Pe 23 noiembrie, acum 177 de ani, avea loc primul curs de economie politică din România. Acesta a fost inaugurat de către Ion Ghica la Academia Mihăileană de la Iași, cu lecția „Despre importanța economiei politice”. Academia Mihăileană, instituție de învățământ preuniversitar și universitar, a funcționat în Principate până în 1847 când cursurile sale au fost suspendate, iar profesorii acuzați de propagarea unor idei revoluționare.

Vânzătoare maghiară, desen de Carol Popp de Szathmári, datat între 1872 – 1876, în care negustoarea poartă pe cap un coș plin cu vase din ceramică. Desenul se află în colecția de la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu.

Termenul de economie politică a fost consacrat în anul 1615 în „Traité de l’œconomie politique” (Tratat de economie politică), de Antoine de Montchrestien, și desemna pe atunci știința producției și distribuția bogăției la nivel de țară. În zilele noastre se referă la studiile interdisciplinare din domeniile economiei, dreptului, științelor politice, care analizează modul în care instituțiile politice și mediul politic influențează comportamentul pieței.

Vă invităm să răsfoiți articole despre economie antică, rurală, monetară, înțelegeri economice și nu numai, pe teritoriul țării noastre, din diferite perioade istorice în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.

În categoria tezaur a fost clasat un decret regal prin care se hotărăște înființarea unui local pentru Casa de Depuneri și Consemnațiuni, semnat de regele Carol I și de regina Elisabeta, precum și de guvernul liberal condus de D.A. Sturdza, accesibil pe site-ul Bunurilor culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național.

Vânzătoare maghiară, desen de Carol Popp de Szathmári, datat între 1872 – 1876, în care negustoarea poartă pe cap un coș plin cu vase din ceramică. Desenul se află în colecția de la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu.