Repere bibliografice pentru iubitorii de folclor
(Constanţa Cristescu, muzicolog – 10 ianuarie 2010)

În trei ani la rând – 2007, 2008 şi 2009 – Editura Universităţii Transilvania Braşov a tipărit trei volume pentru cursurile de folclor susţinute de lector univ. dr. Mădălina Dana Rucsanda.

Primele două volume intitulate generic Obiceiuri tradiţionale de peste an, apărute în anii 2007/vol.1 şi 2008/vol.2, au ca obiect de studiu prezentarea sintetică, la nivelul accesibilităţii studenţilor, a genurilor şi speciilor muzicale cu funcţie ritual-ceremonială integrate obiceiurilor agrare din tradiţia istorică a poporului român, consemnată şi studiată în bibliografia de specialitate, dar şi a unor specii legate de viaţa comunitară şi framilială, săvârşite periodic.

Planul sintetic al abordării prevede tratarea repertoriilor muzicale în contextul obiceiurilor în care sunt integrate, astfel încât cititorul poate să-şi facă o imagine de ansamblu asupra manifestării ritual-ceremoniale susţinută muzical de cântec sau joc propriu. Prezentarea contextuală a fiecărui obicei selectat din bibliografie de autoare cuprinde: referinţe generale, terminologia, perioada de desfăşurare, actanţi, repartiţie zonală, repertoriu muzical – trăsături structurale elementare, particularităţi zonale, bibliografie elementară. Fiecare gen şi specie muzicală descrisă este ilustrată prin partituri cu transcrieri etnomuzicologice selectate din diverse antologii consultate de autoare. Nu am sesizat vreo valorificare de material muzical cules personal de distinsa actulmente conferenţiar universitar. Acest fapt mă determină să mă întreb dacă Universitatea Transilvania din Braşov susţine financiar aplicaţii de curs pe teren sau cercetări de specialitate în domeniul folclorului. Un curs universitar de folclor neancorat în realitatea terenului nu are eficienţă mare nici chiar în cazul unui plan universitar ce alocă mai mult timp studiului la clasă.

Evident, reperele modelelor reprezentate de genurile şi speciile istorice sunt de maximă utilitate pentru cei ce în viitor se dedică interpretării, cercetării şi valorificării diverse a folclorului.

Cel de-al treilea volum de curs, publicat în anul 2009, este intitulat Organologie populară. Autoarea prezintă într-o formă concentrată, familiile de instrumente populare tradiţionale din practica poporului român consemnate în surse bibliografice, de asemenea formaţiile instrumentale tradiţionale, denumite generic tarafuri. Modelul de redactare a cursului îl constituie tratatul de organologie elaborat de neuitatul şi inegalabilul organolog Tiberiu Alexandru şi publicat în anul 1956, care acum este o raritate în bibliotecile publice şi particulare. Din acest motiv, apariţia cursului universitar de organologie populară al Mădălinei Dana Rucsanda suplineşte cu succes lipsa unei noi ediţii a remarcabilei cărţi amintite. Cunoaştem că Tiberiu Alexandru şi-a actualizat cartea şi a îmbogăţit-o substanţial cu intenţia retipăririi unei noi ediţii, însă a părăsit lumea cu visul neîmplinit – volumul fiind păstrat în manuscris de familia organologului.

Evident, practica folcorică s-a îmbogăţit cu noi instrumente populare care nu apar în volumul doamnei conferenţiar universitar, cum ar fi tiuga, un instrument de suflat ce sună asemănător cimpoiului, însă îi înlocuieşte burduful cu o ”tărtăcuţă” mai mare, ori instrumentele moderne adoptate de lăutari în ultimele două decenii.

Creativitatea constructorilor de instrumente muzicale populare şi modernitatea permanentă a lăutarilor, impusă de ţinerea pasului cu moda pentru a obţine o bună plată, nu trebuie ignorate, ci trebuie studiate şi evaluate cu atenţie, raportate la modelele tradiţionale consacrate de practica folclorică îndelungată.

Trei volume de referinţă universitară îmbie învăţăceii să se desfete la banchetul cunoaşterii tradiţiei în sălile de studiu şi de bibliotecă, pentru ca apoi să poată preţui cu luciditate şi competenţă oferta pieţei muzicale actuale şi să contribuie prin eforturi proprii la restaurarea valorilor tradiţiei româneşti.

În condiţiile în care timpul afectat cursurilor şi seminariilor de folclor din planul universitar este redus până la nivelul unor cursuri simbolice, volumele realizate de Mădălina Dana Rucsanda constituie un suport bibliografic binevenit, necesar şi util. Dacă le-ar consulta cu atenţie şi îndrumătorii de formaţii artistice din sate şi din diverse instituţii culturale urbane, atunci în festivalurile datinilor de iarnă formaţiile de colindători nu ar fi mixte sau feminine, ci ar fi formaţii prin excelenţă masculine, că aşa cere tradiţia. Acesta este doar un exemplu de neautenticitate folclorică selectat de subsemnata dintre multiplele observaţii făcute pe marginea manifestărilor tradiţionale studiate.

Ar fi de dorit ca aceste volume să poată fi procurate de cei interesaţi şi din librării, nu doar de către cursanţii de la Universitatea Transilvania din Braşov.