RESTAURAREA - redescoperirea operei de artă -
- MARIA LUNGU -

În luna februarie 2003, Muzeul Naţional Cotroceni a organizat în spaţiile expoziţionale temporare, o inedită expoziţie cu titlul
"RESTAURAREA-redescoperirea operei de artă"

ce a reunit un număr de 18 lucrări, reprezentând tehnicile de restaurare; pictură de şevalet, pictură în tempera (icoane) şi legătură de carte veche.
click pe fotografie pentru album
 

           Expoziţia a avut ca scop:
          Să demonstreze ce trebuie să se înţeleagă de fapt prin procesul de restaurare?
          Până unde poate ajunge o intervenţie a specialistului restaurator?
          Ce este adevărat şi ce este fals şi inacceptabil în această îndeletnicire?
          Să insufle, iubitorilor de artă, colecţionarilor şi specialiştilor din domeniile aferente, câteva aspecte din munca anonimă dar binefăcătoare şi plină de răspundere a restauratorilor.

          
          Punctul de mare interes al expoziţiei cât şi pentru publicul larg, l-a constituit un tablou de o deosebită importanţă şi valoare culturală.
          Atins de boli, de efectele vârstei, de accidente şi calamităţi, cât şi de o serie de procese evolutive de degradare lentă, pornite dintr-o terapie greşită ca rezultate ale unor intervenţii de restaurare neştiinţifică, tabloul înregistrat în evidenţa Muzeului Naţional Cotroceni cu titlul "TOAMNA" şi-a pierdut graţia şi frumuseţea originală.
          Aspectul general al tabloului în discuţie, nesemnat şi nedatat, con- duce la ipoteza că este o lucrare de sfârşit de secol al XVI-lea datorată atelierului Bassano, autorul fiind unul dintre fii sau colaboratorii acestuia.
          Familia pictorilor Da Ponte, care a preluat numele de Bassano după locul originar a unei localităţi montane din apropierea Veneţiei, a cunos- cut încă din sec.al XVI-lea, un succes remarcabil.
          Jacopo Bassano a fost fondatorul unei dinastii artistice dar şi al unui atelier foarte prolific ce a preluat mai târziu, temele şi manierele sale de lucru, aducând însă extrem de puţine modificări compoziţiilor artistice.
          Întunecarea imaginii artistice datorită murdăriei aderente şi a straturilor de verniuri false şi îngălbenite, a glasiurilor colorate pe bază de răşini ; strat de pictură craclat cu tendinţe de desprindere, cu exfolieri şi lipsuri cu tot cu grund şi cu aderenţă insuficientă, descompletări şi chituri colorate, depăşite şi craclate acoperite cu retuşuri şi repictări; plesnituri, îndoiri,spărturi, rupturi şi deformări ale suportului din pânză,  sunt doar câteva din cele mai frecvente fenomene patologice.
           Impunând dorinţa noastră pentru adevăr, studiul ştiinţific a stabilit de la bun început, structura fizico-chimică a materialelor componente, relevând în acelaşi timp şi imaginea artistică, ca şi deosebirea dintre părţile refăcute,de cele autentice, risipind astfel misterul originalului ascuns.
           Diagnosticul stabilit, propunerile de tratament ca şi fluxul tehnologic de restaurare au inclus mijloacele terapeutice optime în vederea stabilirii unităţii potenţiale şi de funcţionalitate a tabloului.
           Alegerea materialelor organice: clei de peşte (sturion), miere de albine, pânză de in, solvenţi radioactivi, s-a făcut în funcţie de compatibilitatea cu materialele originale.
           Dacă în etapa preliminară de cercetare şi investigare a tabloului s-au stabilit o complexitate de date asupra stării de conservare, procesul de restaurare a dezvăluit imagini spectaculoase nesesizate cu ochiul liber, dar confirmate de radiografie înainte de restaurare.
           Datorită radiografiei şi razelor ultra-violet, care au furnizat date exacte despre starea fizică şi de suprafaţă a picturii, în procesul restaurării s-a reuşit, pe cât posibil,detaşarea materialelor degradate şi false de cele originale fără a modifica integritatea tabloului.
           Prin îndepărtarea pânzei şi a adezivului de dublare de pe versou , suportul original din pânză prezenta multiple traume care au lezat şi celelalte straturi din alcătuirea tabloului.
           Partea cea mai expusă a unor astfel de fenomene patologice era partea de la jumătate în sus a tabloului, unde pânza purta în lungimea sa urme de pliere şi nu de îmbinare prin coasere, aşa cum s-a menţionat iniţial în fişa tehnică.
           Completarea zonelor lipsă din suportul original de pânză, cu chituri depăşite, dure şi colorate, aplicate la diferite intervale de timp, au provocat deformări locale ale suportului din pânză, ce nu au putut fi îndepărtate în totalitate în actualul proces de restaurare.
