Din jariştea şarpelui
Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Oi leroi, da leroi Doamne!
Este-un şarpe strămutat,
Strămutat şi-ntărâtat.
Oi leroi, da leroi Doamne!
Multe drumuri a contenat,
Multe-oraşe-a pustiit,
Multe sate-a sărăcit,
Cocoane a văduvit,
Coconaşi a orfănit.
Veste-n ţară că mi-ş da:
Cine-n ţară s-o afla,
S-o afla, s-o adevăra,
Că pe şarpe să-l omoare?
Nimeni în ţară nu s-afla,
Nu s-afla, nu se-adevăra,
Numai Ion bun voinic,
El s-afla, s-adevăra.
Când fu joi de dimineaţă,
El de mult că se scula,
Faţa dalbă îşi spăla,
Chică neagră pieptena,
Friu-n mînă că şi-l lua,
Pe câmp pustiu apuca,
Frumos murgu mi-l prindea.
Acasă mi-l aducea,
Grajdi de piatră mi-l băga,
De mâncare ce i-ş da?
Da grâu roşu vânturat,
Cu baniţa măsurat.
Şi-i da fân din fânărie,
Şi orzul din orzărie.
Dar de bere ce mi-ş da?
Da vin roşu strecurat,
Cu vedriţa măsurat.
De-aşa mult nu-l va ţinea,
O săptămână, o lună plină.
Când fu joi de dimineaţă,
El de mult că se scula
În grajdi de piatră că-mi intra,
Frumos murgul ţesăla,
‘Sală murgul şi-l ţesală.
Şi mi-l dă din grajdi afară.
Frumos şaua îi punea,
Paloşu-n mână şi-l lua,
Şi suliţa-n ceea mână.
Cruce dalbă că-şi făcea,
Picioru-n scară punea.
Şi pe cal încălica.
De trei ori se-nvârtejea,
Pe drum pustiu apuca,
Se ducea ce să ducea,
Pân’ la calea jumătate,
Jumătate,-al treilea parte.
Hoţ de şarpe veste-a prins
Şi-nainte i-au ieşit
Şi gura şi-a-mproţopit.
Iară Ion bun voinic
Calu-n frâu că şi-l frângea,
Şi-nainte tot mergea,
Când cu palotu-i trăgea,
Trei darabe mi-l făcea.
Al doilea când mi-l trăgea,
Capu-n două-i despica.
Al treilea când mai trăgea,
Cam prin capul fălcilor,
Prin trupina limbilor,
Capu-n suliţă şi-l lua,
Şi-ndărăt se-nvârteja,
Pe la cete de-ucenici,
Pe la mese de voinici,
Pe la hori de fete mari,
Cin’ pe el că mi-l vedea,
Toţi pe el mi-l fericea:
-Ferice, Ioane, ferice,
De tin’ şi de maică-ta!
Ce-a scăldat şi ce-a-nfăşat,
La piept ce şi-a de-aplecat.
Unde-i Ion bun voinic?
L-am cântat, l-am colindat,
Ca el să se-nveselească,
Pe juni buni să-i fericească.
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985.
Din staroştea şarpelui
Flori alese din poezia populară, II, Editura pentru literatură, București, 1967.
Oi leroi da leroi Doamne
Stă un şarpe stârnoţat
Stârnoţat şi mâniat
Drumuri trei a continat,
Mulţi coconi a sărăcit,
Coconiţe-a văduvit,
Coconițe smedişoare
Cu cosiţe gălbioare.
Dară Niculaie mai bun bărbat
Bun cal are a fi hrănit,
Grajdi de piatră-a descuiat
Şi la murgul mi-a intrat
Şi pe murgul mi-l trăgea
De mâncare ce-i mai da
Tot din flori din sărbători,
Adunat de trei surori;
De greunţe ce i-a dat
Tot grâu roşu vânturat,
Cu feldira-i măsurat;
Da de bere ce i-a dat
Tot vin roşu strecurat,
Cu vedriţa măsurat.
Şi-l înşală şi-l ţesală
Şi-l trage din grajdi afară
Şi-l înşală-n două șăi
Şi-l închingă-n două chingi
Şi-l înfrînă-n două frâne
Buzduganul la ciorchine,
Cu suliţa-n ceea mână
Cruce-n piept că mi-şi făcea,
Picioru-n scară-l punea,
Sus pe murgu-ncălica
Pe cel drum că-mi apuca,
Pă cel drum cam părăsit
Cu troscot verde-nvelit,
Cu năgară năgărit.
Merge drumu jumătate,
Jumătate-al treilea parte,
Şarpe de veste mi-şi prindea
Sta-mi-şi şarpe întârnoţat,
Târnoţat şi mâniat,
Drumuri trei a continat,
Mulţi coconi a sărăcit,
Coconiţe-a văduvit,
Coconițe smedişoare,
Cu cosiţe gălbioare.
Dar Niculaie mai bun viteaz
Înapoi se-nvârteja
Îndată-n scări se opintea
Buzduganu repezea
Drept în gură-l sprijinea
Cu suliţa-l potrivea
Tocma-n furca pieptului
Unde-i greu voinicului.
Cu paloşu mi-l trăgea
Trei dărabi că mi-şi făcea
Capu-n suliţă îl lua
Şi-napoi se-nvârteja
Pă su meri şi pă su peri
Pe la mese de boieri,
De boieri ca dumneavoastră.
Câţi pe el că mi-l vedea
Toţi pe el mi-l fericea:
Ferice Niculaie de tine
Şi de cel ce-a fapt pe tine,
Mai fapt altul decât tine
Şi mai frumos decât tine
Şi mai viteaz decât tine.
Unde-i Niculaie cel frumos
El să fie sănătos!
Şi-o-nchinăm cu sănătate!
Sus în poarta cerului,
Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Mândră-i raza soarelui.
Da nu-i raza soarelui,
Ci sunt ochii şarpelui.
Vine Ion voinic,
Cu arcu-n spate,
Cu nouă cămăşi îmbrăcate,
De nouă surore cusute
Leroileo!
Voinic se grăbea,
Ziua bună îşi lua,
Maica-şi mânia.
Ea din grai grăia
Şi mi-l blestema:
-Să-ţi mănânce şerpii carnea
Cum mi-ai mâncat tu viaţa;
Să-ţi sugă şerpii sângele,
Cum îmi strici tu zilele.
Iar voinicul ce făcea?
Mischiile-şi ascuţea,
Sus pe cal că se suia
Şi drumul că şi-l apuca.
Îndărăt că se uita,
Văzu capul şarpelui,
În chişiţa calului.
Unde zgârbaciul scotea
Şi calu-şi iutea.
Iar şarpele grăia:
-Stai. mă Ioane, nu fugea
Că pe tine te-oi mânca,
Mischii din teacă scotea,
În gura şarpelui punea.
Pân’ la coadă-l spinteca
Şi bucăţi că mi-l făcea.
În mijlocul drumului îl punea,
Cine-l vedea se mira,
Da viteazul cin’ era?
Şi Ion să fie sănătos,
Ca un trandafir frumos.
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985; (E. Comişel și T. Găluşcă-Cîrșmariu).