La data de 29 mai 1453, armatele otomane sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea ocupă Constantinopolul, după un asediu de 53 de zile. Această cucerire a însemnat sfârșitul Imperiul Bizantin, însă nu și sfârșitul orașului Constantinopol, care își continuă existența în rol de capitală a Imperiului Otoman, până în anul 1922, când acesta se destramă. În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit Istanbul.
Cunoscut încă din anul 657 a.Chr. drept orașul-port Byzantion sau Byzantium (fondat de grecul Byzas), Constantinopolul – denumit astfel după Împăratul Constantin cel Mare, care l-a transformat în timpul domniei lui în „noua Romă”, a devenit în anul 330 p. Chr. capitala Imperiului Roman de Răsărit (ulterior denumit și Imperiul Bizantin).
Poziția sa strategică, pe malul strâmtorii care leagă Marea Mediterană de Marea Neagră, a transformat orașul într-un important centru comercial și punte între Orient și Occident. Datorită importanței sale, orașul a fost de asemenea și unul dintre cele mai bine fortificate din Evul Mediu, fiind considerat impenetrabil la acea vreme.
Cu toate acestea, la momentul atacului sultanului Mahomed al II-lea și al armatei sale, orașul Constantinopol era vasal turcilor otomani, care își extinseseră controlul asupra așezărilor bizantine de la vest de acesta, rămânând la acea dată doar o umbră a vechiului oraș antic.
Constantin al XI-lea Paleologul (1449-1453), împăratul de la acea dată, care s-a dovedit a fi și ultimul împărat bizantin, fiind conștient de pericolul otoman și de posibilitățile de apărare ale orașului, a trimis numeroase misiuni diplomatice către Europa creștină, care însă nu s-au soldat cu un răspuns pozitiv. Această pasivitate este o consecință a secolelor de războaie și divergențe între biserica apuseană și cea răsăriteană.
Asediul Constantinopolului a început la data de 6 aprilie 1453, când Mahomed al II-lea, la doar 21 de ani, a strâns o armată de circa 100.000 de soldați și s-a îndreptat spre capitala Imperiului Bizantin, care a reușit să țină piept trupelor mult mai numeroase ale adversarilor. Cu toate acestea, pe data de 26 mai, Mahomed alături de generalii săi decid să lanseze un atac major asupra orașului, care a culminat cu ofensiva ienicerilor și moartea Împăratului Constantin al XI-lea, pe data de 29 mai.
După căderea zidurilor cetății au urmat 3 zile de orori inimaginabile care s-au năpustit asupra orașului și populației acestuia. În urma acestui rezultat, Mahomed primește titlul de Cuceritorul, acest titlu scoțând în evidență importanța victoriei otomane asupra Constantinopolului, odată cu care a căzut ultima bornă a Imperiului Roman, la aproape 1500 de ani de la formarea lui.
Căderea Constantinopolului a produs un cutremur în spațiul european, deschizând poarta expansiunii otomane, care s-a soldat, în 1529 și mai apoi în 1683, cu asediul Vienei. Căderea Imperiului Bizantin a coincis cu sfârșitul epocii medievale și începutul erei renascentiste, însemnând de asemenea începutul luptelor interminabile ale europenilor cu turcii otomani.
Dacă doriți să aflați informații suplimentare despre acest eveniment istoric, puteți consulta calendarul cultural de pe site-ul Direcției Patrimoniu Digital, selectând luna aprilie, luna în care s-a început ofensiva otomană împotriva orașului.
În Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale pot fi găsite mai multe articole cu privire la Căderea Constantinopolului, precum și informații cu privire la relațiile dintre Bizanţ şi statele balcanice în perioada 1261-1453.
În baza de date a Bunurilor Culturale mobile Clasate puteți vedea o schiță a unei capele funerare, inspirată de cupola Catedralei Sfintei Sofia din Constantinopol, realizată în perioada 1906-1916 de către Frederic Storck, sau o schiță cu vedere din Constantinopolul secolului al XIX-lea, realizată de Nicolae Grigorescu.
O parte importantă din domeniul numismaticii, regăsită în baza de date a Bunurilor Culturale Mobile Clasate, este reprezentată de o serie de monede ale împăraților bizantini, unele dintre acestea fiind emise la Constantinopol.