Ceata de colindători se reunea, în comunitatea tradițională, pe data de 15 noiembrie, la începutul Postului Crăciunului.
Principala funcție a cetei era marcarea momentelor festive ale sărbătorilor de iarnă prin recitarea colindelor, cântece cu tematică variată, având o funcție augurală bine definită.
Ceata de feciori, alcătuită din băieți necăsătoriți, avea reguli stricte de organizare și un rol complex în universul rural, ce mergea mai departe de simplul urat și colindat.
Pregătirea repertoriului de colinde, numărând și 60 de texte uneori, era un un excelent prilej de exercitare a deprinderilor sociale și o adevărată instituție de inițiere și integrare a tinerilor în rosturile comunității tradiționale: muncile agricole, căsătoria și chiar moartea.
Grupate de cercetători după criterii diferite, textele colindelor pot fi împărțite:
- după apartenenţa temei la contextul cultural în colinde laice (precreştine) sau religioase (creştine);
- după criteriul interpreţilor sau performerilor, în colinde de copii şi colinde de ceată;
- după criteriul locului de interpretare a colindei: colinde de fereastră (cântate la fereastra caselor, având ca teme vestirea sărbătorii sau cererea permisiunii de a colinda), colinde de casă (cântate în prag sau în casă, în jurul mesei de Crăciun) sau colinde de zori, cântate la încheierea colindatului din sat, pe uliţă sau pe o înălţime, vestind astfel finalizarea cu succes a misiunii rituale şi sociale a colindătorilor.
Luând în considerare destinatarul sau beneficiarul colindului, textele laice au urare generalizată (de gospodar, adresate întregii familii) şi urare individualizată (de fecior, de fată, de prunc, de tineri căsătoriţi, de văduvi, de doliu).
Pentru a ilustra varietatea și frumusețea repertoriului colindelor românești, pe parcursul intervalului ce marchează, în comunitatea tradițională, activitatea cetei de colindători, vom posta câteva serii tematice de texte de colinde, adunate din colecțiile de specialitate.