Pereche de tineri în costume româneşti de sărbătoare, fotografie realizată de Leopold Adler, în perioada 1870-1900, bun cultural clasat în categoria tezaur, aflat în patrimoniul Complexului Naţional Muzeal Astra din Sibiu.

Import de secol XIX, din spațiul slav, așa cum sugerează și numele („drag-dragul” cu temă slavă), Dragobetele – sărbătoarea populară din data de 24 februarie, este un moment de celebrare a fertilității.

În legendele și credințele populare, Dragobetele, fiu al Babei Dochia, este patron al păsărilor și protector al iubirii, iar plasarea acestei sărbători la congruența dintre anotimpul rece și debutul primăverii, semnifică nu doar revigorarea naturii, ci și a omului, în această zi, fetele și flăcăii manifestându-și, în fața comunității, intenția de a se căsători.

În ziua de Dragobete, tinerii se adunau în fața bisericii și apoi plecau în căutare de flori de primăvară și fragi, pe care fetele le puneau în apa cu care se spălau pe față, rostind o invocație menită să le facă plăcute: „Flori de fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparți”.

Pe dealurile din jurul satelor se aprindeau focuri, în jurul cărora stăteau tinerii, iar la ora prânzului, la întoarcerea în sat, flăcăii urmăreau fetele pe care le plăceau, iar dacă sentimentele erau împărtășite, fata se lăsa sărutată în văzul tuturor, dovedind oficializarea logodnei dintre cei doi. Acest obicei, numit „zburătorit”, stă la originea expresiei populare: „Dragobetele sărută fetele!”.

Mai multe despre sărbătoarea din această zi, pe pagina noastră, Dragobete, și pe Biblioteca digitală a publicațiilor culturale, în articolul lui Cornel Ducan-Bălosu, Paradoxurile şi tribulaţiile…tânărului Dragobete, din volumul Litua – Studii şi Cercetări, din anul 2018.