           Mutilarea marginilor suportului original s-a produs ca urmare a întinderii prea dese a pânzei pe şasiuri cu dimensiuni diferite şi la anumite intervale de timp, sau neglijată fără a fi întinsă pe şasiu.
           Aspectele menţionate mai sus denotă că restauratorii au încercat numeroase modificări ale suportului original, ideea fiind chiar de a micşora compoziţia artistică pe verticală, înlăturând din cine ştie ce motive scena de sus ce o reprezintă pe zeiţa Hera trasă de păuni. Se pare că ulterior s-a renunţat la idee, iar consolidarea suportului în zona pliată cât şi pe toată suprafaţa, cu o pânză de dublare diferită ca textură de cea originală, a determinat completarea zonelor lipsă a straturilor de culoare şi grund cu chituri colorate precum şi repictări pe bază de uleiuri şi verniuri.
           Prin completările suportului original cu bucăţi de pânză relativ veche cât şi redublarea cu o pânză nouă asemănătoare ca gren şi textură cu cea originală i s-a conferit suportului în actualul proces de restaurare, o elasticitate, aderenţă şi rezistenţă bună în timp. Rolul important l-a avut adezivul de consolidare şi de dublare, pe bază de clei de peşte (sturion), miere de albine, şi salicilat, mărind coeficientul de elasticitate şi pene- trare.
           Pornite dintr-o terapie greşită, rezultatele intervenţiilor empirice de restaurare au continuat în timp să modifice nu numai starea fizică a tablo- ului, ci şi imaginea artistică a acestuia.
           Urmărindu-se restabilirea imaginii artistice iniţiale, (din secolul al 16-lea) în procesul actual de restaurare, s-a trecut la înlăturarea murdăriei aderente, a straturilor suprapuse de verniuri false şi glasiuri colorarte pe bază de răşini, a straturilor de retuşuri şi repictări nejustificate pe bază de uleiuri, cât şi a chiturilor colorate şi depăşite peste pictura originală, apli- cate la diferite intervale de timp.
           Toate repictările ulterioare au modificat aspectul imaginii iniţiale, rezultând o gamă cromatică mai colorată, mai caldă, cu contraste mai luminoase şi cu o structură regulată a formelor, ascunzând o uzură a picturii originale determinată de curăţiri excesive până la grund ca şi de modificări compoziţionale - păsări, cap de herovim înlocuit cu altul, elemente de arhitectură şi peisaj, căpătând aspectul unei atmosfere romantice de toamnă, conform titlului dat, "Toamna".
           Duritatea straturilor de repictări şi retuşuri pe bază de uleiuri,constatată în actualul proces de restaurare prin operaţiunile de îndepărtare a repictărilor,cât şi a compoziţiei chimice a materialelor (în special a pigmenţilor), confirmată de buletinul de analiză chimică, ca şi maniera de execuţie din punct de vedere stilistic, încadrează lucrarea de schimbarea identităţii tabloului ca fiind specifică secolului al-XVIII-lea.
           Intervenţiile de restaurare ce au continuat în timp peste aceste repictări, au subliniat ignoranţa şi nivelul redus de cunoştinţe al celor care se aventurau în domeniul restaurării operelor de artă.
           Graţie restaurării actuale, tabloul şi-a recăpătat imaginea iniţială, o mai corectă denumire şi o nouă paternitate.
           Astfel, titlul actual al tabloului "Alegoria aerului", se justifică prin prezenţa pe cerul compoziţiei a zeiţei Hera (în alegoriile celor patru elemente ale naturii ale mitologiei antice, Hera îndeplinea personificarea  atmosferei, reprezentând Aerul).
           În ceea ce priveşte paternitatea tabloului, prin îndepărtarea părţilor refăcute şi false, imaginea nouă a câştigat o valoare de excepţie relevând şi un bun gust artistic.
           Restaurarea a scos în evidenţă o pictură ale cărei calităţi stilistice şi artistice o înscriu în seria producţiilor de atelier ale lui Jacopo Bassano.
           De asemenea procesul de restaurare a restabilit, pe cât posibil în parametrii optimi, starea fizică şi chimică a materialelor ce compun tabloul, dar din păcate nu s-au mai putut îndepărta cicatricile unor anterioare existenţe încărcate de pericole şi neprevăzut.
           Prin adevărata identificare a tabloului, atât colecţia Muzeului Naţional Cotroceni, cât şi patrimoniul cultural naţional, redobândeşte o importantă operă de valoare universală, a cărei execuţie în manieră luministică, a marcat sfârşitul unei mari perioade Veneţiene.