„Era o scenă de noapte dintre cele mai fantastice. În mijlocul acestui tumult, auzii o voce de adevărat stentor strigînd ! unde-i muzica? Banda de muzică militară înaintă prin masa compactă care mă înconjura. Atunci, acelaşi glas zise din nou ! cîntați măi Hora Unirii, că Alecsandri a făcut-o! Noi urale întovărășite de dans, de cîntec. Era măreț! Fui aiurit în chipul acesta timp de un ceas, după care mulţimea mă lăsă liber ca să se ducă să-i sărbătorească pe Panu, Kogălniceanu şi pe alţii. Într-un cuvînt, toată lumea este mulțumită că are un domnitor nou şi că a scăpat de primejdiile care amenințau țara.”,

îi scria Vasile Alecsandri fratelui său, Iancu, în 20 ianuarie 1859

Principatele erau în sărbătoare. Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”, fusese deja ales domnitor al Moldovei în 17 ianuarie, iar în patru zile urma să fie ales și în Țara Românească.

Dubla alegere a lui Cuza a fost un compromis necesar, pe care ambele Principate și l-au asumat și care putea îmbunătăți perspectivele unui viitor împreună. Această soluție politică avea să reprezinte un rezultat concret al eforturilor generației pașoptiste și să marcheze încă un pas către Unirea ireversibilă a Principatelor Române, sau Mica Unire, așa cum a rămas cunoscută în mentalul colectiv.

Hora Unirii la Craiova”, pictată de Theodor Aman după ce a luat parte la prima horă a unirii din acest oraș, se află în colecția de la Muzeul Național de Artă al României și este clasată în Patrimoniul Cultural Național, la categoria Tezaur. 

Mai apoi, au urmat demersurile de unificare a celor două administrații statale și a armatelor, în ciuda instabilității politice ce a caracterizat perioada. În primii trei ani de după Unire s-au succedat peste 20 de formațiuni ministeriale și cinci Adunări. În plus, recunoașterea internațională a alegerilor, al căror rezultat încălcase Convenția de la Paris din 1958, a necesitat deschiderea unei noi Conferințe, tot la Paris, între 7 aprilie – 6 sept 1959, unde un rol hotărâtor l-au jucat misiunile diplomatice, care au convins marile puteri să recunoască în plan internațional dubla alegere.

Despre ziua de 24 ianuarie, domnitorul Alexandru Ioan Cuza menționa că este

„cea mai glorioasă și mai scumpă pentru români, ca una ce a strîns și mai mult legămintele de frăție dintre principate… aniversarea acestei memorabile zile este o serbare adevărată națională… această zi să se serbeze prin bucurie și mulțămirea obștească… ”.

În Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale puteți citi mai multe despre Unirea Principatelor Române.

Vă recomandăm un articol despre sărbătorirea unirii în anii următori: „Sărbătorirea zilei de 24 Ianuarie la laşi, câteva ştiri dintre anii 1860 şi 1909”, de Virginia Isac, pe care îl puteți descărca de aici.

Vă invităm să descoperiți o selecție de bunuri și documente ale personalităților legate de unire, clasate în patrimoniul cultural național.