„Guvernul, care iniția organizarea alegerilor, controla forțele de ordine implicate în supravegherea desfășurării în bune condiții a procesului electoral, alături de o mulțime de agenți electorali, numiți popular „bătăuși”, „mitocani” ori „pantaloni creți”, fiindcă purtau un astfel de articol vestimentar croit larg din pânză neagră, groasă şi încrețită. (…) Dispuneau de o varietate de reteveie şi boxuri, şi unii aveau chiar şi revolvere.” Cam așa erau organizate alegerile din București în anul 1875, după cum aflăm dintr-un articol din revista Bucureşti – Materiale de Istorie şi Muzeografie, pe care îl puteți găsi în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale: Dragoş Carciga, Bucureştii în alegeri. Momentul aprilie 1875.
Pentru că tot am încheiat o nouă serie de alegeri locale, ar fi un prilej bun să încercăm să aflăm ce au reușit aleșii noștri din alte vremuri și cât de noi sau de vechi sunt preocupările administrației locale în orașele și comunele în care locuim.
Găsiți în Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale și alte articole despre alegeri și foști primari din România, iar azi, 28 septembrie, este un prilej bun de a vă adresa această invitație, pentru că azi se sărbătorește Ziua Internațională a Dreptului de a Ști, adică dreptul fiecărui individ de a avea acces la informațiile de interes public: primarie; primar; administrație.