Ceata de copii are ca moment de manifestare ziua de 24 decembrie, când colindătorii merg cu Moș-Ajunul, Pițărăii și Steaua.
Copiii cu vârste de până la 12 ani, erau considerați, în mentalul traditional, ca aducători de noroc și fericire, datorită purității vârstei. Colindul lor avea astfel rolul a asigura sănătatea, belșugul și bunăstarea gospodăriilor în care aceștia urau.
La colindatul copiilor puteau participa și fetele, însă, conform uzanțelor, acestea intrau în casă în urma băieților, fiind considerat de rău augur ca, la colindat, să intre prima o fată. De altfel și în credințele și obiceiurile din zilele mari de sărbătoare, mai ales la Anul Nou, se credea că primul care trebuie să între în casă în noul an, trebuie să fie o persoană de sex masculin.
În Transilvania și Banat, copiii care colindă sunt numiți pițărăi, același nume purtând și colacul pe care aceștia îl primesc ca răsplată. Recuzita pițărăilor includea și un băț, confecționat din lemn de alun, cu decor specific, cu care copiii atingeau stâlpi porţilor, uşorii uşilor de la grajduri, hambare, grinda casei şi scormoneau cărbunii din vatră, pentru a aduce noroc şi belşug.
Colindatul constă cel mai adesea în urări scurte și enumerări bazate pe comparaţii hiperbolice, menite să confere calități similare gazdelor și gospodăriei colindate. Sub influența școlii și a bisericii, copiii au adoptat texte de colinde religioase sau cântări bisericești, ce vestesc Nașterea Mântuitorului.
Construite în stilul versurilor de Sorcovă, urările din Ajun se reduc uneori la o scurtă formula de adresare urmată de cererea insitentă a darurilor specifice colindatului: nuci, mere, cârnați sau bani.
Gazdelor care nu răspundeau cererii colindătorilor, li se adresau ameninţări comice: „Bureţi pe pereţi, Rădăcina socului/Crească-n vatra focului” sau „Daţi-ne câte-un covrig,/ Că tremurăm de frig;/Daţi-ne câte-o nucă,/Că vă luăm de ulucă;/Daţi-ne câte-un măr,/Că vă luăm de păr!”