Copii de școală, pictură de Ștefan Luchian, nedatată, din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României din București, bun cultural clasat în categoria tezaur

Ziua de 24 decembrie are ca manifestare specifică sărbătorilor de iarnă colindatul cetei de copii, când aceștia merg cu Moș-Ajunul, Pițărăii și Steaua. În grupuri de 2-4 copii, cu vârste de până în 12 ani, în care erau primite și fetele, cei mici mergeau prin fiecare gospodărie, cântând urări cu în care hiperbolizau gazda și gospodăria colindate.

Având ca recuzită, în unele zone, bețe de alun cu decor specific, copiii se foloseau de acestea pentru a atinge stâlpii porţilor, uşorii uşilor de la grajduri, hambare, grinda casei şi scormoneau cărbunii din vatră, gesturi menite să aducă sănătate, noroc şi belşug gazdelor.

Sub influența școlii și a bisericii, repertoriul colindelor de copii a adoptat și texte de colinde religioase sau cântări bisericești, ce vestesc Nașterea Mântuitorului, Iisus Hristos.

Mai multe despre colindatul copiilor și rolul acestuia în comunitatea tradițională puteți citi pe pagina Colindatul cetei de copii.