Crescutu-mi-au,
Florile dalbe!
Născutu-mi-au,
Fir de măr aurel,
Mândru şi frumuşel;
Face merele
‘N toate verele,
Frumoase,
Arătoase.
Ce folos că le face,
Daca nu se coace?
Duf de mare neagră
Când vine-n desară,
Din vânt,
Pe pământ
Sare-n merişor,
Mâncă binişor.
-Nu mânca,
Nu le strica,
Frunza nu o dărăpăna!
Prinsă măru-a se văita
Cu glas mare a striga:
-Cine-n lume s-a afla
Duf de mare-a săgeta?
Niţă-n vad se prileja,
Pe măr de mi-l auzea,
Cum striga,
Se văita.
Iute-acasă alerga,
Şi în grabă ajungea;
Lua arcul încordat,
Cel ce-i bun de săgetat,
Şi-o sicreată
De săgeată.
Toate-n braţă le lua,
Cărăruia apuca,
Cărăruia cam sub soare,
Ca să meargă-n vad la mare;
Acolo când el sosi,
Toată zioa că păzi,
Zi de vară,
Pănă-n sară.
Vine zioa-nturnătoare,
Sare-afară Duf de mare
Din vânt,
Pe pământ,
Sare-n vârf de merişor.
Prins-a mânca binişor,
Nu mânca,
Nu le strica,
Frunza nu o dărăpăna!
Prinsă măru-a se văita
Niţă mărul auzea,
Tare-acolo alerga,
De genunchi îngenunchea
Şi arcul îşi întindea
Şi săgeata mi-o punea.
Duf de veste că prindea
Şi din gură-aşa-i grăia:
-Niţă nu mă săgeta,
Că degeaba te sileşti,
Pe noi să ne prăpădeşti;
Căci suntem vro nouă fraţi,
Ce au fost toţi săgetaţi,
Dar nici unul n-am murit,
Căci în mare ne-am dosit.
Rămâi dară sănătos
Cam în vestea lui Hristos!

Flori alese din poezia populară, II, Editura pentru literatură., București, 1967.

Icea în prunt de Marea Neagră,
Mărului, merişor de aur
Mari boieri, mi-a crescut
Şi-[a] născut,
Mi-a crescut d-un merişor
Merişoru-i roşior,
Cât le face, nu le coace.
De-a cui pricină nu coace ?
Din pricina Duh de mare.
Duh de mare-afară sare,
Sare-n sus,
Sare-n pământ,
Mari boieri,
Prinse merele-a mânca
Şi crăcile-a dărpăna.

Moldova, Bucovina
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985; (Nic. Densusianu).

Crescutu-mi-au,
Florile dalbe!
Născutu-mi-au,
Fir de măr aurel,
Mândru şi frumuşel;
Face merele
‘N toate verele
Frumoase
Arătoase.
Ce folos că le face,
Dacă nu se coace;
Duf de mare neagră
Când vine-n desară
Din vânt
Pe pământ,
Sare-n merişor
Mâncă binişor.
-Nu mânca,
Nu le strica,
Frunza nu o dărăpăna;
Prinsă măru-a se văita
Cu glas mare a striga:
-Cine-n lume s-a afla
Duf de mare-a săgeta?
Niţă-n vad se prileja
Pe măr de mi-l auzea,
Cum striga
Se văita.
Iute-acasă alerga,
Şi în grabă ajungea
Lua arcul încordat,
Cel ce-i bun de săgetat,
Şi-o sicreată
De săgeată,
Toate-n braţă le lua,
Cărăruia apuca,
Cărăruia cam sub soare,
Ca să meargă-o vad la mare ;
Acolo când el sosi,
Toată zioa că păzi,
Zi de vară
Până-n sară;
Vine zioa-nturnătoare
Sare-afară duf de mare,
Din vânt
Pe pământ,
Sare-n vârf de merişor,
Prins-a mânca binişor.
-Nu mânca
Nu le strica,
Frunza n-o dărăpăna,
Prinsă măru-a se văita.
Niţă mărul auzea,
Tare-acolo alerga,
De genunchi îngenunchea
Şi arcul îşi întindea,
Şi săgeata mi-o punea;
Duf de veste că prindea
Şi din gur-aşa-i grăia:
-Niţă nu mă săgeta,
Că degeaba te sileşti,
Pe noi să ne prăpădeşti,
Căci suntem vr-o nouă fraţi,
Ce au fost toţi săgetaţi,
Dar nici unul n-am murit,
Căci în mare ne-am dosit.
Rămâi dară sănătos,
Cam în vestea lui Hristos!

Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985; (T. Burada).

Pe marginea unui prund
Merilor, merişori de aur!
Ce mi-a stat de mi-a crescut?
De-un măr mare, minunat,
Merilor, merişori de aur!
Face mere în toate verile.
Cum le face, nu le coace,
Merilor, merişori de aur !
Din pricina unui duh,
Duh de vară
Afar’ din ţară.
Merilor, merişori de aur!
Băgai mîna-n buzunar,
Scoasei chei grajdiului,
Merilor, merişori de aur!
Grajd de piatră descuiat,
Cere şargi şi cere murgi.
Sănătate-n ceastă casă!

Moldova, Bucovina
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985; (M. Costăchescu).

Ici în cestor corţuri,
Drag Domnul de-al nostru,
Şi-n cestor domneşti,
Sus la cap di masî
Sunt scauni dresî.
Dar pi scauni cini-i?
Tot Ghiorghi voinicu.
Pi la spata lui,
Doi, trii fraţi di-ai lui,
Cu işlici-n brâi,
Trag caii di frâi;
Trag caii sî meargî,
Mersai mărgărinţi.
Staţi, fraţi, şi ospătaţi,
Mii nu-mi cătaţi,
Ci mi duc la livezi,
La livezi cu verzi.
Dolful s-o-nădit.
Merile-o mâncat.
Ghiorghi voinicu
Acasî o alergat,
Arcu ş-o luat,
Arcu şi săgeata;
În dolf o-ndreptat,
Dolfu s-o supus.
-Stă, voinici, nu da,
Di arichi ti-oi lua,
Sus te-oi ridica
Sus la munţi cărunţi,
La dragii părinţi,
Undi iarba creşti,
În trii s-împletești,
Chip găităneşti,
Nime nu cosăşti.

Oltenia, Muntenia, Dobrogea
Poezia obiceiurilor de iarnă, editura Minerva, 1985; (Gr. Tocilescu).