritelor malefice, strigoi şi strigoaice, care umblă noaptea pentru a lua mana laptelui de la vacile cu lapte. Prezenţa lor este controlată şi contracarată cu ajutorul plantelor cu virtuţi apotropaice, cum ar fi usturoiul (în Bucovina), rugul de măceşe, bozul, pelinul, odoleanul, rostopasca sau leuşteanul (în Banat), rugul verde şi leuşteanul (în Transilvania).

Prevenirea acţiunii strigoilor de mană se realizează prin intermediul unor practici variate: ascunderea sau ungerea cu usturoi a limbilor de meliţă (cu care se bat şi pe care călătoresc strigoaicele) producerea de zgomote de bucium, afumarea vitelor, grajdurilor şi stânelor, punerea rugului la ferestrele şi uşile adăposturilor pentru animale, agăţarea spinilor la poartă sau ungerea ugerului vacilor cu usturoi.

Pentru a preveni acţiunea malefică a strigoaicelor de mană asupra oilor, femeile pregătesc, în ziua de 21 aprilie, o substanţă specială, unsoarea sau untura de oi, cu care păcurarii trebuie să atingă animalele. În compoziţia acesteia intră, în afara unturii de porc preparată într-un mod special, diferite plante – usturoi, laptele câinelui, boz, leuştean, pelin, scai, urzică sau salcie cu mâţişori – precum şi alte substanţe adunate în cursul anului precedent – plante adunate în ziua de Tudorusale (a 25-a zi dintre Paşti şi Rusalii), uscate şi amestecate cu tămâie.

Plantele utilizate la prepararea unturii de oi au, pe de o parte, rostul de a asigura sănătatea animalelor şi sporul laptelui, iar pe de altă parte, au puterea de a păzi turma ţinând la distanţă fiinţele malefice. Tot pentru protecţie, la ieşirea oilor se punea un lanţ la poarta fiecărei gospodării. La staur, sub leasă, se aşezau o secure şi doi piepteni de cânepă încleştaţi, ca să se încleşteze gura lupului și să nu atace animalele în timpul anului.

Împroorul

În dimineaţa ajunului Sângiorzului, are loc Împroorul, adică păşunatul pe rouă, gest menit să asigure sănătatea vitelor, sau pentru a asigura o cantitate suficientă de precipitaţii. Vitele erau lăsate la păscut pe câmp două nopți la rând, ca să capete putere pentru tot anul, sau erau lăsate în lanul de grâu. O mână de grâu adunată atunci când se aduceau vitele acasă, era amestecată în grâul de semănat, ca să se facă mult și frumos.

Surse:
Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995.
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideea, 2001.
Narcisa Știucă, Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, vol. II, editura Cartea de Buzunar, 2006.
Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Elion, 2002. 
Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, 1998. 
Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, volumul II, (1898-1901) 1994. 
Romulus Vulcănescu, Mitologia română, Editura Academiei RSR, 1987.
Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an – Dicționar, 1997.