Ocupațiile tradiționale ale poporului român pot fi grupate două mari categorii: ocupații principale sau de bază (agricultura și păstoritul) și ocupații secundare sau anexe (vânătoarea, pescuitul și ocupațiile casnice și meșteșugurile tradiționale).

Agricultura și păstoritul reprezentau resursa traiului zilnic al populației autohtone din cele mai vechi timpuri, ocupațiile casnice asigurau prelucrarea continuă a produselor derivate iar meșteșugurile tradiționale furnizau restul de produse specializate necesare în gospodărie.

O caracteristică de bază a ocupațiilor tradiționale de pe teritoriul României o reprezintă profilul mixt al acestora, în toate zonele etnografice, impus de cerința pentru produse vegetale și animale utilizate în alimentație și de prelucrare a resurselor rezultate. Particularitățile geografice și resursele solului au favorizat dezvoltarea armonioasă a majorității tipurilor de ocupații tradiționale, pe teritoriul României, favorizând carcaterul autarhic, de autosuficiență economică, al gospodăriei țărănești.