În această zi, în urmă cu 132 ani, era trimisă prima telegramă de presă de către Agenția Telegrafică a României. A fi la curent cu știrile și noutățile vremii era la fel de important atunci ca și acum, iar Agenția tocmai asta își propunea să asigure, ca primă agenție de presă „românească, națională și autonomă”.
Înființată la inițiativa ministrului de externe P. P. Carp și subordonată Ministerului Afacerilor Străine, scopul său era să transmită în străinătate știri despre situația internă din România, dar și să primească și să difuzeze mai departe informații de interes legate de ce se întâmplă în afara granițelor.
Activitatea Agenției Telegrafice a României s-a oprit temporar în 1916 din pricina Marelui Război, însă începând cu perioada interbelică a reapărut nevoia unei astfel de instituții în peisajul socio-politic românesc.

Cu implicarea ministrului de externe al vremii, Take Ionescu, o nouă agenție de presă a fost reînființată cu numele RADOR: „Informațiile ce vom da vor fi culese cu deosebită îngrijire și scrupulozitate, și controlate astfel ca ele să fie riguros exacte, imparțiale și cinstite. Ea nu se va pune în serviciul nici unei tendințe politice, persoană sau partid, îngrijindu-se numai de interesul general și de acela al abonaților săi”, declara Actul de constituire.
Traversând diverse forme de organizare și regimuri politice, aceeași instituție își continuă misiunea de informare și în prezent, purtând numele AGERPRES.
Presa reflectă fin societatea sub diverse evenimente și momente istorice, de aceea articolele publicate sunt o sursă valoroasă pentru cercetare. În Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale se regăsesc surprinse numeroase astfel de momente, pe care vă invităm să le explorați: presa.