Calendarul agrar

Ocupațiile tradiționale ale poporului român pot fi grupate două mari categorii: ocupații principale sau de bază (agricultura și păstoritul) și ocupații secundare sau anexe (vânătoarea, pescuitul și ocupațiile casnice și meșteșugurile tradiționale).

Agricultura și păstoritul reprezintă resursa traiului zilnic al populației autohtone din cele mai vechi timpuri, ocupațiile casnice asigurau prelucrarea continuă a produselor derivate iar meșteșugurile tradiționale furnizau restul de produse specializate necesare în gospodărie.

O caracteristică de bază a ocupațiilor tradiționale de pe teritoriul României o reprezintă profilul mixt al acestora, în toate zonele etnografice, impus de cerința pentru produse vegetale și animale utilizate în alimentație și de prelucrare a resurselor rezultate.

Particularitățile geografice și resursele solului au favorizat dezvoltarea armonioasă a majorității tipurilor de ocupații tradiționale, pe teritoriul României, favorizând carcaterul autarhic, de autosuficiență economică, al gospodăriei țărănești.

Hrana zilnică în comunitatea tradițională era asigurată în principal de produsele vegetale, completată cu produse de origine animală, în 4 zile din cursul saptămânii, și în perioadele dintre posturile mari, care însumau alte 95 de zile.

În paralel cu cultura cerealelor se practicau pomicultura și viticultura, ramuri specializate ale agriculturii, al căror rol era foarte important în alimentație, în contextul cerințelor stricte ale posturilor impuse de biserică.

Creșterea animalelor se dezvoltă în strânsă interdependență cu muncile agricole, produsele animale asigurând atât nevoile alimentare, cât și pe cele ale industriei prelucrării pielor și fibrelor de origine animal, ce asigurau amenajarea interiorului și necesitățile vestimentare ale sezonului rece. Pe lângă hrană, animalele au constituit dintotdeauna un ajutor prețios al omului în muncile agricole și transporturile pe distanțe scurte.

Pe teritoriul României, cerealele cultivate în mod tradițional, sunt grâul, orzul și porumbul, cărora li se adaugă secara, ovăzul orzoaica și alte specii de cereale minore, ce necesitau întreținere redusă.

Anul agrar delimitează două sezoane: vara și iarna agrară. La latitudinea României, începutul anului agrar precede, ca dată calendaristică, echinocțiul de primăvară, adică debutul primăverii astronomice.

Vara agrară debutează în apropierea echinocţiului de primăvară (Măcinici în calendarul iulian sau Ziua Cucului în calendarul gregorian), are miezul la solstiţiul de vară (Sfinţii Mărunţi în calendarul iulian sau Drăgaica, Sânzienele în calendarul gregorian) şi se încheie la echinocţiul de toamnă (Ziua Crucii sau Cârstovul Viilor).

Iarna, anotimpul agrar steril, începe la echinocţiul de toamnă, are miezul la solstiţiul de iarnă (Sânnicoară în calendarul iulian, Crăciunul în calendarul gregorian) şi se încheie la echinocţiul de primăvară, de unde începe un nou ciclu agrar.

Reperele muncilor agrare sunt integrate în contextul sărbătorilor calendaristice, cu dată fixă și cu dată mobilă, calendarul popular având, din cele mai vechi timpuri, și chiar și astazi, prestigiul și acuratețea unui adevărat tratat de agronomie.

În galeria Monumentelor Etnografice în Aer Liber puteți accesa construcții, instalații și ansambluri specifice zonelor în care agricultura constituia principala ocupație tradițională.