Cu un nume parcă predestinat spre a crea o operă de valoare, pictorul Amedeo Preziosi (1816-1882) ne-a transmis prin creația sa o mărturie neprețuită a istoriei românești. Oameni, străzi, monumente și peisaje dispărute din România secolului al XIX-lea trăiesc astăzi doar prin opera lui Amedeo Preziosi.
Născut într-o zi de 2 decembrie în Malta, în familia contelui Giovanni Francesco Preziosi, mama sa fiind de origine franceză, Amadeo crește într-un mediu poliglot, vorbind franceza, italiana și engleza, mai apoi însușindu-și greaca și turca. Studiază artele frumoase la Paris și mai apoi, urmându-și pasiunea pentru Orient, ajunge să se stabilească la Istanbul unde se face remarcat prin picturile care imortalizează peisajele și locuitorii orașului.
În România ajunge la invitația domnitorului Carol I pe care îl cunoaște în 1866, cu ocazia întrevederii acestuia cu sultanul Imperiului Otoman. În cele două vizite ale sale în țara noastră, în 1868 și în 1869, Amedeo Preziosi pictează o mulțime de peisaje bucureștene precum și din ținutul Buzăului, Olteniei, de pe Valea Prahovei sau de pe malurile Dunării, locuri unde îl însoțește pe rege în mai multe excursii.
Carol I îl apreciază în mod deosebit și drept urmare cumpără și expune mai multe tablourile ale sale în palatul domnesc. Cu toată recunoașterea de care se bucură opera sa în secolul al XIX-lea, este repede uitat în primele decenii ale secolului următor, pictorul Preziosi devenind repede necunoscut românilor și adesea confundat cu Carol Popp de Szathmary. Istoricii îl redescoperă abia prin anii 1930, când sunt publicate reproduceri ale lucrărilor lui Preziosi și articole despre creațiile sale.
O parte din lucrările sale păstrate până astăzi sunt expuse în colecții muzeale, precum cele de la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului București sau Muzeul Național Peleș. Minuțios și atent în redarea detaliilor arhitecturale, a fizionomiilor și a vestimentației, Amedeo reușește să capteze în acuarelele și litografiile sale imaginea reală a României din acea perioadă, opera sa reprezentând un document inestimabil al istoriei moderne a țării noastre. Preziosi documenta în operele sale și starea unor clădiri, iar în unele acuarele și litografii sunt redate detalii precum crăpături sau chiar ziduri prăbușite ale monumentelor studiate.
Marea calitate a lui Preziosi, după cum scrie istoricul și criticul de artă Adrian – Silvan Ionescu, unul din cei mai importanți cercetători ai operei și vieții pictorului, este că nu îşi romanţa compoziţiile şi nu căuta pitorescul cu orice preț, accentuându-l sau imaginându-l acolo unde nu exista, în conformitate cu preconcepțiile europene despre Orient. El era un observator atent şi corect, cu ochi ager şi mâna exersată, care ştia să-şi selecteze modelele şi să le redea în toată splendoarea lor firească, needulcorată sub imperiul preceptelor estetice occidentale. (A. Silvan Ionescu, Preziosi în România, 2003, p. 31).
Aflați mai multe detalii despre viața și creația lui Amedeo Preziosi în publicațiile din Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale și descoperiți lucrări ale sale și în Inventarul bunurilor mobile clasate în patrimoniul cultural național.
Fotografia din stânga: Amadeo Preziosi, fotografiat la Paris în Atelierele Nadar. Fotografia, într-o reproducere din anul 1900, se păstrează în Departamentul de stampe și fotografii al Bibliotecii Naționale Franceze, iar varianta digitală a fost încărcată și pe portalul europeana.eu.
Fotografia din dreapta: Biserica Sărindar, acuarelă realizată de Amedeo Preziosi la 2 iunie 1869. Acuarela înfățișează un monument dispărut din centrul Capitalei, biserica Sărindar, cu circa 23 de ani înainte de demolare. În prim-plan este o tarabă cu un negustor și două personaje feminine. În planul secund se vede biserica cu cele patru turle, dar și două cruci de piatră dispuse în apropierea absidei.
Biserica Mănăstirii Sărindar era o ctitorie a domnitorului Matei Basarab, sfințită în anul 1652, după cum atesta pisania de la intrare. Fusese construită peste o biserică mai veche din secolul al XIV-lea. Afectată de cutremure și de trecerea timpului, a fost dărâmată în anul 1892. Pe locul mănăstirii a fost construit actualul Palat al Cercului Militar, construcție începută în anul 1911 și finalizată în 1923. Ce mai amintește astăzi de vechea biserică este Fântâna Sărindar, construcție aflată în fața intrării principale în palat, și care se află peste fosta absidă a bisericii. (Sursă web: Adrian Silvan Ionescu, Preziosi în România (catalog de expoziție), Muzeul Municipiului București, Editura Noi Media Print, București, 2003, p. 63, fig. 18)