Miercuri, 17 februarie, pornim o primă călătorie în universul arheologiei, alături de Felix Marcu (arheolog-expert, Directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei) și Ștefan Bâlici (arhitect, Directorul Institutului Național al Patrimoniului), doi dintre profesioniștii de al căror nume se leagă unul dintre cele mai importante proiecte de promovare și punere în valoare a patrimoniului arheologic românesc – Programul Național Limes.

Aceasta este, de altfel, și tema principală de anul acesta a întâlnirilor publicului larg cu arheologia. Urmează, așadar, un an de descoperiri, cu ajutorul specialiștilor, a celor mai interesante situri arheologice de pe fosta graniță a Imperiului Roman – pentru care România pregătește în acest an dosarul de candidatură pentru înscrierea pe lista Patrimoniul Cultural Mondial (UNESCO).

În întâlnirea de miercuri, 17 februarie, discutăm, așadar, de ce e important Programul Național Limes și facem o primă oprire – virtuală și cu ghidajul specialiștilor – la Castrul roman de la Bologa, județul Cluj.

Agenda:

Prima parte [ 16:00 – 17:10 ]
– Despre patrimoniul arheologic, prin lentila UNESCO – Ștefan Bâlici
– Programul Național Limes – Felix Marcu

17:10 – 17:15: Pauză

Partea a II-a [17:15 – 18:45 ]
– Prezentarea Castrului roman de la Bologa, comuna Poieni, județul Cluj
– Întrebări

Moderator: Bogdan Șandric (Direcția Patrimoniu Digital, Institutul Național al Patrimoniului – inițiatorii seriei de conferințe dedicate arheologiei)

Prezentare: Felix Marcu (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei) și Ștefan Bâlici (Institutul Național al Patrimoniului)